Sari direct la conținut

NASA a confirmat că obiectul care a căzut peste o casă din Florida provenea de pe Stația Spațială Internațională

HotNews.ro
O incarcatura de baterii vechi de pe ISS, Foto: NASA / Zuma Press / Profimedia
O incarcatura de baterii vechi de pe ISS, Foto: NASA / Zuma Press / Profimedia

​Obiectul căzut din cer care a străpuns acoperişul unei locuinţe din statul american Florida a provenit într-adevăr de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a confirmat luni NASA, informează AFP.

Pe 8 martie, un locuitor dintr-un oraş din Florida a recuperat un obiect gri semicilindric care, potrivit relatărilor sale, „a străpuns acoperişul şi cele două etaje” ale casei sale, predându-l apoi agenţiei spaţiale americane.

NASA a confirmat luni scenariul presupus la momentul respectiv: obiectul provenea dintr-o încărcătură de baterii vechi, deşeuri aruncate de pe ISS în 2021 şi care ar fi trebuit să reintre în atmosfera terestră „fără niciun pericol”.

Obiectul în cauză, cu o greutate de aproximativ 700 de grame, este fabricat dintr-un aliaj metalic numit Inconel.

NASA a precizat că va realiza o anchetă pentru a afla motivul pentru care acest deşeu spaţial nu a fost distrus în întregime în atmosfera terestră şi dacă va trebui să îşi modifice practicile.

Incidente de acest tip au mai avut loc şi în trecut.

În 2022, autorităţile australiene au confirmat că un deşeu spaţial carbonizat, care a căzut peste un ţarc de oi, provenea de la un dispozitiv al companiei SpaceX.

Sursa: Agerpres

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro