Duios Romania trecea in nefiinta

Motto: Când bufonul ajunge rege în casa nebunilor

Dragă cetăţean român,

Am veşti proaste pentru tine. Eşti, se pare, o specie pe cale de dispariţie. Vei fi înlocuit cu zombies conectaţi la viaţă prin televizor. Nu trebuie să fii trist. Mai mult probabil că nu a fost posibil. Eşti scuipat zilnic în obraz şi ţi se cere să-l întorci şi pe celălalt. Eşti furat zilnic şi ţi se cere să-ţi întorci buzunarele pe dos pentru a dovedi că nu mai ai nimic. Nu te îngrijora prea tare, totuşi. Nu vei dispărea cu desăvârşire. Este nevoie de munca ta pentru ca ceilalţi să existe. Tu însă, nu vei exista. Vei vieţui doar, ascuns în cotloanele invizibile ale Cetăţii. Un servitor al celor care îţi amanetează votul chiar înainte ca tu să fii votat. Parlamentul Cetăţii în care locuieşti a devenit cel mai bun sanctuar pentru cei care se refugiază din faţa braţului amputat al Legii. Tu nu contezi. Ei se aleg pe ei şi pentru ei. Unica lor grijă în afară de bunăstarea personală este ca numărul celor care îi vor pe Ei să fie mai mare decât numărul tău. Iar dacă nu le iese la numărătoare mai numără odată. Până le iese. Faptul că tu ai devenit invizibil nu trebuie, iarăşi, să te întristeze prea tare. Golul lăsat de dispariţia ta este umplut cu brio de ţârcovnicii afectaţi, clovnii siniştri şi falşii judecători ce pretind că vorbesc în numele tău din ecranul televizorului. Nu trebuie să te supere aceşti oameni. Ei sunt mai importanţi decât tine. Ei lucrează la prelucrarea noilor zombies. Misiunea lor este crucială pentru ca tu să-ţi poţi îndeplini liniştit destinul pentru care te-ai născut în România: acela de a fi invizibil.

Ai putea totuşi să te întristezi la gândul că copiii tăi vor avea aceeaşi soartă ca şi tine dacă nu vor reuşi să evadeze la timp către o altă Cetate. Una în care să nu mai fie invizibili. Una în care să-şi poată creşte la rândul lor copiii cu încrederea că aceştia nu vor deveni transparenţi odată cu înaintarea în vârstă. Ai putea de asemenea să te mai întristezi de fiecare dată când vei mai avea drum prin Europa. Vei observa poate cu melancolie după ce treci graniţa Spaţiului Schengen că dincolo oamenii pot trăi normal şi că ei nu sunt invizibili. Oamenii aceia au ceva ce tu nu ai: ei sunt la ei acasă şi se simt la ei acasă. Tu, în schimb, nu eşti la tine acasă în România. Tu nu exişti. Tu eşti invizibil. Tot ce se vede, se vede la televizor. Iar acolo stăpânesc ţârcovnicii şi clovnii.

Ocazional, şi mai ales în ultima vreme, prin televizor îşi mai fac veacul şi „bunii justiţiari”. Ei sunt cei care stăpânesc adevărul. Şi care îţi vor Binele. Întotdeauna. De aceea şi vorbesc în numele tău. Cum? Ai uitat că tu eşti invizibil? Spaţiul Public nu îţi aparţine. Tu nu eşti la tine acasă. Ei sunt la ei acasă. Tu doar vieţuieşti întâmplător prin Cetate. Invizibil. Şi neapărat muncitor. Căci cineva trebuie să învârtă moara. Şi ghici cine are acest destin? Corect! Tu. Noii zombies au dispensă de muncă. Ei au deja o funcţie socială mai importantă decât a ta. Ei se uită la televizor. Şi fac audienţă. Participă la sondaje şi votează. Pe cine? Cum pe cine? Pe Ei, pe cei care se aleg între ei şi pentru ei. Remember: tu nu exişti. Eşti invizibil.

În diviziunea socială a muncii din România actuală există trei ordine sociale şi o clasă invizibilă: Cei ce se „roagă” zilnic la televizor pentru „binele” cetăţii (Ţârcovnicii), Credincioşii (Clovnii şi Noii zombies fără de care nimic nu ar fi posibil) şi, deloc cei de pe urmă, dimpotrivă, Cavalerii „salvării naţionale”, cei care „luptă” zi de zi în Parlamentul cetăţii pentru Binele Public. Al patrulea ordin nu există. El nu poate avea recunoaştere pentru că altfel munca ta, a cetăţeanului invizibil, ar deveni cel puţin la fel de importantă ca „munca” Noilor zombies: uitatul la televizor. Blasfemie! Audienţa şi rating-ul sunt mai importante decât tine, cetăţean invizibil! Munca ta e oricum însuşită de alţii că vrei ori că nu vrei. Votul plebei de circ este în schimb mult mai important decât persoana ta. Again: Ai uitat? Tu eşti invizibil. În schimb, Plebea e Acolo: în Televizor, în cetate, peste tot. Ei trăiesc şi se bucură, râd şi plâng, pierd şi câştigă. Toate în direct. Sau cu puţin play-back. Aşa, pentru impresie estetică. Ei dau viaţă sistemului şi ei sunt combustibilul care ţine Televizorul în priză. Fără zombies, Cei ce se „roagă” nu-şi mai pot îndeplini misiunea. Fără adepţi, „religia” lor cade. Fără „religie” şi plebe, Cavalerii Binelui Public nu-şi mai pot apăra monopolul şi impunitatea în faţa Legii. Fără „cavaleri”, Parlamentul devine accesibil şi celor invizibili. Adică cei ca tine, cetăţeanule invizibil.

Nu a fost mereu aşa dragă cetăţean invizibil. Cum poate încă îţi mai aduci aminte, înainte ca zeul Televizor să fie acaparat de Ţârcovnici, înainte chiar ca „zeul” Televizor să existe, în spiritul unei tradiţii vechi în Europa de mai bine de 2500 de ani, cetăţenii obişnuiau a se întâlni în Spaţiul Public. Că acesta se numea Agora, sau Forum, sau Groote Markt, puţin contează: cetăţenii ieşeau din casă şi se întâlneau cu semenii lor. Într-un spaţiu Real. O să te surprindă poate drag cetăţean român, dar în Europa de azi oamenii încă o mai fac. Se întâlnesc unii cu alţii în Piaţa Publică cu zecile şi sutele de mii dacă este nevoie. Nu o fac mereu, însă o fac suficient de des şi cu suficientă forţă încât să nu poată fi ignoraţi nici de Televizor şi nici de Parlament. Din Spania pană în Grecia şi din Ungaria până în Anglia, cetăţenii europeni se fac auziţi de proprii politicieni. Iar aceştia din urmă au grijă să nu exagereze. Ascultă sau nu, susţin sau nu respectivele manifestări, un lucru este sigur: nu-şi permit niciodată să le ignore cu desăvârşire şi, mai devreme sau mai târziu, acţionează într-un sens sau în altul. Însă cu siguranţă nu-şi permit luxul să meargă înainte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi asta pentru că cetăţenii lor nu sunt invizibili.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro