Blinken spune că merge în China pentru a evita „calculele greșite” cu Beijingul
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a declarat vineri că unul dintre obiectivele viitoarei sale călătorii în China este de a „evita calculele greșite” cu Beijingul, căutând în același timp un teren comun, potrivit AFP.
Scopul călătoriei este „de a deschide linii directe de comunicare, astfel încât cele două țări să poată gestiona relația noastră în mod responsabil, inclusiv să abordeze anumite provocări și percepții greșite și să evite calculele greșite”, a declarat Blinken în cadrul unei conferințe de presă alături de omologul său din Singapore, Vivian Balakrishnan.
Secretarul de stat american urmează să părăsească Washingtonul în această seară pentru a se deplasa duminică și luni la Beijing pentru o serie de întâlniri cu oficiali chinezi.
În timpul acestei călătorii, el intenționează, de asemenea, să „promoveze interesele și valorile Statelor Unite (…) inclusiv prin transmiterea directă și sinceră a preocupărilor noastre cu privire la o serie de probleme”.
„În al treilea rând, să exploreze potențialul de cooperare” cu Beijingul pentru a face față unor provocări globale precum schimbările climatice și lupta împotriva drogurilor sintetice.
„O competiție intensă necesită o diplomație intensă pentru a ne asigura că nu se transformă în confruntare sau conflict”, a adăugat el, subliniind că ”lumea se așteaptă ca Statele Unite și China să coopereze”.
Chestionat de un jurnalist, el a asigurat, de asemenea, autoritățile chineze că va discuta despre detenția cetățenilor americani în China.
El va fi oficialul american de cel mai înalt rang care va vizita China din 2018 încoace. Vizita lui Blinken, programată inițial pentru luna februarie, a fost anulată în ultimul moment din cauza incidentului în care a fost implicat un balon chinezesc care a survolat teritoriul american.
