Sari direct la conținut

Miliardarul si politica lui Robin Hood. Austro-canadianul Frank Stronach si partidul sau pun pe jar Europa 

HotNews.ro
Frank Stronach, Foto: Captura YouTube
Frank Stronach, Foto: Captura YouTube

​Cu un nume parca predestinat, Grillo a pus Italia si Europa pe jar. Un sfert din voturile electoratului italian, furios pe starea de lucruri actuala, a adunat saptamana trecuta cabaretistul Beppe Grillo cu partidul sau „de cinci stele“, infiintat doar in urma cu patru ani. Astfel, el tine in sah Senatul italian, ca si formarea unui nou guvern. Partidul Piratilor din Germania sau PP-DD-ul romanesc sunt aparitii politice in parte analoge fenomenului italian. Insa nici alte tari europene nu sunt scutite de latratul anti-european si promisiuni populiste, fara suport economic real. In Austria, un miliardar cu nume „de paie“ ataca in forta, sperand sa castige cat mai multe voturi la alegerile parlamentare din toamna lui 2013. Cine e Franz Strohsack, alias Frank Stronach, austriacul canadian care la 81 de ani pune pe jar Austria, Europa si pe Angela Merkel?

Visul american, creat cu 200 de dolari

S-a nascut in 6 septembrie 1932, ca Franz Strohsack, in Kleinsemmering (Weiz), o comuna din sud-estul Austriei. De meserie sculer-matriter, Strohsack a jucat fotbal in patria sa si in Elvetia. Insa nu cu fotbalul a facut el cariera peste ocean. Emigrat in 1954 in Canada, austriacul pare sa fi trait „visul american“, incheiat neaparat cu succes. Cu „200 de dolari“ in buzunar si un nume nou-nout, Frank Stronach si-ar fi inceput lucrul intr-un garaj inchiriat, la produs piese auto. Din aceasta treaba, facuta se pare temeinic, a luat nastere Magna International Inc., una dintre cele mai mari companii nord-americane din industria furnizoare de componente auto.

Cu peste 80.000 de angajati si cca. 20 de miliarde de dolari cifra de afaceri se prezinta public concernul. In anul 2008, numele lui a fost mereu prezent in presa germana, relativ la vanzarea producatorului de automobile Opel, ombilical legat de firma-mama americana GM, care a fost puternic atinsa de criza. Trei nume tari sunt legate de doritul „pact“ al lui Opel cu Magna: fondatorul acesteia din urma, Frank Stronach, marele actionar la concernul rusesc Gaz, Oleg Deripaska si Vladimir Putin, presedinte de stat al Rusiei, pe atunci premier. Putin „voia sa aduca, cu ajutorul investitorilor straini, industria auto ruseasca la nivel mondial“, scriaSpiegel.

Magna era vehiculata drept „colac de salvare“, de persoane apropiate ex-cancelarului Gerhard Schröder, care a cazut in 2005, dupa votul de neincredere in Parlamentul german. De atunci, ca presedinte al Consiliului de administratie al Nord Stream AG -ce poarta gazul rusesc spre Germania prin conducta din Marea Baltica-, dar si ca jurist si lobbyist, Schröder a tinut mereu sus stindardul prieteniei ruso-germane. Deal-ul Opel-Magna n-a avut pana la urma loc. Cu toate acestea, magnatul Frank Stronach nu si-a pierdut din avantul cumparaturilor in Europa.

„Cumpara omul asta intreaga republica?“ intreba mai deunazi, retoric, publicatia austriaca News. IarHandelszeitung.chtrece in revista achizitiile, care nu se refera la firme, actiuni sau participatii, ci la altceva: e vorba de politicieni si oameni influenti, de care are nevoie nou- infiintatul sau partid.

„Astfel, Stronach si-a adus ca deschizatori de usi pentru planurile sale marete fosti ministri si tineri politicieni austrieci; printre acestia se numara fostul cancelar Franz Vranitzky (SPÖ) si cativa membri al FPÖ-ului nationalist de dreapta, al lui Jörg Haider“, scrie publicatia elvetiana.

Vezi un interviu acordat de Stronach ziaristului Steve Paikin de la televiziunea canadiana TVO (decembrie 2012)

Social-democrati sau extremisti, orientarea se pare ca nu conteaza prea mult. Important pentruTeam Stronach– cum se numeste partidul cu care miliardarul canadian iese la atac-, este sa-si coopteze personalitati, care la randul lor sa atraga electorat. Metoda lui Stronach nu e noua. Fostul sef al consiliului de administratie de la Bank Austria, Gerhard Randa, ex-ministrul de finante Karl-Heinz Grasser, anchetat pentru coruptie, ca si fostul presedinte al social-democratilor austrieci, Andreas Rudas, au fost primiti cu bratele deschise si salarii grase, la Magna. „La noi, politicienii buni vor gasi intotdeauna de lucru“, ar fi declarat Stronach, citat de Handelszeitung-ul elvetian.

Adeptul paradisurilor fiscale

Aceste practici n-au trecut neobservate in analizele politologilor austrieci si in jurnalismul de investigatie german. Astfel, analistul politic din Innsbruck, Anton Pelinka, este citat cu urmatoarea observatie: „Acum vedem, pentru prima data, cum economia tine in lesa elita politica. Stronach isi cumpara cu o surprinzatoare franchete, am putea sa-i spunem nerusinare, elitele politice. Iar acestea ii fac jocul“. Citatul apare in cartea jurnalistului de investigatii german Jürgen Roth, „Economia de gangsteri“. Cartea a fost completata si reeditata anul trecut, ne vom referi la continutul ei mai pe larg, intr-un articol ulterior.

Desi Frank Stronach cere politicienilor si guvernantilor „transparenta si reguli stricte“, el insusi nu se supune aceleiasi rigurozitati si acelorasi standarde de integritate. Averea sa a sporit considerabil, dupa ce, in 2010, si-a vandut majoritatea actiunilor la Magna, pentru 983 de milioane de dolari. Cu o avere evaluata la 1,2 miliarde de dolari, el se numara printre cei mai bogati oameni ai planetei. In lista mondiala a Forbes, se afla pe pozitia 1015, iar in cea elvetiana, intre primii 300.

De ce in Forbes-ul elvetian? Pentru ca Frank Stronach si firmele sale de investitii si consultanta prefera paradisurile fiscale cu secrete de nepatruns, cum ar fi insulele Jersey si Zug-ul elvetian. „Stronach este inregistrat in Zug, in Industriestrasse 13b si poseda in Cham ZG firma Stronach & Co.“ scrie Handelszeitung.ch. „La aceasta firma are participatii Enzian Investments Ltd., cu sediu in insula Jersey din Canalul Manecii, care incaseaza intregul profit al firmei. Cat de mare e acesta, poate fi doar ghicit. Stronach ar fi primit de la Magna, ca onorariu de consultanta, intre 20 si 35 de milioane de dolari, anual“, precizeaza publicatia citata.

Intrasparenta nu pare insa a-i interesa pe sustinatorii miliardarului canadian, cu aspiratii la politica de varf. In clipul publicitar lansat la inceput de campanie, in luna ianuarie a acestui an, „fostul presedinte al SUA, Bill Clinton, era mandru de prietenia sa cu boss-ul de la Magna, iar legendarul jurnalist american Larry King ii multumea lui Frank pentru serviciile sale“ scrieHeute.at. Afisele electorale ale Team Stronach au fost lipite in toata tara, iar videoclipul electoral de 60 de secunde a impanzit cinematografele austriece.

Publicatia citata isi exprima rezerve in ce priveste succesul unui clip publicitar in engleza, la votantii din Niederösterreich. In 3 martie, duminica, au loc alegeri regionale de Landtag, in Kärnten si Niederösterreich. Team Stronach spera la saltul politic in parlamentele regionale. Dar Stronach mai are si alti asi in maneca. Pana in toamna lui 2013, cand vor avea loc alegerile parlamentare reglementare, se spera la cat mai multe procente, iar pentru aceasta mai e de lucrat. In prezent, Team Stronach e evaluat in sondajele de opinie politice la 10-15%. „Institutul de sondaj electoral vienez OGM indica un procent de 25% – austrieci care si-ar dori o participare la guvernare a lui Frank Stronach, cel putin ca ministru“ scrieStandard.at.

„Beppe Grillo din Austria”

Publicatia austriaca il compara pe Frank Stronach cu Beppe Grillo din Italia, in sensul „noului-venit, care ataca stabilimentul partidelor traditionale“ si scrie ca „Fondatorul Magna se da drept critic fata de Europa si pledeaza pentru o retragere a Austriei din zona Euro“. Stronach insusi e contradictoriu. Ba eurosceptic, ba pledeaza „pentru o Europa puternica“, in care fiecare tara a Europei sa-si aiba Euro-ul ei.„Sa ne folosim banii pentru pensionarii nostri, nu pentru banci, speculanti si state falite din Sud“, ar fi declamat Stronach in campania sa electorala. De unde vor veni acesti bani, caci el vrea reducerea impozitelor, nu se stie inca.

Ce se stie, este ca Stronach vrea un curs „anti-Merkel“. „Ori e asa proasta, ori face jocul bancilor“, a spus Stronach despre pozitia cancelarului german fata de criza Euro, citat deWelt.de, in ziua fondarii oficiale a partidului Team Stronach, la 27 septembrie 2012.

„Cu Stronach adie vant nou in constelatia rigida a partidelor din Austria, e clar. Retoric cel putin, el va umple probabil un gol ramas de la moartea lui Jörg Haider“, conchide Die Welt, referindu-se la declaratiile unui candidat politic ajuns la autosuficienta senectutii: „Cei mai multi n-au avut niciodata murdarie sub unghii“, sau „Eu sunt persoana care indica valorile“, sau „N-am nevoie de la nimeni de nimic, imi am varsta mea“.

Cu aparitia si succesul electoral al unui Beppe Grillo in Italia, Frank Stronach in Austria, Dan Diaconescu in Romania sau al Piratilor germani – lipsiti momentan de un candidat cu profil- , scena politica a Europei se schimba, ceea ce ar trebui sa dea puternic de gandit partidelor traditionale. E criza, exista mult electorat saracit si nemultumit. Programele politice clasice sunt decredibilizate de realitatea vietii de zi cu zi. Circa un sfert dintre votanti sunt gata sa urmeze un Robin Hood, chiar daca acesta e batran, schiop si n-are sageti decat in gura. Sunt oameni disperati si incrancenati, inselati de prezentul lor si de viitorul copiilor lor. Sunt oameni al caror glas se vrea auzit si de politicienii indiferenti, de acum.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro