Sari direct la conținut

VIDEO Horia Georgescu, presedintele ANI: Din 2013 declaratiile de avere vor fi depuse si verificate preliminar in sistem electronic

HotNews.ro
Horia Georgescu, Foto: Agerpres
Horia Georgescu, Foto: Agerpres

Din 2013, functionarii publici, parlamentarii, membrii guvernului vor depune declaratiile de avere in format electronic. Agentia Nationala de Integritate a prezentat marti, 22 mai, proiectul sistemului informatic prin care declaratiile de avere si interese vor fi inregistrate elecronic. Horia Georgescu, presedintele ANI, a declarat ca agentia va dispune si de un sistem care va analiza declaratiile de avere si va sesiza eventuale neconcordante sau aspecte de nelegalitate. ANI dezvolta si doua aplicatii de iPhone si iPad pentru portalul declaratiilor de avere.

ANI a prezentat proiectul finantat din fonduri europene prin care declaratiile de avere vor fi depuse, procesate si analizate in format electronic. La conferinta de lansare a proiectului au fost prezenti ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, ministrul Justitiei, Titus Corlatean, consilierul prezidential Stefan Deaconu, Sorin Ionita (Expert Forum) si Adrian Moraru (Institutul pentru Politici Publice).

Presedintele ANI, Horia Georgescu, a explicat ca din 2013 declaratiile de avere vor putea fi completate in format electronic, iar verificarea lor se va face initial tot electronic. Horia Georgescu a explicat si cum va functiona sistemul:

  • „O persoana va accesa site-ul ANI unde va gasi sectiunea cu formulare de declaratii de avere si interese. La aceasta rubrica, cel in cauza va incepe sa completeze campurile predefinite. Spre exemplu, subsemnatul X avand functia de … si aici se va deschide o casuta cu toate functiile publice din Romania si el va alege functia pe care o detine.
  • Mai departe va trece la celelalte rubrici. La casuta cu venituri se va deschide o fereastra cu ghidul de completare a declaratiilor de avere si i se va explica persoanei cum sa completeze aceasta sectiune.
  • Dupa ce toate casutele sunt completate, declaratia se listeaza, dar este generat si un cod de bare care contine toate informatiile din declaratia de avere.
  • In momentul in care declaratia ajunge la ANI, informatiile sunt extrase prin scanare de pe codul de bare si sunt introduse in sistemul informatic si se analizeaza automat cu alte baze de date relevante.
  • Sistemul informatic va sesiza automat daca persoana nu si-a declarat actiunile detinute la o companie, daca nu si-a declarat corect veniturile sau daca sunt alte elemente de nelegalitate.
  • Inspectorii ANI practic vor continua investigatia. Asa vor fi analizate mult mai multe declaratii de avere, in acest moment capacitatea noastra logistica este limitata. Asa vor putea fi analizate 50 000 – 200 000 de declaratii de avere.
  • Eu estimez ca pana la sfarsitul anului vom avea acest modul. De anul viitor declaratiile de avere vor putea fi procesate si verificate preliminar in acest format electronic.”

Presedintele ANI a mai mentionat si ca declaratiile de avere electronice vor putea fi semnate utilizand semnatura electronica.

Sistemul ANI se va conecta in principal cu bazele de date ale ANAF si ale ONRC.

ANI va dezvolta si doua aplicatii de iPhone si iPad pentru portalul declaratiilor de avere. Astfel ca declaratiile de avere depuse de functionarii publici, parlamentari, membri ai guvernului vor putea fi accesate de pe iPhone si iPad.

Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, a fost si el prezent la demararea proiectului. Titus Corlatean a declarat ca va sustine si in continuare cadrul legislativ de functionare a ANI. Iata ce precizari a facut ministrul Titus Corlatean:

  • „Infiintarea si operationalizarea ANI reprezinta a doua conditionalitate a MCV. Romania este prima tara care a creat o institutie independenta operational care sa exercite un control administrativ, specializata in verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor.
  • Cadrul legislativ a fost creat si pastrat cu anumite dificultati. Adoptarea noului cadru legislativ al ANI a constituit preocupari prioritare ale partenerilor nostri europeni si au fost reflectate in rapoartele de tara.
  • Mecanismul ANI reprezinta o solutie importanta in vederea consolidarii integritatii demnitatilor publice.   
  • Este de subliniat caracterul disuasiv al activitatii ANI si a inspectorilor de integritate.
  • Consolidarea unui track-record pozitiv in cadrul instantelor nu se poate realiza decat in baza unei activitati profesioniste, coerente.
  • Voi sustine si in continuare cadrul legislativ de functionare a ANI.
  • Salut simplificarea procedurilor de lucru in cadrul ANI. Proiectul este o concretizare a demersului de accesare a fondurilor externe nerambursabile pentru atingerea unor obiective strategice, dovedindu-se un exemplu pentru toate institutiile.”

Ambasadorul Marii Britanii in Romania, Martin Harris, a declarat ca proiectul pe care ANI il implementeaza va duce la cresterea capacitatii institutiei de functionare. Vezi mai jos principalele declaratii ale ambasadorului britanic:

  • „Acest proiect va ajuta ANI sa isi majoreze capacitatea de functionare si sa-si imbunatateasca procedurile de analiza a declaratiilor de avere si interese. Apreciem eforturile statului roman pentru asigurarea finantarii acestui proiect.
  • Aceste obiective confirma agenda de reformare a sistemului de Justitie si pentru promovarea activitatilor anticoruptie. Marea Britanie a fost un partener constant al Guvernului si al institutiilor anticoruptie pentru implementarea MCV. Este o prioritate importanta pentru noul guvern sa continue si sa intensifice eforturile in lupta impotriva coruptiei si pentru reformarea Justitiei.
  • Cred ca provocarea in acest moment pentru Romania nu este austeritatea, ci competitivitatea. Si in Romania si in Marea Britanie avem aceasta problema: cum putem sa ridicam competitivitatea fata de tarile emergente precum India, China sau alte economii emergente. In acest sens, Romania este pe locul 77 in indexul de competitivitate facut de World Economic Forum. Acest index arata ca functionarea sistemului de justitie, lupta cu coruptia si eficienta administratiei publice sunt cele mai importante elemente legate de competitivitatea Romaniei.
  • Pentru a ridica competitivitatea Romaniei in viitor, eu cred ca reformele din administratia publica, lupta cu conflictele de interese si reforma sistemului de justitie sunt esentiale.
  • Romania a facut eforturi mari in lupta impotriva coruptiei in ultimul an. Ultimul raport din februarie 2012 a avut comentarii pozitive fata de ANI. Raportul a subliniat numarul ridicat de cazuri instrumentate, dar si numarul mare de cazuri solutionate pozitiv de sistemul judiciar. Speram ca acest lucru va fi continuat.
  • Ambasada Marii Britanii a sustinut un proiect implementat de Societatea Academica din Romania care s-a concentrat pe controlul averilor nejustificate si a comunicarii din ANI si magistratii din comisiile de pe langa Curtile de Apel. Sper ca aceste initiative vor contribui la o abordare uniforma in cazurile ce privesc controlul averilor nejustificate.
  • Proiectul isi propune sa creeze un acces mai bun al cetatenilor la informatiile publice. Romania este parte a parteneriatului pentru o guvernare deschisa. Romania a elaborat un plan de actiune pentru a face politicile publice cat mai accesibile si inclusive.
  • Marea Britanie este copresedinte al acestei initiative si contam pe implicarea activa a Romaniei. Eforturile noastre se vor concentra atat pe o guvernare cat mai deschisa, o cooperare cat mai buna intre autoritati si sectorul neguvernamental, dar si pe identificarea de oportunitati cat mai bune pentru companiile noastre.
  • Ne bucuram sa fim un sustinator activ al guvernului si al institutiilor anticoruptie. Am sprijinit in totalitate procesul MCV si vom continua sa lucram impreuna ca toate obiectivele de reformare vor fi indeplinite.”

Consilierul prezidential Stefan Deaconu a declarat in cadrul conferintei de prezentare a sistemului electronic de procesare a declaratiilor de avere ca acest sistem va fi benefic pentru activitatea ANI. Vezi mai jos declaratiile consilierului prezidential:

  • „Activitatea ANI a fost una benefica pentru societatea romaneasca pentru ca a introdus mai multa transparenta.
  • Acest proiect este bine-venit pentru intarirea capacitatii institutionale. Sper ca acest proiect sa ajute si mai mult activitatea ANI.
  • In ultimii ani, agentia si-a asumat si un rol profund social, indeplinind un serviciu social, contribuind la sporirea transparentei. 
  • Am primit intrebari de ce presedintia, de ce un reprezentant al Administratiei Prezidentiale participa la asemenea evenimente. In primul rand avem o obligatie prin Constitutie in care se prevede ca Presedintele, alaturi de Parlament, Guvern si CSM sunt garantii aducerii la indeplinire a obligatiilor pe care statul si le asuma fata de institutiile europene. Activitatea ANI este monitorizata in cadrul MCV. Activitatea ANI este o activitate care intereseaza institutia pe care o reprezinta, intereseaza statul roman din perspectiva angajamentelor asumate.
  • Al doilea motiv este si faptul ca institutia pe care o reprezinta vegheaza la buna functionare a institutiilor publice. ANI este una dintre institutiile publice si este bine ca activitatea ei sa se desfasoare in conditiile legii in conditii optime.”

Valoarea proiectului implementat de ANI este de aproximativ 4 milioane euro si este cofinantat din Fondul Social European, Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro