Sari direct la conținut

VIDEO A doua zi de grevă generală în școli. Ciucă: Revendicările sunt foarte greu de îndeplinit / SONDAJ LIVE: Este justificată greva din educație? / Reprezentant al părinților: Ministerul Educației a promis „un calendar de amânare a examenelor naționale" dacă greva se va prelungi

HotNews.ro
Grevă în învățământ, Foto: Agerpres
Grevă în învățământ, Foto: Agerpres

Profesorii nu cedează și continuă greva generală marți, sindicatele din învățământ solicitând „o soluţie credibilă” asupra revendicărilor salariale. Acestea cer ca un profesor debutant să aibă un salariu de 4.000 de lei, iar un profesor la final de carieră să primească 7.000 de lei în mână.

Sunt în grevă peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic.

Cele mai noi informații despre greva din învățământ, LIVETEXT pe HotNews.ro:

16:52 Greva profesorilor va continua, au anunțat liderii federațiilor sindicale din educație după întâlnirea de marți după-amiază cu premierul Nicolae Ciucă și cu liderul PSD, Marcel Ciolacu.

La finalul acestora, liderii FSLI, Simion Hăncescu, „Spiru Haret”, Marius Nistor, și „Alma Mater”, Anton Hadăr, au anunțat că greva generală declanșată luni va continua până când Guvernul va veni cu o „soluție acceptabilă”.

15:20 Au început discuțiile între premierul Ciucă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, și liderii federațiilor sindicale din educație.

Ciucă: Revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare

15:15Premierul Nicolae Ciucă a transmis după discuţiile cu reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor, că revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie.

  • „Am susținut, încă de la început, că elevii și părinții nu trebuie să fie afectați de greva din educație și că trebuie să le garantăm continuarea procesului educațional. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi și o discuție despre situația cu care ne confruntăm zilele acestea.
  • Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale. Revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri.
  • Am făcut apel la cei prezenți astăzi la întâlnirea de la guvern să susțină demersurile noastre pentru a debloca această situație. Reiterez disponibilitatea mea și a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susținută și colaborarea sunt căile prin care putem să depășim situația creată”.

13:21Asociaţii ale elevilor din cinci judeţe acuză guvernul că minte când susţine că reprezentanţii acestora au fost invitaţi marţi la consultări în legătură cu greva profesorilor, elevii solicitând totodată oprirea „manipulării” exercitate de guvernanţi.

13:15Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților, declarații de presă la guvern, alături de liderul Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru, la finalul discuțiilor cu premierul.

Cristache:

  • „Categoric este o situație conflictuală care trebuie rezolvată prin dialog între federațiile sindicale și guvern.
  • Este periculos pentru viitorul copiilor ca această grevă să dureze mai mult de o săptămână. Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viața elevilor, e dreptul lor să susțină examenele – Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
  • Înțeleg punctul de vedere al sindicatelor, nemaiavând încredere în calendarul privind salarizarea. Am transmis și eu asta premierului. Înțeleg că la ora 15 va exista o nouă întâlnire a premierului cu sindicatele”.

El a mai spus că la întâlnirea de la Ministerul Educației a primit promisiunea că anul școlar nu va fi înghețat și că în situația în care greva se va prelungi două-trei săptămâni „va fi agreat un calendar de amânare a examenelor naționale”.

12:12Ordonanța de urgență privind unele măsuri pntru profesori va intra în ședința de guvern de vineri. Aceasta prevede bonusuri pentru profesorii debutanți și cei din zonele defavorizate. „Toate problemele acumulate în peste treizeci de ani nu pot fi rezolvate dintr-o dată. Sa nu uitam că elevul trebuie sa fie prioritatea tuturor”, a spus premierul la întâlnirile de la Guvern, potrivit unor surse participante.

11:20Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, care urma să înceapă miercuri, 24 mai, a fost amântă cu o săptămână, în contextul grevei declanșate luni de cadrele didactice.

10:11Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion susține că nu a fost luat în calcul scenariul în care greva ar putea dura mai mult de câteva zile.

„Repet, până la acest moment, nu am luat în calcul scenariul în care nu vom putea încheia situațiile școlare, ci doar scenariul în care greva va dura câteva zile, situație în care putem prelungi niște termene. De exemplu, miercuri încep inspecțiile pentru înscrierea la concursul național de ocupare a posturilor (concursul de titularizare – n.r.). Se pot prelungi termenele până la sfârșitul cursurilor”, a declarat la Sorin Ion la Radio România Actualități, conform edupedu.ro.

09:47 În cursul după amiezii premierul Ciucă urmează să se întâlnească și cu sindicatele din educație.

09:41 Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat marți dimineață, în a doua zi de grevă generală în educație, că nu poate satisface revendicările sindicatelor deoarece „sunt foarte greu de împlinit” la ora actuală, invocând pierderea de fonduri europene odată cu creșterea salariilor care ar adânci deficitul bugetar.

–––

Luni, niciun oficial nu a reluat negocierile cu sindicaliștii. Premierul Nicolae Ciucă ar urma ca marți de la ora 11 să aibă consultări cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi la Palatul Victoriei, conform agendei oficiale.

În majoritatea școlile din România nu se vor ține cursuri pentru a doua zi consecutiv, aceasta fiind prima grevă generală după 18 ani. Sindicatale și guvernanții nu s-au întâlnit pentru a relua discuțiile, dar și-au transmis mesaje de la distanță.

