VIDEO De vorba cu Vlad Ivanov

Pana duminica seara, cand se anunta palmaresul, cele mai mari sanse le au in continuare – considera criticii- tot filmele lui Cristian Mungiu si Michael Haneke, urmate de un pluton de filme cu acelasi punctaj, carora li s-a adaugat si „In the Fog” de Serghei Loznitsa, in care joaca Vlad Ivanov si a carui imagine e semnata de Oleg Mutu. In depesa de azi urmariti interviul video facut cu un Vlad Ivanov fericit sa fie pe Croazeta si aflati cum s-a descaltat Nicole Kidman la masterclassul lui Philip Kaufman unde a participat alaturi de Clive Owen si de echipa filmului „Hemingway &Gellhorn”.

Atmosfera la Cannes e tot mai trista. Market-ul s-a inchis deja, standurile se demonteaza, pliante razlete zac pe mese, iar la ultima proiectie din concurs, „Mud”, de Jeff Nichols, vazut azi-dimineata, jurnalistii au aplaudat la final dar nu stiai de fapt daca aplaudau fillmul sau finalul unui tur de forta de aproape doua saptamani, cu filme bune si rele, cu vreme buna si proasta (sau, mai degraba, invers), dar altfel destul de calma – adica fara scandalurile de anul trecut.

Nimeni nu stie cum va arata palmaresul, nu am reusit sa aflu daca Mungiu a fost rechemat inapoi (se intorsese miercuri la Bucuresti). Ce e pe undeva asumat de jurnalisti este ca „Dupa dealuri” ar trebui sa fie in palmares. Dar pe ce pozitie numai Dumnezeu si Nanni Moretti stiu. Cum revista „Screen International” nu mai iese de doua zile in editie tiparita, tabelul cu cotatii poate fi consultat online. Potrivit lui, „Dupa dealuri” si „Amour” sunt in continuare pe locul intai, fiecare cu cate 3.3 puncte, urmate de mai multe filme cu aceeasi medie (2.9): „De rouillle et d’os”/”Rust &Bone” de Jacques Audiard, „The Hunt” de Thomas Vinterberg, „Killing Them Softly” de Andrew Dominik si „V tumane”/”In the Fog” de Serghei Loznitsa.

2.8 puncte are „The Angel’s Share” de Ken Loach, 2.7 „On the Road” de Walter Salles. (Nu au deocamdata cotatii ultimele doua filme vazute, „Do-nui mat”/”The Taste of Money” de Im Sang-soo si „Mud” de Jeff Nichols, dar nu ameninta primele pozitii.). Ce inseamna acest lucru? Ca sa fiu sincera, nu mare lucru. Se intampla rar ca opiniile criticilor si juriului sa coincida, dar faptul ca au coincis in 2007, cand „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” a luat la Palme d’Or dupa ce Mungiu fusese timp de un festival intreg „le chouchou de Cannes” si favoritul criticilor ne face sa credem ca lucrurile se pot repeta.

Pana una, alta am stat de vorba cu Vlad Ivanov pe terasa standului romanesc despre filmul lui Serghei Loznitsa, unde joaca rolul unui ofiter german. Actorul a spus pentru HotNews. ro ca mai are in lucru un proiect strain la fel de important, dar nu a putut sa spuna despre ce e vorba. Vlad Ivanov revine de cate ori poate la Cannes cu aceeasi placere, mai ales cand are un film in Competitia Oficiala.

Interviu cu Vlad Ivanov:

Ziua de ieri l-a adus pe regizorul american Philip Kaufman in Sala Bunuel pentru un Masterclass unde cineastul a raspuns intrebarilor reputatului critic francez Michel Ciment. O importanta echipa de sustinatori a stat in primele randuri – actorii Nicole Kidman, Clive Owen si Rodrigo Santoro, monteurul Walter Murch, scenaristul Jery Stahl, presedintele HBO Film Len Amato. Am reusit sa fac mai multe poze, dintre care cele mai putin miscate sunt cu Philip Kaufman stand de vorba cu Michel Ciment, respectiv cu Clive Owen, alaturi de Len Amato, presedintele HBO Films.

