Un bărbat și-a dat foc pe marginea drumului și a murit. Poliția face o anchetă
HotNews.ro
Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă, după ce un bărbat de 41 de ani şi-a dat foc pe marginea DN 39 şi a murit.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că, joi după-amiază, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe D.N. 39, o persoană s-ar fi autoincendiat.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat, într-o lizieră situată între comunele Cumpăna şi Agigea, cadavrul carbonizat al unui bărbat, de 41 de ani”, a anunţat IPJ Constanţa.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul. (news.ro)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro