Traseul motorinei prin Europa pleacă din Rusia. Arabia Saudită ajută Moscova să prospere în ciuda sancţiunilor agresive impuse de Occident
Arabia Saudită importă milioane de barili de motorină rusească pe care Europa nu o mai vrea şi simultan trimite spre UE propria sa producţie de motorină, transmite Bloomberg.
Datele furnizate de firma de analiză Kpler arată că în luna aprilie Arabia Saudită a importat din Rusia o cantitate de 174.000 de barili de motorină în fiecare zi, cel mai ridicat nivel de după 2017, iar importurile au continuat să crească în luna mai.
Simultan, Arabia Saudită a devenit principalul furnizor de motorină al Europei, devansând cu mult Rusia începând din luna februarie.
Ţara din Orientul Mijlociu nu trimite Europei aceiaşi carburanţi pe care îi importă din Rusia, pentru că asta ar fi o încălcare a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană.
Potrivit unei surse din apropierea acestui dosar, creşterea importurilor de motorină ale regatului saudit are legătură cu lucrările de mentenanţă la rafinăriile sale.
Arabia Saudită, al doilea mare exportator mondial de motorină
Potrivit Kpler, Arabia Saudită a devansat SUA şi a devenit luna trecută al doilea mare exportator mondial de motorină. Aproximativ 35% din exporturile totale realizate de Arabia Saudită în luna aprilie au mers spre ţări din Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Majoritatea acestor livrări au provenit din porturile Jubail şi Yanbu din Arabia Saudită.
O parte din livrări au mers şi spre Africa. În contrast, motorina din Rusia a ajuns în regatul saudit prin porturile Ras Tanura şi Jizan.
Importurile de motorină ale Arabiei Saudite ar urma să crească de la o medie de 31.500 de barili pe zi în 2022 până la o medie de 150.000 de barili pe zi în restul acestui an, estimează Iman Nasseri, director la firma de consultanţă FGE.
Aceste fluxuri comerciale sunt un alt exemplu al modului în care piaţa petrolieră a absorbit până acum sancţiunile agresive introduse de statele occidentale, printre care se numără şi un plafon de preţ, impus vânzărilor de petrol ale Rusiei, permiţând ţiţeiului şi carburanţilor ruseşti să continue să ajungă pe piaţă în cantităţi mari. (Agerpres) (sursă foto DreamsTime)
Urmărește ultimele evoluții din a 457-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.