Mama-mare la Las Vegas

Carla si Bator se apropie incet, aproape pe furis, de terasa baricadata de verdeata. Un brad inalt face de straja, comandant peste tufele aspre si dese. E o liniste ca de duminica, fara zarva, fara vreun suflet pe strada. Carla face un pas, apoi inca unul, pe cararea cea stramta, stiuta doar de obisnuitii casei. Terasa e racoroasa, umeda, cam neprietenoasa. Din casa cu geamuri largi si perdelele trase nu razbate niciun zgomot. Piticii ornamentali de lut dorm, ca dupa o betie. Doi stau intr-o dunga, rasturnati, pupand in sila pamantul. Alti piticoti de plastic spanzura printre crengi, buimaci, parca adulmecand furtuna.

De la Revelionul trecut atarna printre tufe si in brad cabluri cu beculete mici, colorate. Le mai aprind gazdele la cate un chef, cand si cand. Acum, beculetele sunt stinse. Terasa e vraiste. Sticle goale, peturi, scrumiere pline cu chistoace de tigari. Un gratar ars si unsuros, necuratit demult. Un carucior de copil, sosete murdare, jucarii sparte. Carla se apropie de geamul de la terasa si incearca sa desluseasca ceva, inauntru.

-Nu-s acasa, ii spune ea lui Bator, cu oarecare parere de rau.

-N-au unde sa fie. George-i la spital, iar femeile unde sa se fi dus? Ca doar azi e sarbatoare, o incurajeaza Bator.

Carla tot nu-i asa de sigura, ca gazdele sunt acasa. Ar fi pacat. Le-a adus inapoi o oala primita imprumut si, ca sa nu o intoarca goala, a pus in ea o sticla de sampanie buna, de sarbatoare. E Ziua Unificarii Germaniei. Acum peste douazeci de ani, Vestul si Estul si-au dat iarasi mana. In 3 octombrie lumea sta acasa, nu se lucreaza. „Astia din Vest nu s-au prea bucurat de fratiorii lor de dincolo de Zid”, gandeste Carla. „Dar parca i-a intrebat cineva! Istoria-i un tavalug. Te prinde, te inalta, te rastoarna, te striveste. Apoi iar te-apuca, iar te-ntoarce, ca nu mai stii care-i susul, care-i josul, ce-i stramb si ce-i drept”. Carla nu apuca sa-si duca pana la capat gandul. Perdeaua din camera se da cu zgomot la o parte si in spatele geamului se iveste un chip rotund si alb ca varul.

-A, poftiti, intrati, ca noi numa ce ne treziram, spune tanara, deschizand usa de la terasa.

E inalta, cam de 20 de ani, treningul ii atarna. Cateva suvite de par ii acopera obrajii acneici, pudrati tare. Fata schiteaza un zambet si face loc musafirilor sa intre in camera. Printre picioarele ei desculte se inghesuie un copil care merge de-a busilea. Copilul e rotofei la fata, cu ochi negri si patrunzatori. De bucurie ca il vede pe Bator, micutul lopateaza cu toata puterea pe covorul liliachiu si pufos, ca o suba mitoasa de cioban. Bator il ia in brate si il inalta in aer. Copilul rade cu toata puterea, sclipindu-si cei patru dinti mici de lapte.

De pe canapeaua din camera se ridica o umbra, masiva si voluptuoasa. E o doamna trecuta demult de prima tinerete, cu o coafura demodata. Vorbeste calm si apasat, inspira respect.

-Sunt mama Rodicai, din Romania. Adica mama-mare a lui Georgel, se prezinta ea, facand cunostinta cu oaspetii.

Rodica e gazda, dar n-a aparut inca. S-a intins un pic, de dupa-amiaza, ni se spune, ca n-a dormit toata noaptea, n-a lasat-o copilul. Tanara care a iesit in intampinare e o moldoveanca venita la studii, care mai are, din cand in cand, grija de Georgel. Copilul a venit tarziu, Rodica avea 35 de ani. L-a cunoscut pe George tot cam tarziu, dar asa i-a fost datul. George lucra de cativa ani in constructii, intr-un orasel din sudul Germaniei. Munca grea, ambitii mari. „Las Vegas imi fac din casa, cand o sa am destui bani”, ii placea lui sa se laude prietenilor, la un pahar. Banii n-au ajuns insa decat pentru un bar plin de bauturi scumpe, o canapea de piele si o plasma cat peretele. Primul concediu de fite, pe niste insule exotice, l-a dat de tot peste cap si a intrat la datorii mari.

Atunci i-a pus insa Dumnezeu, mana in cap. Caci a cunoscut-o pe Rodica, bruneta, frumusica, focoasa. Desi nu era la prima casatorie, fosta asistenta s-a lipit de George, ca timbrul de scrisoare. Lui George i s-au umflat muschii de dragoste si de bucurie, ce mireasa ochioasa, desteapta si cu stare si-a gasit. Caci Rodica statea bine in tara, avea apartament, tata vestit si mama cu terenuri si case. Dar nu asta conta. Conta ca se iubeau, cu foc. Mai intai intr-o garsoniera, apoi intr-un apartament cu trei camere, luat cu chirie. Conta ca aveau planuri mari, de viitor. Conta ca se potriveau la multe. Le placea distractia, casa si terasa le erau vesnic pline, cu musafiri veseli si petrecareti. Mai ales terasa, botezata „Las Vegas”.

Dar pe cand sa inceapa Las Vegas-ul lui George si al Rodicai sa straluceasca si mai tare, a venit beleaua. Barbatul s-a imbolnavit, concediile medicale s-au tot prelungit. Doctorul i-a spus ca n-are scapare, trebuie sa-i scoata un rinichi. Munca grea, de ani de zile, in frig, i-a venit de hac. De disperare, George a inceput sa bea tot mai mult. In asteptarea operatiei, a inceput sa iasa tot mai des in oras.

Rodica era tot mai isterica, tot mai nelinistita. Copilul mic, de cateva luni, i se parea o povara, desi il iubea mult. Insa uneori nu mai avea rabdare de el, de scancetele lui, de noptile nedormite, de zilele fara ragaz. Si-a adus-o langa ea pe moldoveanca, pe Nastasia, o studenta venita de putin timp, in oras. O data, intoarsa de la cumparaturi, Nastasia i-a spus ca-l vazuse pe George la un bar de langa gara, jucand la automate. Atunci s-a lamurit Rodica, pe ce se duceau banii garla, de-un timp. George o mintea ca platea datorii, chirii in avans. Pentru lucruri la copil nu ramanea mai nimic. George se intorcea din oras cu o cutie de lapte, una de vin ieftin, italienesc si un car de minciuni.

Incetul cu incetul, economiile Rodicai se dusesera pe apa sambetei. Isi vanduse bijuteriile aduse din tara, isi vanduse apartamentul. Il iubea pe George, il iubea pe Georgel, pe copil, drum de intoarcere n-avea si nici nu si-l dorea. Tatal Rodicai murise subit, mai an. La inmormantare nu a ajuns. O rodea trecutul, o blestemase sotia de-a doua a tatalui, la telefon. O mai avea pe mama, pe mama-mare a lui Georgel. Auzind de problemele copiilor, femeia s-a pus pe autobuz cu doi litri de vin, cu ceva tigari, slanina si „malai”. Caci malai se chemau banii, in jargon de golani.

Carla, Bator si mama-mare ies pe terasa, la racoare. In camera dospea un aer statut si dulceag, de copil mic, de lapte si piure de morcovi. Carla si-aprinde o tigara, Bator deschide sampania adusa cu ei.

-Pentru Germania unita si pentru Georgel!, ureaza glumet Bator, ridicand paharul cu spume la gura.

Femeile inchina si ele, mama-mare stramba usor din nas. Nu i-o fi placand sampania. Sau urarea. A doua varianta se confirma.

-Pai, daca-i asa bine in Germania, de ce nu se descurca copiii mei cu banii pe care-i castiga aici? intreaba ea. Ca Rodica nu mai stie altceva decat bani, bani si iar bani. Si-o dat bijuteriile, si-o dat mobila, si-o dat apartamentul si-acum vrea sa vand si pamanturile. Ca-i trebuie bani la casa.

-La care casa?, se intereseaza Carla.

-Pai la casa asta de-aici, ca or cumparat-o cu rate la banca. Si-acum au de dat peste 100 de mii, zice mama Rodicai.

-100 de mii de euro? Eu nu stiu s-o fi cumparat, ca doar stau in chirie. I-am ajutat sa-si gaseasca apartamentul asta, dar cu chirie, replica nonsalant Carla.

Mama-mare incepe sa-si scuture spasmodic capul coafat ca pe vremuri si se face si mai mare, de uimire si de necaz. In aceeasi clipa, pe usa de la terasa apare ca o furtuna, intr-un trening patat si cu ochii inca urdurosi de somn, Rodica.

-Ce faceti voi aici, nu vedeti ca la copil i-i foame?, urla ea la Nastasia si la mama-mare.

Ca la comanda, femeile se reped la copil si in bucatarie, sa linisteasca spiritele. Rodica se aseaza pe un scaun plin de firimituri de pe terasa, isi aprinde o tigara si isi toarna un pahar de sampanie. Il bea pe nerasuflate si sopteste oaspetilor:

-Sa nu-i spuneti lu` maica-mea ca mai beau un pahar, din cand in cand, ca iar incepe scandalul.

Carlei nu-i e clar, de ce sa iasa scandal cand o femeie matura bea un pahar de vin, de fata cu maica-sa.

-Pai asa-i ea, pe toate le stie mai bine, ea-i cea perfecta. De trei zile de cand a venit, mi-a facut capul calendar. Mai e si ipohondra, n-ai voie sa-i zici nimic, ca o apuca palpitatiile. Apropo, sa nu cumva sa-i spuneti ca stam aici cu chirie, ca eu i-am zis ca am cumparat casa si de-aia ne trebuie bani, atentioneaza Rodica, nestiind ca gafa fusese facuta.

Nastasia se intoarce pe terasa cu copilul satul, radiind de bucurie, in brate.

-Da` unde-i maica-mea? intreaba Rodica.

-S-o`ntins oleaca in pat, ca iar o luat-o palpitatia, raspunde, tragand cu ochiul, Nastasia.

-Pai da, iar face fite, stramba din gura Rodica.

Carla si Bator isi fac semn din priviri si se ridica in picioare, ca la comanda.

-Multumim, nu mai deranjam. Trecem noi candva, cand iese si George din spital, zice Bator si-si insfaca nevasta de brat, impingand-o usor sa plece de pe terasa. De pe terasa Las Vegas, pe care amicii lor o aveau cu chirie.