Firul nedespicat al problemelor Oltchim
”Fir nedespicat”? CriticAtac.ro a publicat un articol privind Oltchim, recomandat apoi de oameni a căror opinie o prețuiesc foarte mult. Vă invit insistent să-l citiți. Are calități certe, pe partea de documentare, de exemplu. Însă valoarea lui majoră e alta: este, în sine, un excelent exemplu pentru dezbatere. Unul negativ. E un material didactic foarte bun în discuția despre Oltchim, prin modul greșit în care pune problema, prin carențele, confuziile și contradicțiile sale. De fapt, prin mai mult decât atât. I-am adus un șir întreg de reproșuri – dintre toate locurile! – pe o pagină de Facebook unde era recomandat. Replica deținătorului paginii a fost că despic firul în mult prea multe.
Acum, poate că reproșul era făcut în glumă, însă, fiind vorba de una din persoanele de care vorbeam mai sus, pe a cărui judecată pun mult preț, eu l-am luat foarte în serios. Și am descoperit că e justificat. Partea de analiză a situației se poate reduce la un singur pasaj care s-o rezume. Iată modul în care este descrisă evoluția Oltchim, conform materialului publicat de CriticAtac.ro:
Într-o dimineață, un combinat strategic stătea liniștit în sufragerie și citea ziarul. Când, deodată, l-a călcat tramvaiul.
Cred că înțelegeți de ce am oarecare obiecții la o analiză care se poate rezuma astfel. Înțelegeți de ce sunt mai degrabă sceptic privind soluțiile propuse de un material care descrie problema după tipicul de mai sus. Repet, citiți articolul! Poate reușiți să identificați o explicație cu cap și coadă a situației în care se află Oltchim. Eu, unul, n-am reușit să găsesc una *în* articol. Trecând de pasajul – irelevant – apropo de acționarul minoritar PCC, articolul atinge o astfel de problemă atunci când vorbește de Arpechim, furnizorul unic de materie primă pentru Oltchim. Dar atât, o atinge. La un moment dat, aflăm de-acolo, furnizorul n-a mai …furnizat. Iar firul explicației, nu se despică, se rupe. Întrebarea este ”de ce?”. De ce n-a mai primit Oltchim materie primă? Răspunsul – esențial, și pentru problemă, și pentru soluție – nu este formulat. Arpechimul furniza materia primă, apoi n-a mai furnizat; Oltchim primea, apoi n-a mai primit. Din sufragerie, sub roțile tramvaiului. Bun, răspunsul nu e formulat, dar poate fi intuit, chiar din text. Aflăm ceva vag despre creșteri de prețuri: dacă cumpărătorul e combinat strategic, așa ceva se pare că e interzis. Aflăm și despre datorii acumulate: dacă cumpărătorul e combinat strategic, așa ceva se pare că nu e o problemă. Sau, cel puțin, nu-i problema lui.
Bun, ajunși aici, reamintesc că subiectul articolului nu este critica (și, cu atât mai puțin, atacul) la articolul publicat de CriticAtac.ro, ci prezentarea pe scurt a problemei Oltchim, explicația situației în care a ajuns. Acum, așa ceva ar fi imposibil, în această formulare. Declinul combinatului este punctat de o mulțime de decizii și indecizii, mai mult sau mai puțin grave, din diverse surse. Firul se despică inevitabil. Însă, propun eu, există o explicație, o cauză fundamentală a situației Oltchim, care poate fi explicată concis, într-o singură propoziție. De fapt, e formulată deja mai sus. N-o vedeți? Motivul este că sursa problemelor de la Oltchim este aproape întotdeauna inclusă, explicit sau implicit, …în soluție. Articolul CriticAtac.ro e un material didactic excelent la categoria ”așa nu”: nu reușește să explice problema Oltchim, pentru că, în sine, este parte a ei. Acestea fiind spuse:
Problema combinatului strategic Oltchim este că e ”strategic”.
Simplu. Termenii pot diferi: “vital”, “de importanță națională”, “prin derogare de la”, “excepțional”, “imperativ” etc. Ideea e însă aceeași: combinatul Oltchim nu poate fi tratat ca orice altă unitate economică, statutul lui este unul elevat, e important, e special, e strategic. Din păcate pentru el. Păstrarea acestui statut îl condamnă pe termen lung (și termenul ăla pare să fi venit).
Iată un exemplu, imediat disponibil: datoria Oltchim. Vorbim de o valoare de 700 milioane euro. A zis-o premierul Ponta, adăugând sumbru că ea crește cu 200.000 de euro pe zi. Apoi, la câteva zile distanță, același premier anunța plin de optimism că se va bate cu CE să adauge încă 10 milioane de euro la suma asta. Ca să înțelegeți dimensiunea datoriei, fondul de salarii lunar la întreg combinatul e vreo 3 milioane euro. Cu alte cuvinte, dacă banii datorați de combinat ar fi fost folosiți pentru plata salariilor muncitorilor de acolo, de dragul cărora plânge toată lumea, CriticAtac.ro inclusiv, le-ar fi ajuns vreo 20 de ani. Dar asta e o paranteză.
Întrebarea e următoarea: cum a ajuns să datoreze atât? Ce s-a întâmplat? Lăsați-mă să propun o explicație, două: într-o dimineață Oltchim a ieșit să-și ia țigări, și, în loc să plătească cu o bancnotă de 10 RON a dat din greșeală una de 700.000.000 Euro – cele două fiind foarte similare, se știe. Sau i-a pierdut la pocher într-o noapte de pomină, jocul fiind una din slăbiciunile notorii ale combinatelor chimice. Glumesc? Nu, e ironie. Modul în care e tratată (sau ignorată) de analize chestiunea sursei acestei datorii enorme dă senzația că e ceva incidental, că s-a întâmplat la un moment dat, cumva; eventual, că e un efect fără prea mare relevanță în discuție. Caz în care explicațiile de mai sus sunt la fel de bune, la fel de serioase ca ale oricui.
În realitate, există o singură explicație validă pentru dimensiunile datoriei combinatului, și am formulat-o limpede mai sus. Ne putem închipui o discuție în conducerea unuia din furnizori, CFR Marfă de exemplu: ”Hopa! Ce-i asta? La băieții ăștia le transportăm marfa și nu plătesc nimic?? Ce se întâmplă? … Cum? A, e vorba de Oltchim? A sunat secretarul de stat și prefectul? Imperativ? Da, tot județul depinde… da, sigur, e strategic, înțelegem, nu e problemă. Dacă-i ordin… știți cum se zice. Tot respectul!” Care ar fi fost situația dacă convorbirea ar fi luat alt curs: ”Combinat strategic? Ce? Strategică îi mă-sa! Cu cratimă, da. Spune-i lui Roibu că dacă nu plătește poate să-și transporte marfa cu taxiurile. S-a înțeles? Nu mă interesează niciun prefect, să fie ei sănătoși. Banii, atât. La revedere.” Păi unul din efecte ar fi fost că datoria asta, care îngroapă combinatul, nu ar mai fi avut cum să existe. Nimeni nu poate să ajungă dator cu 700 de milioane Euro pentru servicii pe care nu le mai primește. Trebuie să facă cumva să le plătească. Mai mult, unul din efecte ar fi fost că conducerea Oltchim ar fi trebuit să lase strategia și importanța națională la o parte, un pic, și să se preocupe de acel …detaliu:
A face combinatul viabil economic, inclusiv pe termen lung.
Or, revenind la articolul CriticAtac.ro, de la care pornisem, asta e cea mai izbitoare carență, a considerațiilor economice. Parcă e scris de Tolkien, nu alta: regele (statul, desigur) trebuie să facă ceva ca să salveze ținutul Vâlcei și prosperitatea hobbiților ce muncesc pe acolo. Discuția economică lipsește cu totul, că doar trăim într-o lume fantastică, nu?
Nu e doar falsă premisa articolului, exprimată încă din titlu, că statul nu ar fi făcut nimic. Adevărul e exact opus: statul a făcut mult prea multe, inclusiv în a decide care dintre tipurile de dialog de mai sus a fost cel real și care cel imaginat. Nu e de mirare că principalii creditori ai Oltchim sunt controlați de stat. Pe lângă asta, la o căutare pe repertoriul legislativ al Camerei, am găsit nu mai puțin de 24 de acte oficiale, administrative și normative, dedicate combinatului. 24!! Și numărul va crește, evident. Ce altă unitate economică se poate bucura cu o asemenea atenție, cu o asemenea dedicație din partea statului? Am găsit eu una: Tractorul Brașov bate Oltchim de la distanță, cu 37 de acte oficiale. Șirul lor se întrerupe brusc în 2007, nu pentru că statul și-ar fi pierdut interesul, ci pentru că obiectul atenției sale falimentase între timp. Și actele privind Tractorul abundă de astfel de termeni, ”prin derogare”, ”excepțional”, ”importanță” etc. etc. Retorica asta nu i-a ajutat, se pare. Și nici banii publici pierduți de dragul lui. Dar, cine știe, poate pentru Oltchim va fi altfel. A face fix același lucru în speranța unui rezultat diferit e însăși definiția… a cui era oare? Strategiei economice rezonabile, probabil.
Citiți soluțiile propuse de articol : combinatul să cumpere de la Arpechim secția de piroliză. E vital, înțelegeți? Ei bine (amuzant), soluția propusă de CriticAtac pentru Oltchim a fost realizată. De vreo 2 ani, combinatul are în proprietate acea parte a Oltchim, necesitatea vitală a fost satisfăcută. Doar că nu funcționează. Spre deosebire de MiddleEarth, în tărâmul de mijloc românesc, și în toată lumea reală, piroliza nu funcționează pe bază de magie, ci cu nafta, un produs petrolier. Și cu bani. Bun, Oltchim nu are nafta. Soluția propusă în articol? Să cumpere tot Arpechimul! Urgent (citez). Logic. Și, în ciuda la ce spune articolul, reprezentanții statului îmbrățișează depin ideea. Bun, nici rafinăria nu merge cu magie, ci cu petrol. Și cu alți bani. Dacă nu discutăm în termeni economici, dacă nu discutăm despre rentabilitatea acestei afaceri – și n-am văzut încă un astfel de material, iar discuția e complet absentă din articolul de pe CriticAtac.ro – Oltchim riscă să cumpere altă unitate pe care să n-o poată pune în funcțiune. Propunerea următoare va fi, la fel de logic, să cumpere un câmp petrolier. E strategic, e vital. Ca paranteză, pentru reprezentanții statului și autorii CriticAtac.ro : e o altă ironie, ok? Dacă peste câțiva ani voi vedea propunerea asta într-un articol de acolo și într-o strategie guvernamentală nu voi clama paternitatea, ci voi fi foarte, foarte nefericit. Și cu siguranță mai sărac.
Și atunci ce-i de făcut? Nimic mai simplu, soluția vine imediat din problemă:
INTERVIURILE HotNews.ro