Când va trece euro de 5 RON? Explicații despre deprecierea leului și pragul care ne sperie
În linie cu celelalte monede regionale, și leul a înregistrat o scădere în raport cu euro, până ce a ajuns la un maxim de 4,9783 de lei pentru un euro. Asta se întâmpla pe 19 mai. Ulterior, leul a început să bată pasul înapoi, însă timid. Moneda națională rămâne cu un picior în pragul psihologic de 5 lei pentru un euro.
De la începutul anului, cel mai mic curs valutar a fost înregistrat pe 26 ianuarie, de 4,8858 de lei pentru un euro. De atunci, moneda națională s-a tot depreciat. Nu a fost tocmai o surpriză. Fluctuația cursului e în marja pe care analiștii o consideră normală și prea mică pentru a avea un impact semnificativ asupra economiei. Astfel că, pasul până la un euro la 5 lei este doar unul foarte mic.
Chiar dacă e o formalitate, ea nu e lipsită de importanță. Concret, dincolo de impactul de moral, ce înseamnă pentru noi această scădere a puterii leului?