"Verdictul secolului" vine de la Karlsruhe
Opt judecatori si carmaciul lor de 48 de ani decid maine o bucata din soarta lumii. Nu numai Europa se uita maine spre Karlsruhe, unde Curtea Constitutionala a Germaniei va decide daca MES trece sau nu, de Puternicii in Roba Rosie. Si presedintele american Barack Obama, aflat in campanie electorala, isi are partea lui de ingrijorare privind fondul de salvare european si mecanismul sau de stabilitate. Pe scurt, il interesaza chiar tare, daca Euro „pica”. Aceasta ar insemna pierderea a sute de mii de locuri de munca in SUA. Dar, n-aveti grija, caci CC-ul german nu va risca asta. Miza politica si economica e prea mare. Iar vocea poporului mult prea mica.
37.000 de cetateni din Germania, reuniti in patru initiative, au depus plangeri de neconstitutionalitate a Mecanismului European de Stabilitate. E cea mai mare avalansa de plangeri din istoria justitiei germane. Marti a fost „expediata” si ultima reduta a protestului, pe care s-a catarat, cu curaj, politicianul crestin-social Peter Gauweiler. Ce reclama Gauweiler si acolitii sai? Ei spun ca MES ar risca sa acorde necontrolat sute de miliarde de euro pentru salvarea statelor falimentare din Euro-Zona, fara ca Parlamentul german sa mai fie consultat.
Bundestagul si alte parlamente europene sunt expresia vointei poporului, o stie toata lumea. Referendumul popular, tot asa. Problema unui referendum nici nu s-a pus, in problema fondurilor de salvare si a tacticilor de amanare a „catastrofei Euro”, in care ne-au dus politicienii incapabili sa tina „monstrul financiar” in frau. Riscul unui vot popular „contra Euro” era prea mare. Cel putin in Germania, unde nostalgia dupa D-Mark e mare.
Dar nu numai nostalgia. O serie de juristi, economisti si alti experti argumenteaza in presa, prin carti si tirade publice, de ce soarta Europei nu ar trebui ombilical legata de moneda Euro. De ce o moneda comunitara fara o uniune politica si fiscala europeana nu functioneaza, decat pana la un moment dat. Insa sunt pregatiti politicienii Europei sa delege tot mai multa putere de decizie inspre Bruxelles? Sunt pregatiti nemtii, francezii, italienii, spaniolii, grecii sau romanii sa se considere, cu trup, gand si suflet, pur si simplu Europeni?
Europa se afla in fata unei rascruci. De fapt, cetatenii Europei se afla in fata unei situatii in care cu greu se poate spune ca mai au vreun cuvant greu, de spus. Pentru banul lor nu-si mai pot ridica vocea in Parlament, daca Curtile Constitutionale n-au vreo obiectie de forma la ce au decis deja „eminentele cenusii”. Si, in general, n-au. O banca si seful ei, emisar al unei alte banci ce conduce lumea, decid mai nou, fara drept de apel, ce se intampla cu banul contribuabilului european. Ati ghicit, e vorba de Banca Centrala Europeana si de seful ei, italianul Mario Draghi, fost vicepresedinte al bancii de investitii Goldman Sachs.
Saptamana trecuta, Draghi a luat in primire soarta Europei, spunand raspicat ca BCE va cumpara nelimitat obligatiuni de stat europene, chiar si ale statelor falimentare. Acestea sunt, in clipa de fata, „uscate” de dobanzi la credite pentru datorii de stat. Argumentul principal ar fi ca trebuia un semnal, care sa ii puna cu botul pe labe pe speculatorii contra Euro, de peste ocean. Alt argument ar fi ca politicienii Europei si reduta BCE trebuiau sa demonstreze solidaritate si sa redea incredere in bancile europene si in banii nostri, investiti in ele.
Argumentul contra este ca niciunde in lume nu exista credite nelimitate, decat daca se da drumul la „tiparnita de bani”. Iar asta inseamna inflatie, mai mult sau mai putin controlata, dupa cum ne-o arata istoria. In Germania, teama de inflatie e cuibarita adanc, mai ales in aceia care au trecut prin ea, cu varf si indesat. Probabil din cauza acestei temeri, preturile la imobile si alte valori au inceput sa urce, bine si sigur. „Daca vreti sa vindeti o casa, acum e momentul”, fac reclama agentii imobiliari, iar pentru aur si antichitati piata e tot mai larga.
Cel mai tare ii supara pe nemtii cu care am vorbit, socializarea datoriilor altora. Adica, de ce trebuie noi sa platim pentru greci si altii ca ei, care lucreaza putin si fura statul? Cu planificatele Euro-Bonds, unii vad „inceputul sfarsitului” bunastarii germane. Ca Germania, prin exporturile sale puternice, este „marele profitor” al Euro, recunosc cativa, insa nu prea multi. Ar recunoaste-o, poate, daca infatuarea ar fi mai mica. Acum insa, ceea ce conteaza sunt niste cifre.
700 de miliarde de Euro umfla, pana acum, „colacul de salvare” european. Contributia Germaniei este de 190 de milarde. 22 de miliarde de euro trebuie platiti „cash”, adica fara povesti pe hartie, de giranti. Miercuri 12 septembrie, la orele 10, noua judecatori ai Curtii Constitutionale germane dau liber sau nu la verdele de la semaforul acestor cifre, acestor bani ce scapa perceptiei unui om de rand. O simpla majoritate ajunge. Angela Merkel asteapta decizia in biroul ei de cancelar. Noi o asteptam la serviciu, ca de obicei, intuind ca jocurile au fost deja facute.
Citeste si:
INTERVIURILE HotNews.ro