Zonele în care Nicușor Dan anunță că vor fi amplasate 40 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în Bucureşti / Amenzi de până la 1.000 de lei pentru șoferii care parchează pe aceste locuri
Patruzeci de staţii de încărcare pentru maşinile electrice vor fi amplasate în mai multe zone din București, în urma regulamentului aprobat de către Consiliul General, a anunțat primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care a avertizat că este interzisă parcarea sau staţionarea pe aceste locuri, amenzile fiind între 500 şi 1.000 de lei.
Regulamentul aprobat de Consiliul General al Municipiului București stabileşte că lucrările pentru amplasarea staţiilor pot fi făcute fără autorizaţie de construire, doar în baza unui aviz, dacă nu afectează traficul.
În ce zone din București vor fi amplasate stațiile de încărcare pentru maşinile electrice
Conform primarului Capitalei, stațiile de încărcare pentru maşinile electrice vor fi amplasate în zone precum:
- Piaţa Amzei, Piaţa Victoriei, Piaţa Alba Iulia, Piaţa Constituţiei,
- Piaţa Revoluţiei, Universitate, Bucur Obor, Rahova, Sala Palatului,
- Primăria Capitalei, Bd. Aviatorilor, Bd. Timişoara, Bd. Iuliu Maniu, Bd. Schitu Măgureanu,
- strada Mendeleev, strada Ziduri-Moşi, Calea Plevnei, Splaiul Unirii,
- Parcajele Eva, Lido, Gara de Nord, Maria Rosetti, Lipscani,
- Parc Herăstrău, Charles de Gaulle, Palatul de Justiţie, Şoseaua Nordului.
Amenzi pentru cei care parchează la stațiile de încărcare pentru mașinile electrice
Regulamentul adoptat de CGMB mai stabileşte şi locurile unde nu pot fi amplasate staţii de încărcare, de exemplu spaţiile verzi sau locurile de joacă, precum şi amenzile.
De asemenea, parcarea sau staţionarea pe aceste locuri va fi interzisă, iar amenzile pentru șoferii care ocupă ilegal aceste locuri vor fi între 500 şi 1.000 lei (pentru persoane fizice).
Staţiile de încărcare vor fi marcate cu un semn specific care va fi desenat atât pe asfalt, cât şi pe un panou de informare.
„Compania Energetica Servicii va asigura staţiile de alimentare şi dotările necesare specifice funcţionării acestora şi le va amplasa în spaţiile puse la dispoziţie de Administraţia Străzilor, pentru a fi utilizate de cetăţeni”, mai spune Nicuşor Dan. (Foto: Dreamstime.com)