Sari direct la conținut

​​VASLUI Nemultumiti ca autoritatile nu repara drumul, locuitorii unei comune au plantat pansele in gropile din asfalt

HotNews.ro

Protest inedit al locuitorilor unei comune din Vaslui. Suparati ca nimeni nu asfalteaza gropile din DJ 247, drumul care leaga localitatea Zapodeni de Codaesti, oamenii s-au apucat sa planteze panselute in craterele aparute pe sosea, scriu jurnalistii de la ziarul Vremea Noua. Daca situatia nu se rezolva, cetatenii spun ca sunt dispusi sa planteze chiar copaci in gropile de pe drum.

Drumul care leaga localitatea Zapodeni de Codaesti arata ca dupa bombardament si, de ani de zile, nimeni nu a facut nimic sa rezolve situatia din lipsa de fonduri, scrie ziarul Vremea Noua.

„E bataie de joc ce se intampla aici de ani de zile. Numai in campania electorala se fac peticeli de forma si, in scurt timp, ne trezim cu cratere mai mari. Nu se face treaba de calitate. Nu s-a facut niciodata. Noi avem de suferit. Ne-am distrus masinile, cheltuim o gramada de bani pe la service, unde mecanicii isi freaca mainile de bucurie cand ne vad. Drumul este foarte prost. Cand ploua e jale, e noroi, iar gropile devin capcane pentru cei care nu cunosc zona”, a spus Aurel Leustean, unul dintre soferii care a iesit la plantat panselute, citat de Vremea Noua.

Oamenii spera ca in urma acestui protest, autoritatile sa asfalteze strada. „Ne-am saturat de drumul asta! Nu se mai poate circula pe aici nici cu piciorul. E varza. Am hotarat sa umplem gropile cu flori, daca pentru asfalt nu au bani autoritatile. Ii rugam pe cei de la judet sa vina sa vada pentru ce platim noi atatea taxe. Sunt profesori care fac naveta in sat si care s-au saturat si ei de drumul asta. Poate sensibilizam pe cineva si ne vedem si noi visul cu ochii. Daca nu, data viitoare cand mai veniti pe aici veti gasi copaci in mijlocul drumului: tin si umbra, arata si frumos!”, spune un alt sofer suparat, Danila Holban.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro