Betia puterii: Auto-divinizarea arendasului Victor Ponta – UPDATED
Sa fim seriosi, cu exceptia lui insusi, nimeni nu vede un zeu in Victor Ponta. Pentru a exista un cult al personalitatii, trebuie sa existe o personalitate, buna sau rea. Si totusi, in pofida faptului ca toata lumea stie cine este actualul premier al Romaniei, un plagiator dovedit care, prin varii tertipuri, a izbutit sa musamalizeze (temporar, nu ma indoiesc) scandalul in jurul fraudei comise, omul a ajuns sa fie tratat ca un fel de divinitate, i se ingaduie sa dea ordine justitiei, trage de urechi procurorii, dispretuieste statul de drept. Este privit, se pare, ca un partener credibil pe plan international, desi vorbeste despre guvern ca despre propria latifundie. La un an de la tentativa esuata de lovitura stat, Victor Ponta este fericit, se crede omnipotent. Sa nu ne lasam amagiti: Victor Ponta nu are carisma, are tupeu.
Nicu Ceausescu s-a crezut si el, la un moment dat, uns de Istorie, predestinat, imun la orice critica, nascut sa domneasca. Asemeni tatalui sau, n-a inteles ca prin ungherele puterii exista mereu diversii Polonius, ca orice garda pretoriana isi tradeaza stapanul atunci cand societatea incepe sa fiarba. Spre desoebire de Ponta, Nicu Ceausescu citise carti de istorie, ceea ce nu l-a impiedicat sa fie orb politic. Petre Roman se auto-proclamase “lider national”, facea bai de multimi la inceputul anilor 90. Ce-a ramas din pseudo-gloria lui?
Comportamentul lui Victor Ponta este al parvenitului tipic, al arendasului cocotat obraznic in jiltul principal al salii de mese dintr-un conac ce nu-i apartine. Asa a procedat si Adrian Nastase, modelul sau recunoscut. Se stie unde a ajuns. Delfinul de-odinioara al lui Nastase pare sa-si intreaca fostul protector in ceea ce priveste aroganta si pofta de putere. Performanta este, neindoios, notabila. Celor carora le doresc prabusirea, zeii le iau mintile, adica memoria, luciditatea, realismul, constiinta propriilor limite si limitari. Ii lasa se creada infailibili. Cu atat mai dura si mai dureroasa va fi clipa trezirii.
Iata un fragment dintr-un excelent articol de Dan Tapalaga:
“Cum ajung politicieni inteligenti sa-si gonfleze sinele atat de periculos incat sa se creada Zei pe pamant? Pesemne ca orice om care acum cativa ani era luat peste picior in interiorul propriului partid, considerat imatur si cam lipsit de autoritate se razbuna pe umilintele din trecut facand exces de puterea dobandita. Orice mic impostor complexat de dovedirea unui plagiat flagrant tinde sa-si ascunda slabiciunile facand demonstratii de forta. Orice muritor laudat zilnic in oglinda televizuinilor, orice politician rasfatat in sondajele de opinie, orice premier cu 70% sprijin in Parlament ameteste, o ia razna daca nu stie sa se stapaneasca in fata puterii absolute.
Puterea totala nu doar corupe, dar si orbeste. Romanilor le plac tatucii pentru a avea pe cine sa iubeasca si sa urasca. Insa iubirea de la inceput se transforma implacabil in ura. Romanii adora sa-si devoreze tatucii. Victor Ponta ar trebui sa-si aminteasca din cand in cand de Adrian Nastase si de soarta lui politica. El Insusi, Imparatul, a cazut de la inaltimile care-l ametesc astazi pe discipolul sau cand nimeni nu mai credea ca Demiurgul cel rau ar mai putea fi, vreodata, coborat de pe tron, redus la un numar de detinut.
Noul Dumnezeu va evita, poate, prabusirea daca, in plina glorie, va privi, macar din cand in cand, in oglinda murmurand cat sa se auda: azi sunt nimeni, azi sunt nimeni.”
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15154446-ponta-dumnezeu.htm
La o conferinta recenta, ma intreba cineva daca Victor Ponta poate fi socotit un om al stangii moderne. Prin stanga moderna, occidentalii inteleg o stanga democratica, nu radicalismul isteroid si iresponsabil gen fratii Castro, Hugo Chavez si Evo Morales. Nu voi relua aici discutia despre scolile publice si cele private si decizia omului de stanga Victor Ponta de a-si trimite fiul la o scoala privata. Voi oferi un citat dintr-un remarcabil articol de Mircea Mihaies pe tema stangii-caviar, impertinenta si duplicitara, fariseica si vehementa, cameleonica si cinica, in care, iata, marele automobilist si renumitul plagiator a devenit vedeta:
“Nimic mai respingător însă decât stângiştii postcomunişti. Neruşinaţi şi agresivi, prestează pentru sume grase — bani capitalişti în slujba idealurilor socialiste! —, împingându-i pe alţii să voteze aşa cum le cer televiziunile a căror ideologie e aservită antidemocraţiei şi oligarhismului. Ei se aseamănă acelei specii de dăunători periculoşi numiţi păianjenul roşu, care atacă plantele de orice fel, lăsând în urmă, după ce s-au îmbuibat, un deşert vegetal irecuperabil.
Cum se explică, totuşi, succesul minciunii şi dobândirea pe căi democratice a puterii? Ce-i face atât de rezistenţi, deşi au dat şi dau infinite dovezi de incompetenţă, obtuzitate, reacredinţă, neruşinare şi ticăloşie? Simpla nevoie de „alternare la putere”? Dorinţa de relaxare după eforturile şi concurenţa impuse de politicile de dreapta? Refuzul de a privi realitatea în faţă — de parcă ar exista o forţă supra-umană care să aibă grijă de viaţa de zi cu zi a indivizilor?
INTERVIURILE HotNews.ro