O economie, trei realitati sau o realitate, trei economii?

N-am putut să mă decid asupra primei părţi a titlului sau asupra celei de-a doua. Pare că este corect aşa cum l-am scris, în condiţiile în care diagnoza macro a României ne face să credem că avem o singură economie, cu trei realităţi (prognozele confirmă şi ele această ipoteză), pe când decizia macroeconomică arată de parcă am avea trei economii, plecând de la o singură realitate.

Prognozele macroeconomice ale României sunt fundamentate pe diagnoze realizate în principal de către trei entităţi. Autorităţile române, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Prognozele reprezintă punctul de plecare pentru fundamentarea bugetului de stat – principala formă de programare economică. Şi tot prognozele reprezintă puncte esenţiale în procesul de luare şi implementare a principalelor decizii macro, micro, sociale etc. Decizii care ne afectează pe toţi.

Suntem de acord că dacă diagnoza este prost fundamentată, prognozele sunt greşit realizate şi … totul se năruie ca un castel de nisip. Apar inconsecvenţa şi inconsistenţa în deciziile macroeconomice, predomină termenul scurt în dauna viziunii, a termenului lung, se aruncă sume mari de la buget în luna decembrie. Banii publici sunt cheltuiţi prost. Efectul de multiplicare este unul scăzut (la 1 leu investit din banii publici se întorc 0,5 lei în România), mult mai puţin faţă de media ţărilor dezvoltate din UE (unde la 1 euro investit din banii publici se întorc 0,8 euro). În plus, sectorul privat nu poate avea linişte, nu-şi poate face un plan de afaceri coerent, fiind expus în permanenţă unor şocuri provocate de măsuri intempestive (vezi creşterea TVA cu 4 puncte procentuale în 3 zile, impozitul minim s.a.)

Dar să vedem cum stăm la prognozele legate de principalii indicatori macroeconomici. Să luăm primul indicator – creşterea PIB real. Prognoza de toamnă a CNP (noiembrie 2011) indică pentru 2012 o rată de creştere de 1,8-2,3%, iar prognoza interimară de primăvară (martie 2012) a aceleiaşi instituţii indică o rată de creştere de 1,7%. Programul de Convergenţă 2012-2015 prevede aceeaşi creştere economică pentru 2012, de 1,7%. Prognoza de toamnă a Comisiei Europene (noiembrie 2011) estimează 2,1% în 2012, iar Prognoza interimară de primăvară a CE vorbeşte deja de 1,6% pentru 2012. Fondul Monetar Internaţional (IMF Country Report nr. 12/73 Romania Fourth review…) crede într-o creştere economică în România 2012 de 1,5%.

Având în vedere că şi deflatorii PIB sunt diferiţi, nici PIB ul nominal nu seamănă. În aceeaşi evaluare, FMI estimează un PIB nominal pentru 2012 de 593.623 mil Ron, Comisia Naţională de Prognoză vedea în toamnă un PIB nominal în 2012 de 579.586 mil Ron iar în primavera acestui an estimează pentru 2012 un PIB nominal de 609.600 mil Ron.

Să mergem la capitolul Venituri bugetare. FMI estimează încasări bugetare de 32,9% din PIB în 2012 pe când Comisia Europeană (toamnă 2011) vede 34,7% din PIB. În Programul de Convergenţă 2012-2015, autorităţile române prognozează venituri bugetare de 34,3% din PIB în 2012. La Cheltuieli bugetare, FMI calculează o pondere estimată pentru 2012 la 34,8% din PIB iar CE o pondere de 38,4% din PIB (este necesar să reamintim aici că pentru 2011 FMI prognoza 32,1% din PIB venituri bugetare, CE estima 34% din PIB, în realitate ponderea fiind de 31,4% din PIB). În Programul de Convergenţă 2012-2015, autorităţile române prognozează cheltuieli bugetare de 36,7% din PIB în 2012. De aici, bineînţeles că şi prognoza privind deficitul bugetar diferă. De la 1,9% din PIB (metoda cash) estimare FMI la 3,7% din PIB (metoda ESA 95) estimare CE. Estimarea autorităţilor române, în Programul de Convergenţă, este de 2,3% din PIB în 2012, pe sistem ESA.

Interesantă evoluţia output-gap ului (decalajul procentual al PIB actual de la PIB potenţial). În Programul de Convergenţă (2012-2015), Comisia Naţională de Prognoză estimează un decalaj recesionist de 3,4% în 2012, unul de 2,7% în 2013, minus 1,8% în 2014 şi minus 0,7% în 2015. Estimarea FMI pentru România (Fourth review…) este mai dură. Decalaj recesionist (adică vom creşte sub potenţial) cel puţin până în 2017 (minus 4,7% în 2012, minus 4,6% în 2013, minus 4% în 2014, minus 3,4% în 2015, minus 3% în 2016, minus 2,5% în 2016). Văzând perioada lungă de timp în care vom avea decalaj recesionist, înţelegem că ceva rău s-a întâmplat cu economia noastră. Este subcapacitată. Subutilizată.

În sfârşit, să vedem cum stăm la indicatorul Sold bugetar structural, o cifră importantă în contextul semnării Compactului Fiscal. Fondul Monetar Internaţional estimează pentru 2012 un deficit structural de 0,2% din PIB, pentru 2013 deja un excedent bugetar structural de 0,6% din PIB pe când în 2014 ajungem la un excedent de 0,4%. Comisia Europeană este mai zgârcită – deficit structural de 2,6% din PIB în 2012, deficit structural de 2,2% din PIB în 2013.

Vis-a-vis de ultimul indicator, Guvernul a aprobat Programul de Convergenţă 2012, cu principalul obiectiv – atingerea unui déficit bugetar structural de maximum 0,7% din PIB în 2013! Până atunci, autorităţile române estimează minus 1,4% din PIB în 2012.

Putem lesne observa că pentru o singură economie se pleacă de la trei diagnoze. Se propun trei realităţi. Iar pe baza aceptor trei realităţi, ni se prezintă trei prognoze. Cred că ar trebui să ne întrebăm. Cum s-au desfăşurat / se vor desfăşura discuţiile autorităţilor române cu Fondul şi CE în condiţiile în care există inconsistenţe puternice în estimări? Dacă în timpul discuţiilor se convine asupra unor ipoteze de lucru, de ce nu se compatibilizează ulterior toate documentele oficiale şi prognozele celor trei entităţi legate de evoluţia economiei româneşti? Dacă sunt diferenţe de metodă de estimare, de ce Fondul, CE şi autorităţile române nu se pun mai întâi de acord asupra acestui lucru?

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro