Crima la Jobcenter – un somer furios o injunghie pe functionara care se ocupa de el
Miercuri dimineata, o functionara de la oficiul fortelor de munca germane din Neuss a fost injunghiata mortal de un somer. Ce i-a declansat acestuia furia, nu se stie inca. Somerul in varsta de 52 de ani a venit la Jobcenter „fara programare”, dupa cum a declarat procuroarea Britta Zur. El a intrat in biroul functionarei care ii oferea consultanta in gasirea unui loc de munca. Ce s-a petrecut intre cei patru pereti, e inca neelucidat. Cert este ca barbatul din Neuss a atacat-o cu cutitul pe functionara, care nu a putut actiona alarma. Ea a fost gasita ulterior de un coleg, care a chemat politia si salvarea.
Atacul a avut loc in dimineata zilei de 26 septembrie. Politia a fost alertata la ora 9.05, cu informatia ca o functionara se afla sub amenintare. Cand politistii au ajuns la fata locului, femeia era grav ranita. La spital, tanara de 32 de ani a decedat.
Mai multi martori au dat indicii despre prezumtivul faptas, care a fost prins in apropierea Jobcenter-ului. A fost constituita o comisie de criminalisti care ancheteaza cazul. Detalii vor fi date publicitatii joi, intr-o conferinta de presa.
Pana acum, nu se stie decat ca presupusul faptas ar fi de origina marocana si ca locuieste in Neuss, un oras in apropiere de Dusseldorf.
Un membru al conducerii Agentiei Federale pentru Munca, Heinrich Alt, a declarat: „Nimic, absolut nimic nu justifica o astfel de fapta”. El a adaugat ca toate masurile de siguranta care sunt luate in Jobcenter nu pot impiedica astfel de atacuri neprevazute. „Angajatii nostri nu se pot ascunde dupa geamuri de protectie. Lucram cu clientii nostri pe baza de incredere, trebuie sa fim o institutie deschisa”, a adaugat el.
Pentru cativa euro
In Jobcenter din Germania patruleaza demult agenti de paza, mai cu seama in sectoarele in care se prelucreaza cererile asistatilor sociali, asa numitii „beneficiari de Hartz IV”. Acest ajutor de subzistenta este acordat somerilor -dupa ce a fost epuizat ajutorul de somaj -, sau asa-numitilor „Aufstocker” -angajati si pensionari ale caror castiguri sunt sub limita de trai.
In urma unei hotarari a Curtii Constitutionale din Germania, la inceputul anului 2010, „minimul de existenta” a trebuit sa fie recalculat de catre Ministerul Muncii si Asistentei Sociale. Suplimentarea a fost de 5 euro lunar, o suma criticata si care a impamantenit, atunci, peiorativul „Hartz 5”.
La inceputul lunii septembrie a acestui an a fost pusa in discutie o noua majorare a banilor de asistenta sociala. 8 euro in plus, adica 382 de euro pe luna ar urma sa primeasca asistatii sociali, incepand cu 2013, daca ordonanta guvernamentala trece de Camera superioara a Parlamentului german.
Faptul ca aceste Jobcenter sunt din ce in ce mai pazite reflecta „razboiul” care se da intre autoritati si nevoiasi. Unii dintre acestia sunt de multa vreme „pe tusa”, volen-nolens. Chiar daca exista si o serie de „profitori” ai sistemului german de asistenta sociala, majoritatea celor care ajung „la mila statului” au si motive intemeiate sau sunt pur si simplu victime ale unei slabe calificari si ale unei acerbe concurente pe piata muncii. Pe cativa dintre ei ii apuca „amokul”, adica furiile, si astfel au incidente tragice, cum a fost cel de azi.
Box, cutite si pistoale
In ultimii ani, s-au inmultit violentele intre asistatii sociali si autoritati. Uneori, miza e derizorie. In 19 mai 2011 la Frankfurt, o femeie „fara acoperis” se cearta pentru 10 euro pe care trebuie sa-i primeasca in mana, de la functionara care o monitorizeaza. Deoarece cearta se incinge, functionara cheama politia. Femeia sare insa la un politist cu cutitul, ceea ce o determina pe colega politistului sa scoata pistolul si sa o impuste mortal pe agresoare.
Amenintarile pe mail care ajung la Jobcenter sunt frecvente. Insa violenta poate atinge si alte proportii. La 21 aprilie anul trecut, un barbat de 34 de ani din Berlin-Tempelhof s-a napustit cu toporul asupra usilor si mobilierului de la intrarea unui Jobcenter, deoarece i s-au refuzat banii. La Russelsheim, doi gemeni l-au batut in august 2010 pe agentul de paza care le-a cerut buletinele. La Essen, un barbat de 29 de ani a scos cutitul de mochetar si a ranit doi angajati ai centrului de plasare.
In 2009, unui agent de paza din Herne ii sunt rupte doua degete de catre un somer manios, iar la Burbach, in Saarland, la Jobcenter are loc o adevarata partida de box, incheiata cu capete sparte de pereti. Si mai spectaculos, cazul din Aachen de acum cinci ani, cand o femeie scoate arma la cei doi functionari de la centrul de plasare de munca si apoi ii ia prizonieri. Femeii de 46 de ani ii fusesera taiati banii si aceasta voia sa obtina macar bonuri de masa de la autoritati.