Șoigu încearcă să-i aducă pe mercenarii Wagner sub conducerea sa? Prigojin zice că nu va semna niciun contract cu Ministerul Apărării
Grupul de mercenari Wagner din Rusia nu va semna niciun contract cu Ministerul rus al Apărării, a declarat duminică fondatorul acestuia, Evgheni Prigojin, după ce ministrul Serghei Şoigu a ordonat tuturor „detașamentelor de voluntari” să semneze contracte cu Ministerul, relatează Reuters.
Evgheni Prigojin, fondatorul grupului Wagner, a atacat în repetate rânduri liderii armatei ruse pentru ceea ce el consideră a fi trădare, acuzând că nu au luptat în mod corespunzător în războiul din Ucraina.
Nici Şoigu, nici şeful Statului Major General Valeri Gherasimov nu au comentat în public insultele şi criticile lui Prigojin.
Însă ministerul apărării a declarat sâmbătă că Șoigu a ordonat tuturor „detașamentelor de voluntari” să semneze contracte cu ministerul său până la sfârșitul lunii, un pas despre care ministerul a spus că va crește eficiența armatei ruse.
Deși ministerul apărării nu a menționat grupul Wagner în declarația sa publică, mass-media rusă a scris că este de fapt o încercare a lui Șoigu de a-i aduce pe mercenari sub controlul său.
„Wagner nu va semna niciun contract cu Șoigu”, a spus Prigojin ca răspuns la o solicitare de comentarii cu privire la ordinele lui Șoigu.
Prigojin a spus că Wagner a fost integrat în sistemul general și complet subordonat intereselor Rusiei, dar că structura sa de comandă extrem de eficientă va fi deteriorată prin raportarea către Șoigu.
„Șoigu nu poate gestiona în mod corespunzător formațiunile militare”, a spus Prigojin, adăugând că Wagner și-a coordonat acțiunile în Ucraina cu generalul Serghei Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon” de presa rusă.
Supranumit „bucătarul” lui Putin datorită firmei sale Concordie care se ocupă de cateringul Kremlinului, Evgheni Prigojin a devenit în ultimele luni una dintre figurile centrale ale eforturilor de război ale Rusiei, după ce administrația lui Putin a negat timp de ani de zile orice legătură cu organizația paramilitară.
Analistul militar Sean Bell spune că succesul Grupului Wagner a dus la fricțiuni între mercenari și armata regulată rusă.
Liderul Wagner, Evgheni Prigojin – care și-a descris mercenarii drept „cea mai bună armată din lume” – a obținut succese acolo unde armata rusă a eșuat.
Și astfel, influența lui Prigojin a devenit o amenințare pentru Putin, apreciază Bell.
Prigojin l-a atacat pe Putin de Ziua Victoriei: „Bunicul” dus cu capul
„Ce vor face țara, copiii noștri, nepoții noștri, care sunt viitorul Rusiei, și cum vom putea câștiga acest război dacă – din întâmplare, și aici fac doar speculații – se va dovedi că acest bunic este un complet cap de ***”, a spus Prigojin atunci cu referire, se pare, la Putin.
„Nu este o problemă legată de soldați. Problema este legată de oamenii care îi gestionează și le dau sarcini. Peștele de la cap se împute”, a declarat Prigojin, calificând drept „criminale” și „trădătoare” ordinele date de ceea ce el a numit o mică clică.
„Nu poți să-l provoci pe țar în acest fel și să rămâi în viață”
Reputatul istoric britanic Sergey Radchenko, profesor la John Hopkins, spune și el că liderul Wagner a depășit o linie roșie în momentul în care l-a atacat pe Vladimir Putin.
„Așa ceva nu trebuie să se întâmple în sistemul lui Putin. Sistemul lui Putin permite ca subalternii să se atace între ei, dar niciodată să-și submineze superiorii. Prigojin a depășit această linie. Fie Putin răspunde și Prigozhin este `ars`, fie – dacă acest lucru nu se întâmplă – se va transmite astfel un semnal”, scrie Radchenko pe Twitter.
„Un semnal că șeful a fost slăbit în mod fatal. Iar acesta este un sistem care nu respectă slăbiciunea”, subliniază istoricul.
„Dacă izbucnirile lui Prigojin (inclusiv ceea ce pare a fi faptul că l-a numit pe Putin `cap de ***`) trec fără consecințe, vom ști că Putin este o forță terminată. Pur și simplu nu poți să-l provoci pe țar în acest fel și să rămâi în viață. Ori țarul nu mai este țar, sau… Nu cred că există un `sau`. Cred că vom afla în curând”, a mai scris acesta.