In mai mult de o ora, Philip Kaufman a discutat cu Michel Ciment despre cele mai importante filme din cariera

Philip Kaufman, intervievat de criticul francez Michel Ciment

Foto: HotNews.ro

sa, scurte intermezzo-uri fiind destinate proiectarii unor fragmente reprezentative din „Goldstein”, The Great Northfield Minnesota Raid”, „The White Dawn”, „The Wanderers”, „The Right Stuff”, „The Unbearable Lightness of Being”, „Henry &June” si din cel mai recent film al sau, „Hemingway &Gellhorn”, productie HBO la care toti cei numiti mai sus si-au adus contributia si care a fost prezentat aseara tarziu in Selectia Oficiala, in afara competitiei.

Odata ce masterclassul a inceput, Nicole Kidman, imbracata intr-o rochie alb cu negru care ii lasa umerii dezveliti, a coborat de pe tocuri si si-a tinut picioarele goale langa sandale. Clive Owen a urmarit atent discutia de pe scena si a aplaudat de cate ori aplauda si sala. Philip Kaufman, care in decursul carierei a facut filme foarte diferite, ne-a spus ca intotdeauna a fost de parere ca invata ceva facand cinema, ca aceasta meserie este pentru el o maturizare („coming of age”). „Nu vreau sa devin un Buddha luand somnifere”, a spus el cand a discutat despre „The Wanderers”.

Ca om ajuns la cinema din pura cinefilie si fara o pregatire de specialitate (preda matematica in Europa cand vedea filme si se intreba daca n-ar fi bine sa revina in SUA si sa incerce sa faca cinema), Philip Kaufman a pastrat ascendentul curiozitatii. Scurtele lui povesti – timpul era mult prea scurt -, a introdus audienta intr-o lume mult mai simpla, in care erau mai putini bani si mai multa imaginatie, si in care pasiunea pentru cinema era poate si mai sincera. Unul despre cele mai prizate momente de catre sala a fost cel in care Kaufman a povestit cum l-a sunat Stanley Kubrick la cativa ani dupa „The Unbearable Lightness of Being”, dandu-i sperante ca vrea sa ii laude filmul dar care vroia , de fapt, sa stie unde a gasit Kaufman un aparat de fotografia Praktika pentru celebra secventa in care Juliette Binoche o fotografiaza pe Lena Olin goala.

Cunoscut pentru atentia cu care isi trateaza actorii, Philip Kaufman a vorbit foarte frumos despre Clive Owen si Nicole Kidman, protagonistii din „Hemingway &Gellhorn”, spunand ca de multe ori uita sa le dea „cut”, fascinat de jocul lor. Cat despre filmul in sine, Kaufman a spus ca l-a interesat sa faca portretul lui Ernest Hemingway vazandu-l ca pe un „scriitor chintesential al epocii sale”, fiind fascinat de „codul sau moral”.

Din pacate, filmul – de fapt, un telefilm produs de HBO, nu se numara printre cele mai bune titluri ale cineastului american. In cele doua ore si 34 de minute reuseste sa fie mai degraba un soi de film educativ pentru ca, gratie tehnicii, ii introduce pe actori in interiorul unor celebre imagini de epoca – cum sunt, de pilda, cele filmate de Joris Ivens in „The Spanish Earth”. Plus aparitiile unor actori cunoscuti: Rodrigo Santoro, Parker Posey, Robert Duvall, David Strathairn, Peter Coyote, Joan Chen sau chiar Lars Ulrich, bateristul trupei Metallica, in rolul lui Joris Ivens.

Mult mai simpatic a fost filmul „Red Tails”, realizat de debutantul Anthony Hemingway (la mare coincidenta cu cel de mai sus), care a fost prezentat aseara la Cinema de la Plage, unde spectatorii stau comod pe sezlonguri, iar ecranul se afla chiar in fata marii. Prezentat in compania lui George Lucas, care l-a produs prin Lucasfilm, si a lui Cuba Gooding Jr., unul dintre interpreti, „Red Tails” e un film de razboi si avioane ca altadata, in care latura „propagandistica” (segregatia rasiala a pilotilor de culoare in timpul celui de-al doilea razboi mondial) e evident pusa in umbra de secventele de actiune, iar replicile si subploturile au tot atata importanta si consistenta ca intr-un film sexy. Aceasta lejeritate il facea si mai simpatic. Din pacate, incepuse sa bata vantul si sa fie tot mai frig.