Înghețarea anului școlar nu este luată în calcul în niciun scenariu, a spus luni secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta a declarat la Radio România Actualități că luni au fost în grevă între 60 și 70% dintre angajații din școli și că Ministerul Educației nu va face publice listele cu procente de participare, pe școli, pentru că ar putea duce la o etichetare a unităților de învățământ. „Oricum, amplitudinea mișcării de protest este una importantă”, a subliniat secretarul de stat.

În Iași, spre exemplu, profesorii au participat masiv la greva generală. Profesorii de la o singură şcoală din cele 216 existente pe raza judeţului Iaşi nu participă la grevă, liderii sindicali susţinând că procesul de învăţământ la Iaşi este paralizat.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat luni că liderii coaliţiei sunt dispuşi să se vadă „oricând, acum şi imediat” cu profesorii care sunt în grevă pentru soluţionarea problemelor şi reluarea cursurilor, notează Agerpres.

Budăi, a susținut, luni, la Palatul Victoria că așteaptă un răspuns din partea sindicatelor după întâlnirea de duminică, deși liderii sindicali din educație au anunțat deja că nu acceptă propunerile Guvernului.

Premierul Niculae Ciucă face apel către angajații din învățământ să revină la catedră, „mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi”, susținând că „Guvernul este pregătit să pună în aplicare viziunea educației centrate pe elev”.

El a transmis acest mesaj după ce Senatul a adoptat legile educației, pe care opoziția a anunțat că le atacă la Curtea Constituțională.

Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a spus luni că mesajul premierului Nicolae Ciucă în care profesorii erau chemați să revină la catedră nu va face decât să crească numărul greviştilor. El a mai declarat că o rezolvare a conflictului ar fi ca Guvernul să vină cu un act normativ, să acorde o mărire salarială în avans faţă de legea salarizării, relatează News.ro.

Sindicaliştii au fost acuzați că fac grevă în favoarea PSD sau în favoarea PNL, însă acest protest a fost declanşat de nemulţumirile acumulate de peste 30 de ani, care au dus la subfinanțarea în sistemul de învățământ, a declarat luni preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, care a vorbit și despre „semnalul pozitiv” pe care cadrele didactice îl așteaptă de la guvernanți.

Blocul Naţional Sindical și-a exprimat solidaritatea faţă de toate cadrele didactice aflate, începând de luni, în grevă generală şi a avertizat că sunt mai multe organizaţii sindicale afiliate BNS care se pregătesc de grevă, nemulţumite de salarizarea din sistem şi de deciziile politice din ultimii ani.

Revendicările federaţiilor sindicale din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.

Ce le-a propus Guvernul sindicatelor

Reprezentanţii Guvernului au propus în întâlnirea de duminică cu liderii sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.

„Totodată, Guvernul si-a menţinut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8”, a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

„Guvernul îşi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare şi în eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât, până la data de 15 iulie, la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c., să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare”, mai precizează comunicatul.

Executivul mai anunţă că „va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare”.

Ce salarii propun sindicatele pentru profesori: Cât să ia un debutant, cât să câștige cel la final de carieră

Preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că profesorii debutanţi ar trebui să aibă salarii echivalente salariului mediu pe economie, în timp ce salariul net al unui profesor aflat la final de carieră ar trebui să ajungă la aproape 7.000 de lei lunar.

Întrebat duminică seară, într-o emisiune la B1 TV, care sunt salariile angajaţilor din educaţie, Marius Nistor a dat exemple concrete: cel mult 2.000 de lei pentru personalul nedidactic (îngrijitoare, bucătărese, infirmiere, fochişti), 2.580 de lei salariul unui profesor debutant, la care se adaugă alocaţia de hrană, ajungându-se la aproximativ 2.700 lei, aproape 3.800 de lei pentru un profesor cu gradul didactic I şi vechime de 25 de ani şi 4.200 – 4.500 de lei net pentru un cadru didactic aflat la final de carieră.

„Când s-a discutat grila de salarizare la nivelul Ministerului Educaţiei, am plecat de la acel reper: salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Ce înseamnă în cifre nete pentru un debutant? Că de la 2.500-2.700 de lei ar ajunge la aproape 4.000 de lei net. Acesta ar fi salariul de intrare în sistem. Şi, categoric, te duci pe partea de final de carieră existând o creştere progresivă, colegii care ar ieşi din sistem ar ajunge pe undeva la 6.900-7.000 de lei salariu net. Acestea sunt salariile”, a spus Marius Nistor, întrebat care ar fi salariile pe care şi le doresc cadrele didactice.

Despre stimulente: „Nu avem nevoie de aşa ceva, nu suntem asistaţi social”

Preşedintele federației sindicale „Spiru Haret” a mai spus că profesorii au respins categoric propunerea Guvernului de acordare a unor „stimulente” profesorilor debutanţi şi celor care lucrează în zona defavorizate, subliniind că profesorii nu sunt asistaţi social.

„A existat o astfel de propunere din partea guvernanţilor, nişte stimulente care să fie acordate personalului didactic debutant şi colegilor noştri care au lucrat în medii sociale sau în medii mai defavorizate, adică zone izolate, cu anumite probleme. Fără supărare, reacţia colegilor noştri din teritoriu a fost foarte clară: nu avem nevoie de aşa ceva, nu suntem asistaţi social, nu asta cerem noi în momentul de faţă. (…) Nu suntem asistaţi social, suntem angajaţi în învăţământ. Nu acceptăm să fim trataţi în acest mod. Asta este reacţia majorităţii colegilor noştri din teritoriu”, a adăugat Marius Nistor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro