Sari direct la conținut

Demisie in bloc a membrilor Consiliului National al Cercetarii Stiintifice – CSM-ul cercetarii, din cauza lipsei finantarii proiectelor de cercetare

HotNews.ro

Membrii Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) demisioneaza in bloc din organismul care asista Ministerul Educatiei in coordonarea, finantarea, monitorizarea si evaluarea activitatilor de cercetare stiintifica din Romania. Motivul il reprezinta faptul ca nici in prezent nu au fost anuntate si finantate proiectele de cercetare care au castigat competitia din toamna anului trecut (in cadrul programelor Resurse Umane si Idei), intarzierea finantarii pe anul acesta pentru toate proiectele aflate in derulare din cadrul programelor Resurse Umane si Idei, toate acestea in conditiile in care tocmai a fost lansata o noua competitie a proiectelor in cadrul programului Parteneriate, anunta CNCS printr-un comunicat de presa.

Membrii Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) anunta printr-un comunicat de presa: „am decis in unanimitate sa ne prezentam demisiile in perioada urmatoare”.

„In ultimii doi ani, CNCS, alaturi de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) si Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI), a contribuit cu toata energia la transformarea programelor de cercetare intr-un astfel de mecanism eficient prin care excelenta sa fie promovata. Din pacate insa, recent, a fost anuntat faptul ca bugetul alocat pentru anul 2013 programelor de cercetare fundamentala a suferit reduceri dramatice fata de anii precedenti”, informeaza membrii Consiliului.

Potrivit acestora, „intrarea in vigoare a bugetului de stat pe anul 2013 si deciziile subsecvente ale Ministerului Educatiei Nationale au condus la urmatoarele masuri:

  • intarzierea deschiderii finantarii pe anul curent, pentru toate proiectele aflate in derulare din cadrul programelor Resurse Umane si Idei;
  • reducerea cu circa 50-55% a bugetelor pe anul 2013, pentru toate proiectele aflate in derulare in competitiile PCE2011 si PCCE2012
  • intarzierea cu 4 luni a anuntarii proiectelor finantate in cadrul programelor Resurse Umane si Idei (competitia 2012), raportat la momentul finalizarii procesului de evaluare (noiembrie 2012). Mai mult, chiar daca a fost anuntata deschiderea finantarii pentru proiectele PCE 2012 incepand cu semestrul doi al anului in curs, lipseste inca lista finala cu proiectele propuse spre finantare.
  • reducerea cu 6 luni a duratei de desfasurare (cu reducerea bugetara aferenta) a tuturor proiectelor de tip PCE finantate in competitia din 2012
  • reducerea la 15% a ratei de succes pentru competitiile PCE, TE si PD organizate in anul 2012, dupa ce in decembrie 2012 UEFISCDI si CNCS au convenit asupra unei rate de succes de 35%, conforma cu bugetul total anuntat prin pachetele de informatii pentru toate cele trei competitii.
  • intreruperea continuitatii programelor, prin ne-deschiderea unei noi competitii pentru cele trei principale instrumente de finantare aflate in coordonarea CNCS, si anume: PCE, TE si PD.
  • anularea finantarii aplicatiilor eligibile din cadrul programelor Workshop-uri Exploratorii si Scoli de Studii Avansate pentru anul 2013″

Consiliul National al Cercetarii Stiintifice precizeaza ca „toate aceste modificari au fost anuntate fara nici o consultare prealabila a CNCS. Mai mult, aceste schimbari semnificative vin in contradictie cu asigurarile primite din partea conducerii ANCS cu privire la sustenabilitatea tuturor instrumentelor de cercetare aflate in derulare. Nu in ultimul rand trebuie remarcat faptul ca aceste masuri de austeritate apar, in mod paradoxal, pe fondul lansarii in 2013 a unei noi competitii in cadrul programului Parteneriate, cu un buget mai mare decat cel din anul precedent”.

„Aceste masuri anihileaza in totalitate principiile predictibilitatii si continuitatii finantarii mentionate la inceputul acestui comunicat si vor avea un impact negativ major asupra excelentei in cercetare”, sustine CNCS.

Potrivit Consiliului, efectele masurilor luate de Minister sunt urmatoarele:

  • „pentru cele mai multe proiecte aflate in plina desfasurare, dar mai ales pentru cele cu caracter experimental, reducerile cu 50-55% ale bugetelor anuale nu sunt gestionabile fara ca obiectivele asumate initial sa fie sever afectate sau chiar total compromise. In astfel de cazuri, banii alocati pana in prezent vor fi in mare parte irositi”
  • „aceste masuri vor induce perturbatii majore in comunitatea stiintifica, ce vor conduce la degradarea resursei umane prin demotivarea cercetatorilor si instalarea unui climat de neincredere accentuata in sistemul national de finantare. O consecinta imediata a deciziilor amintite va fi reluarea exodului cercetatorilor performanti.”

Membrii Consiliului precizeaza ca, „la inceputul lunii martie, CNCS a solicitat in scris domnilor ministri Pricopie si Costoiu informatii in legatura cu deschiderea finantarii pentru anul in curs. Din pacate MEN nu a raspuns in nici un fel scrisorii inaintate”. De asemenea, „imediat dupa ce a fost informat despre masurile ce urmeaza a fi luate, CNCS a solicitat MEN o suplimentare a bugetului total si o distribuire mai uniforma a reducerilor intre programe si competitii de proiecte. Din pacate, nu s-a primit nici un raspuns formal si nici una dintre propunerile noastre nu a fost luata in considerare de catre conducerea MEN”.

„Din dorinta de a nu gira in fata comunitatii stiintifice in vreun fel toate aceste masuri ale MEN, CNCS a refuzat sa semneze listele cu proiectele aprobate pentru finantare din competitia 2012, considerand ca ratele de succes de 15% sunt mult inferioare alocarilor bugetare anuntate prin pachetele de informatii ale respectivelor competitii”, se mai arata in comunicat.

Consiliul precizeaza ca „in acest context,

– subfinantarea cercetarii fundamentale

– incalcarea principiilor de predictibilitate si de continuitate a finantarii

– lipsa apelurilor pentru principalele instrumente de finantare gestionate de catre CNCS

– inutilitatea monitorizarii performantei stiintifice, in contextul unor bugete injumatatite si

– lipsa oricarei actiuni de consultare a CNCS de catre MEN in probleme de importanta majora care intra in atributiile CNCS,

determina un blocaj cvasi-total al tuturor componentelor de actiune ale CNCS”.

„In aceste conditii, CNCS se afla in imposibilitatea indeplinirii misiunii sale de a stimula excelenta in cercetarea stiintifica din Romania si de a asista Ministerul Educatiei Nationale in coordonarea, finantarea, monitorizarea si evaluarea activitatilor de cercetare stiintifica din Romania. Din acest motiv, noi, membrii Consiliului National al Cercetarii Stiintifice, am decis in unanimitate sa ne prezentam demisiile in perioada urmatoare”, informeaza CNCS.

Comunicat Consiliul National al Cercetarii Stiintifice

Cine sunt membrii Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS):

  • Mihai Robert Dima – Presedinte, conf. univ. dr. Universitatea din Bucuresti

Mihai Dima (45 de ani) este conferentiar la departamentul Structura Materiei – Fizica Atmosferei si a Pamantului – Astrofizica, Facultatea de Fizica, Universitatea din Bucuresti. In anul 2000 a obtinut titlul de doctor la Facultatea de Fizica, a absolvit in 1997 Facultatea de Cibernetica din cadrul Academiei de Studii Economice, iar in 1992 a absolvit Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti.

Experienta profesionala:

1997 – 2001: Visiting scientist la Institutul Max-Planck pentru Meteorologie, Hamburg, Germania

2002: PostDoc la Universitatea din Bremen, Departamentul de Geostiinte, Germania

2002-2004: Humboldt Fellow la Universitatea din Bremen, Departamentul de Geostiinte, Germania

2004 – 2007: Visiting scientist la Universitatea din Bremen, Germania

2007 – 2010: Visiting scientist la Institutul Alfred Wegener pentru Cercetari Polare si Marine, Bremerhaven, Germania

Este evaluator stiintific pentru National Science Foundation (USA) si referent stiintific pentru jurnale internationale: Journal of Climate, Climate Dynamics, Geophysical Research Letters, Journal of Geophysical Research, Climate of the Past, International Journal of Climatology, Nonlinear Processes in Geophysics.

Descarca de aici CV Mihai Dima

  • Radu Marinescu – Vice-presedinte, prof. univ. dr. Universitatea Politehnica din Timisoara

Radu Marinescu (38 de ani) este profesor universitar in Departamentul Calculatoare la Facultatea de Automatica si Calculatoare a Universitatii „Politehnica” din Timisoara. In 2002 a obtinut titlul de doctorat in inginerie software, in co-tutela intre Universitat Karlsruhe unde a obtinut distinctia magna cum laude si Universitatea „Politehnica” din Timisoara care i-a acordat titlul de doctor cu distinctia cum laude. In 1998 a finalizat un master in inginerie software la Universitatea „Politehnica” din Timisoara, iar licenta a obtinut-o de asemenea in co-tutela intre Universitat Karlsruhe si Universitatea „Politehnica” din Timisoara.

Experienta profesionala:

2002 – prezent: Fondator si conducator al grupului de cercetare LOOSE in cadrul Departamentului de Calculatoare al Universitatii „Politehnica” din Timisoara

2011: Cercetator invitat la IBM T.J. Watson Research Center, Hawthorne, NY, USA

2008: Co-Fondator al companiei Intooitus, spin-off in domeniul inginerei software

2003 – prezent: Cercetator asociat si coordonator de proiecte la Institutul e-Austria Timisoara.

1997 – 2001: Cercetator invitat (3-5 luni pe an) – Forschungszentrum Informatik and der Universitat Karlsruhe (FZI)

In 2009 a primit IBM John W. Backus Award pentru „contributii speciale la imbunatatirea productivitatii programatorilor”, iar in 2006 a obtinut IBM Eclipse Innovation Award.

In perioada 2011-2012 a fost membru al comisiei de calculatoare, tehnologia informatiei si ingineria sistemelor, din cadrul Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), din 2007 este Expert Evaluator al Comisiei Europene pentru evaluarea si monitorizarea proiectelor de cercetare FP6 si FP7, in domeniul ICT. Din 2011 este membru al Editorial Board la jurnalului „Journal of Software Maintenance and Evolution: Research and Practice”.

In 2010 a fost General Chair al 26th IEEE International Conference on Software Maintenance (ICSM), „cel mai important eveniment stiintific mondial in domeniul mentenantei software-ului”, iar din 2008 este recenzor pentru jurnale de prestigiu: IEEE Transactions on Software Engineering, Journal of Empirical Software Engineering, Science of Computer Programming, Journal of Automated Software Engineering, Formal Methods in System Design, Transactions on Systems, Man, and Cybernetics–Part C: Applications and Reviews, Journal of Software Maintenance and Evolution: Research and Practice, Software and Systems Modeling, IET Software.

Descarca de aici CV-ul lui Radu Marinescu

  • Alexander Baumgarten – Vice-presedinte, Conf. univ. dr. Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

Alexander Baumgarten (40 de ani) este conferentiar universitar, membru al Catedrei de Istoria Filosofiei Antice si Medievale si cancelar al Facultatii de Istorie si Filosofie din Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. In 1995 si-a obtinut licenta in filosofie la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a urmat si un master in filosofie, iar in 1997 si-a obtinut licenta in filologie clasica la aceeasi universitate. Din 2000 este doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti.

In perioada 2000-2001 a avut bursa de studiu New Europe College, Bucuresti, cu stagiu de pregatire la Central European University, Budapesta, in 2001-2002 a efectuat studii postdoctorale la Universitatea din Geneva, iar in 2003-2004 la EHESS, Paris.

Din 1996 preda cursuri de istoria filosofiei antice si medievale, cursuri de limba greaca si limba latina, cursuri de terminologie filosofica la Universitatea „Babe-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Din 2004 este membru corespondent al Academiei „Pontificia Academia Sancti Thomae Aquinatis” din Vatican, din 2003 este vicepresedinte al Societatii Romane de Studii Clasice, filiala din Cluj, in perioada 2000-2005 a fost presedinte al Societatii internationale Sfantul Toma din Aquino, filiala romana, iar din 2007 este membru al Societe Internationale pour l’Etude de la Philosophie Medievale.

Descarca de aici CV-ul lui Alexander Baumgarten

  • Gabriel Badescu – Conf. univ. dr. Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

Gabriel Badescu (44 de ani) este conferentiar, sef al Catedrei de stiinte politice la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. In 2001 a obtinut titlul de doctor in sociologie la Universitatea Babes-Bolyai, in 1996, 1992 a participat la ICPSR Summer Program in Quantitative Methods of Social Research, University of Michigan, Ann Arbor, MI. Este licentiat in sociologie, dar si in matematica, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Experienta profesionala:

2003 – sef al Catedrei de stiinte politice, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj

2005 – director al Centrului pentru Studiul Democratiei, Cluj

2002 – conferentiar in Catedra de stiinte politice, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj

2009 – 2010: presedinte al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale

Burse si proiecte (selectiv):

Granturi de cercetare CNCSIS (2005-2006, 2006-2009, 2007-2010)

Grant de cercetare oferit de Chiang Ching-kuo Foundation for International Scholarly Exchange (2006-2007)

Grant de cercetare oferit de Local Government Initiative – Budapest (2005-2006)

Fulbright post-doctoral research fellowship (2004)

Central European University Research Fellowship (2001-2004)

Grant de cercetare oferit de International Research and Exchanges Board (2001-2002)

Transylvanian Leadership fellowship offered by Michigan State University, USA, (2001)

International Fellowship of Open Society Institute – Budapest (1998, 1999)

Grant de cercetare oferit de International Research and Exchanges Board and American Council of Learned Societies (1996-1007)

Descarca de aici CV-ul lui Gabriel Badescu

  • Gabriel Ciobanu – CS I, dr. Academia Romana, Institutul de Informatica Teoretica, Iasi

Gabriel Ciobanu (55 de ani) este cercetator stiintific I la Institutul de Informatica Teoretica al Academiei Romane (filiala Iasi). In 1982 a absolvit Facultatea de Matematica (sectia Informatica) a Universitatii Al.I. Cuza din Iasi, iar in 1990-1994 a urmat cursuri doctorale la Universitatea Edinburgh (cu Robin Milner, FRS, Turing Award 1992) si a obtinut titlul de doctor in Matematica (Informatica) la Universitatea Al.I. Cuza din Iasi.

Experienta profesionala:

– Activitate de cercetare si predare in diferite tari si universitati printre care Edinburgh University, Tohoku University si National University of Singapore.

– Cateva dintre distinctiile stiintifice primite de-a lungul anilor sunt:

Royal Society of London Joint International Project 2008-2010

Romanian Academy „Octav Mayer” Award for Science 2004

Romanian Academy „Grigore Moisil” Award for Computer Science 2000

Japan Society for the Promotion of Science Fellowship 1995-1996

DAAD Research Fellowship 1994

Royal Society of London Fellowship 1991-1992.

– Invited speaker la conferinte internationale in Romania, Europa si Asia cu volume de lucrari publicate in edituri precum Springer si IEEE Computer Society. Editor-sef al revistei Scientific Annals of Computer Science, editor de volume editate de Springer.

Descarca de aici CV-ul lui Gabriel Ciobanu

  • Ion Grosu – Prof. univ. dr. Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

Ion Grosu (57 de ani) este Profesor in Catedra de Chimie Organica, Grupul de Chimie Organica si Supramoleculara, Cluj-Napoca. Este licentiat al Facultatii de Chimie de la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a obtinut in 1993 si titlul de doctor.

In iulie 2009 a fost profesor invitat la Universitatea din Angers (Franta) in grupul D. R. Dr. Jean Roncali, pentru colaborare in domeniul chimiei supramoleculare si a materialelor avansate. In 2004 si 2005 a fost profesor invitat (post PAST; 8 luni) la Universitea din Rouen (Franta). In 1997, 2001 si 2006 a fost cercetator invitat (DAAD, 3 + 2 + 2 luni) la Universitatea din Wurzburg (Germany).

Este membru al American Chemical Society, referent la jurnale internationale din domeniul chimiei organice: Organic Letters, Journal of Organic Chemistry, Tetrahedron, Journal of Molecular Structure, Journal of Magnetic Resonance, precum si Membru al Editorial Board pentru Open Journal of Organic Chemistry.

Descarca de aici CV-ul lui Ion Grosu

  • Cezar Joita – CS II, dr. Institutul de Matematica „Simion Stoilow” al Academiei Romane, Bucuresti

Cezar Joita (43 de ani) este Cercetator Stiintific II la Institutul de Matematica „Simion Stoilow” al Academiei Romane. Si-a efectuat studiile doctorale la SUNY at Buffalo, S.U.A., unde a obtinut in 2000 titlul de doctor in Matematica, avandu-l drept conducator de teza pe Mohan Ramachandran. Este licentiat al Facultatii de Matematica din cadrul Universitatii din Bucuresti.

Experienta profesionala:

Din 2004: Cercetator la Institutul de Matematica „Simion Stoilow” al Academiei Romane.

2002 – 2004: Everett Pitcher Visiting Professor la Lehigh University, S.U.A.

2000 – 2002: Imperial Oil Postdoctoral Fellow la The University of Western Ontario, Canada.

1995 – 2000: Teaching Assistant la SUNY at Buffalo, S.U.A.

1993 – 1995: Cercetator la Institutul de Matematica „Simion Stoilow” al Academiei Romane

Descarca de aici CV-ul lui Cezar Joita

  • Valeriu Moldoveanu – CS II, dr. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM Bucuresti

Valeriu Moldoveanu (38 de ani) este Cercetator Stiintific II in cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM, Bucuresti. In 2004 a obtinut titlul de doctor in Fizica Teoretica, doctoratul fiind sustinut in cotutela la Universitatea Bucuresti (Facultatea de Fizica) si Universite de la Mediteranee Marseille II. Este licentiat al Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti, unde a urmat si un masterat in Fizica Solidului.

Experienta profesionala:

2009 – prezent: Cercetator Stiintific II la INCDFM (Grupul de Fizica Teoretica)

2004 – 2009: Cercetator Stiintific III la INCDFM (Grupul de Fizica Teoretica)

2000 – 2004: Cercetator Stiintific la INCDFM (Grupul de Fizica Teoretica)

1999 – 2000: Asistent Cercetare la INCDFM (Grupul de Fizica Teoretica)

Stagii de cercetare la Science Institute, Reykjavik, Iceland (2-3 luni/an 2005-2010)

Stagii de cercetare la Physics Department, Bilkent University, Turkey (2-3 luni/an 2005-2010, granturi NATO-Tubitak si Tubitak)

Stagii de cercetare la Department of Mathematical Sciences, Aalborg, Denmark (Septembrie-Decembrie 2010, Februarie-Aprilie 2011).

Descarca de aici CV-ul lui Valeriu Moldoveanu

  • Norica Beatrice Nichita – CS II, dr. Academia Romana, Institutul de Biochimie

Norica Beatrice Nichita (43 de ani) este Cercetator stiintific II, Sef Departament Glicoproteine Virale, Institutul de Biochimie, Academia Romana. Este licentiata a Facultatii de Biochimie din cadrul Universitatii Bucuresti, in 1993-1994 a fost Student TEMPUS la Universitatea Catolica Leuven, Departamentul Genetica Umana, Belgia, iar in 1997 – 2000 a urmat studii doctorale la Institutul de Biochimie al Academiei Romane. In 2000 – 2001 a urmat studii postdoctorale la Universitatea Oxford, Departamentul Biochimie, Anglia.

Experienta profesionala:

2007 – prezent: Cercetator stiintific II, Sef Departament Glicoproteine Virale, Institutul de Biochimie, Bucuresti. Grupul este implicat in studiul morfogenezei HBV, dezvoltarea de strategii noi pentru imbunatatirea transportului compusilor antivirali in celulele infectate si investigarea la nivel molecular a etapelor timpurii caracteristice infectiei cu HBV.

2002 – 2007: Cercetator stiintific, Institutul de Biochimie, Bucuresti si Wellcome Trust „Academic Visitor” (3 luni/an), Universitatea Oxford, Departamentul de Biochimie, Institutul de Glicobiologie.

2000 – 2001: Cercetator postdoctoral, bursier Royal Society, Universitatea Oxford, Departamentul de Biochimie, Institutul de Glicobiologie.

1997 – 1999: Asistent cercetare, Institutul de Biochimie Bucuresti si bursier NATO-Universitatea Oxford, Departamentul de Biochimie, Institutul de Glicobiologie (3 luni/an).

1996 (6 luni): Asistent cercetare (bursa PECO), Laboratorul de Chimie Biologica, Universite des Sciences et Technologies, Lille, Franta.

1995 (3 luni): Asistent cercetare (bursa PICS), Centre de Recherches sur les Macromolecules Vegetales-CNRS, Universite Joseph Fourier, Grenoble, France.

Este membru in comitetul de redactie „Open Virology Journal” (Bentham Science Publishers) si referent stiintific pentru jurnale internationale din domeniul biochimiei si virusologiei: „Trends in biotechnology”, „Virology”, „Molecular biology reports”, „Current HIV research”, „Melanoma research”, „Proteome science”, „Open Virology Journal”.

Descarca de aici CV-ul Noricai Beatrice Nichita

  • Flavius Solomon – CS II, dr. Academia Romana, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, Iasi

Flavius Solomon (46 de ani) este cercetator stiintific (II) la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iasi al Academiei Romane. In 1991 – 1994 a urmat studii doctorale la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi si la Universitatea „Ludwig Maximilians” din Munchen. Studiile universitare le-a urmat la Universitatea de Stat din Chisinau.

Experienta profesionala:

Din 1994: Cercetator stiintific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iasi al Academiei Romane

1998 – 2007: Secretar al Comisiei Mixte de Istorie Romano-Ceha

Din 2001: Membru in Colegiul de redactie al „Anuarului Institutului de Istorie A. D. Xenopol”, Iasi

2002 – 2007: Cercetator stiintific invitat (Wissenschaftlicher Mitarbeiter) la Sudost-Institut din Munchen, proiectul „Ethnodoc”

2005 – 2007: Profesor invitat (Dozent) la Universitatea „Ludwig Maximilians” din Munchen

Descarca de aici CV-ul lui Flavius Solomon

  • Alexandru Babes – Prof. univ. dr. Universitatea din Bucuresti

Alexandru Babes (42 de ani) este profesor universitar in Departamentul de Anatomie, Fiziologie si Biofizica al Facultatii de Biologie, Universitatea din Bucuresti. In 2002 a obtinut titlul de doctor cu distinctia „summa cu laude” la Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti. In acelasi an a urmat studii postdoctorale la Universitatea Cambridge, Departamentul de Farmacologie.

Are un master in Neurobiologie la Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti si este licentiata in Fizica, la aceeasi universitate.

Experienta profesionala:

2005 – prezent: Conducatorul grupului de Neurofiziologie senzoriala in cadrul Departamentului

de Anatomie, Fiziologie si Biofizica, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucuresti.

2006: Bursier postdoctoral Alexander von Humboldt – Institutul de Fiziologie si Fiziopatologie, Universitatea Erlangen/Nuremberg.

2003, 2005: Bursier FEBS si cercetator invitat la Instituto de Neurociencias, Universidad Miguel Hernandez de Alicante, Spania.

2000, 2001: Cercetator asociat la Departamentul Sobell al Institutului de Neurologie al University College Londra.

1997 – 2000 (3-6 luni/an): Bursier DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst) si cercetator invitat la Institutul Max Planck pentru Biofizica, Frankfurt/Main, Germania.

1995 (3 luni): Bursier TEMPUS la INSERM, Unitatea 299, Hopital de Bicetre, Institut de Pathologie Cellulaire, Le Kremlin Bicetre, Paris, Franta.

Este referent stiintific pentru jurnale internationale din domeniul Neurostiintelor: „Neuroscience”, „Nature Protocols”, „Molecular and Cellular Neuroscience”, „Journal of the Peripheral Nervous System”, „Experimental Neurology”, „British Journal of Pharmacology”.

Descarca de aici CV-ul lui Alexandru Babes

  • Florin Ovidiu Bilbiie – Prof. univ. dr. Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne, Paris

Florin Ovidiu Bilbiie (36 de ani) este profesor universitar doctor in Economie la Paris School of Economics (PSE) si Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne, precum si Cercetator Afiliat la CEPR (Centre for Economic Policy Research), International Macroeconomics Programme, London, UK. In 2004 a obtinut titlul de doctor in Economie la European University Institute (EUI), Florence. In 2004 – Master of Arts (Economie), prin rezolutie, University of Oxford.

A fost cercetator Doctoral Invitat la University of California at Berkeley in 2003, in 2000 a obtinut titlul de Master of Science (Economie) la University of Warwick, iar in 1999 a finalizat un Master in Finante la Scoala Doctorala de Finante DOFIN, Academia de Studii Economice Bucuresti. Este licentiat al Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti.

Experienta profesionala:

2007 – 2009: „Assistant Professor” (Lector – Conferentiar), HEC Paris Business School and ParisTech

2006 – 2007: Cercetator Invitat, National Bureau of Economic Research, Cambridge, MA, USA

2004 – 2007: Cercetator „Prize Research Fellow” in Economie, Nuffield College, Oxford University

2004 – 2005: Cercetator Asociat, Centre for Economic Performance, LSE (London School of Economics and Political Science).

2004 – 2006: Lector in Economie, Oxford University.

Stagii de cercetare la Banca Centrala Europeana (ECB) si Banca Angliei.

Este referent pentru American Economic Review, Quarterly Journal of Economics, Review of Economic Studies, Journal of Economic Theory, Journal of Monetary Economics, International Economic Review, Economic Journal.

In 2004 a primit Prize Research Fellowship la Nuffield College, Oxford University, iar in 2000 a obtinut Premiul Olga Radzyner pentru cel mai bun economist tanar din Europa Centrala si de Est, acordat de Banca Nationala a Austriei (OENB), Departamentul de cercetare.

Descarca de aici CV-ul lui Florin Ovidiu Bilbiie

  • Gabriela Carja – Prof. univ. dr. ing. Universitatea Tehnica „Gh. Asachi” din Iasi

Gabriela Carja (49 de ani) este profesor in Departamentul de inginerie chimica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi. Este licentiata a Facultatii de Chimie Industriala, Institutul Politehnic din Iasi, a obtinut titlul de doctor la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi, iar in 1999 – 2000 a fost Postdoctoral UNESCO fellow la Tokyo Institute of Technology, Japan.

Experienta profesionala:

2009: Invited professor, Tokyo Institute of Technology, Tokyo, Japan

Septembrie – Noiembrie 2005, octombrie 2006, iunie-iulie 2007: Visiting scientist, Tokyo Institute of Technology, Tokyo, Japan

2003 – 2004: Visiting scientist, ENSCM, Ecole Nationale Superieure de Chimie de Montpellier, Lab. Mat. Catalytiques et Catalyse, Montpellier, France, under a grant of French Environmental Agency, EGIDE, Montpellier, France

1997: Oxford University-visiting fellow for East-European Countries, under a Soros Foundation grant, September, Oxford, London

In 2010 a obtinut Silver Medal EUREKA Brussels, iar in 2000 – Diploma award of „The 35th International Course for the Advanced Research in Chemistry and Chemical Engineering”. Este referent stiintific la jurnale internationale precum Applied Catalysis B, Journal of Catalysis, Chemistry of Materials, Chemical Communication, Environmental Science and Technology.

Descarca de aici CV-ul Gabrielei Carja

  • Mihai Edmond Ionac – Prof. univ. dr. Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara

Mihai Ionac (48 de ani) este profesor, seful Disciplinei de Chirurgie Vasculara si Microchirurgie Reconstructiva la Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara, si Doctor in medicina – titlu obtinut la aceeasi universitate. In 1997 a obtinut titlul „Doctoris medicinae” la Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen-Nurnberg, iar in 1990 a absolvit Facultatea de Medicina la Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu, Cluj-Napoca.

Experienta profesionala:

2008 – prezent: Medic sef sectie Clinica de Chirurgie Vasculara, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara

2004 – prezent: Profesor, Seful Disciplinei de Chirurgie Vasculara si Microchirurgie Reconstructiva, Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes, Timisoara

2003 – 2004: Conferentiar, Disciplina de Chirurgie Vasculara si Microchirurgie Reconstructiva, Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes, Timisoara

2001 – 2003: Lector universitar, Catedra Chirurgie 2, Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes, Timisoara

1992 – 2001: Asistent universitar, Catedra Chirurgie 2, Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes, Timisoara

Stagii de cercetare:

Iunie 1999 si 2008: Profesor invitat la Universitatea Ioannina, Grecia, grupul prof. dr. Alexandros Beris

August 1995 – Iulie 1996: Bursier DAAD la Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen-Nurnberg

Iunie – August 1994 si Aprile – Iulie 1995: Cercetator invitat la Institutul de Farmacologie si Toxicologie Experimentala si Clinica, Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen-Nurnberg

Aprilie – Mai 1994: Bursier DAAD la Clinica de Chirurgie Plastica si Reconstructiva, Universitatea Tehnica Munchen

Este membru in comitetele editoriale ale Microsurgery, Diabetic Foot and Ankle, Chirurgia.

Descarca de aici CV-ul lui Mihai Ionac

  • Alexandru Kristaly – Conf. univ. dr. Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

Alexandru Kristaly (38 de ani) este conferentiar universitar la Universitatea Babes-Bolyai. In 2003 a obtinut titlul de doctor la Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. In 2011 a fost profesor invitat la IHES (Institut des Hautes Etudes Scientifiques), Paris, iar in 2011, 2009, 2005 a fost profesor invitat la INDAM (Istituto Nazionale di Alta Matematica), Universitatea din Catania, Catania, Italia.

Descarca de aici CV-ul lui Alexandru Kristaly

  • Raluca Muresan – dr. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei” – IFIN-HH Bucuresti

Raluca Muresan (42 de ani) este cercetator stiintific II la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei. In 2000 a obtinut titlul de doctor in fizica la Universitatea Lund din Suedia si este licentiata a Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti.

Experienta profesionala:

12/2010 – prezent: coordonatoare a echipei romane in experimentul LHCb, CERN, in Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei (50% pana la sfarsitul anului 2011); CS II din 09/2011;

07/2008-12/2011 (din decembrie 2010 50%): fellow postdoctoral, Institutul Elvetian de Fizica Particulelor pentru Centrul Elvetian de Studii de Fizica Particulelor la LHC, asociat al Ecole Polytechnique Federale de Lausanne (EPFL), Lausanne, Elvetia; participare la experimentul LHCb, CERN, Elvetia.

10/2004-06/2008: Cercetator asociat (asistent cercetare VII), Universitatea Oxford, Marea Britanie, experimentul LHCb, CERN, Elvetia.

10/2000 – 09/2004: Asistent cercetare, Institutul Niels Bohr si Universitatea Copenhaga, Danemarca; experimentul HERA-B la DESY, Germania; 2003 participare la analiza datelor obtinute de experimentul ALEPH la CERN, Elvetia.

07/2000 – 08/2000: Inginer cercetare, Universitatea Lund, Suedia, participare la experimentul DELPHI, CERN, Elvetia.

02/1997 – 06/2000: Doctorand la Universitatea Lund, participare la experimentul DELPHI la CERN, Elvetia; doctorat obtinut in 05/2000; 02/1997-11/1997 bursa a Institutului Suedez.

01/1996 – 12/1996: Cercetator stiintific, Institutul Unificat de Cercetari Nucleare, Dubna, Rusia.

10/1994 – 01/1996: Asistent cercetare la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei, Bucuresti.

Descarca de aici CV-ul Ralucai Muresan

  • Gabriela Rapeanu – Conf. univ. dr. Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati

Gabriela Rapeanu (39 de ani) este conferentiar dr. ing la Facultatea de Stiinta si Ingineria Alimentelor in cadrul Universitatii Dunarea de Jos din Galati. In 2005 a obtinut titlul de doctor la Universitatea Dunarea de Jos Galati in domeniul Inginerie Industriala. Este licentiata a Facultatii de Industrii Alimentare, Acvacultura si Pescuit, Profilul: Tehnologia Produselor Alimentare.

Experienta profesionala:

2008 – prezent: conferentiar, Facultatea SIA din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati

2006 – 2008: sef lucrari, Facultatea SIA din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati

2003 – 2004 (12 luni): Laboratorul de Tehnologia Alimentelor, Universitatea Catolica din Leuven, Belgia – bursa Marie Curie

2003-2006: asistent universitar, Facultatea SIA din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati

2001-2002 (10 luni): Laboratorul de Electrochimie, Universitatea din Nantes, Franta-bursa Tope Axest

2001-2003: preparator universitar, Facultatea SIA din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati

1998-2001: doctorand cu frecventa, Facultatea SIA din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati

Este referent stiintific pentru jurnale internationale din domeniul tehnologiei produselor alimentare si biotehnologie: Journal of Food Science, Food and Bioprocess Technologies, Journal of the American Oil Chemists¬ Society.

Descarca de aici CV-ul Gabrielei Rapeanu

Ce este Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS)

Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) asista Ministerul Educatiei si Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) in coordonarea, finantarea, monitorizarea si evaluarea activitatilor de cercetare stiintifica din Romania. CNCS coordoneaza din punct de vedere stiintific programele PNCD II (adica programele Resurse Umane, Idei si Capacitati). CNCS este un organism consultativ la nivel national, fara personalitate juridica.

Potrivit Legii Educatiei Nationale, pe baza rapoartelor CNCS referitoare la calitatea cercetarii se realizeaza evaluarea fiecarei scoli doctorale, tot CNCS organizeaza competitiile nationale de proiecte stiintifice intre scolile doctorale sau competitiile nationale de proiecte stiintifice intre conducatorii de doctorat – competitii pe baza carora se acorda granturile doctorale.

De asemenea, CNCS face parte din lista institutiilor care pot realiza rapoarte externe de evaluare in cazul nerespectarii standardelor de calitate sau de etica profesionala (in cazuri de plagiat, de exemplu), rapoarte pe baza carora Ministerul Educatiei poate retrage calitatea de conducator de doctorat, titlul de doctor sau poate retrage acreditarea unei scoli doctorale.

Legea Educatiei prevede si ca fiecare universitate are obligatia sa realizeze, la intervale de maximum 5 ani, evaluarea interna si clasificarea departamentelor pe 5 niveluri de performanta in cercetare,conform unei metodologii-cadru elaborate de CNCS si aprobate prin ordin al ministrului educatiei.

Prin lege, CNCS are urmatoarele atributii principale:

  • stabileste standardele, criteriile si indicatorii de calitate pentru cercetarea stiintifica, aprobate prin ordin al ministrului educatiei
  • auditeaza periodic, la solicitarea Ministerului Educatiei sau din proprie initiativa, cercetarea stiintifica universitara ori din unitatile de cercetare-dezvoltare;
  • gestioneaza programe de cercetare si procese de evaluare a proiectelor de cercetare care sunt propuse pentru finantare competitiva;
  • prezinta anual Ministerului Educatiei un raport privind starea cercetarii stiintifice in invatamantul superior si performantele universitatilor.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro