Sari direct la conținut

Brahmaputra, un fluviu major care izvoraste in China, seaca fara un motiv aparent in India

HotNews.ro

Un fluviu major din nord-estul Indiei, care izvoraste din Tibet, a inceput sa sece brusc, iar expertii arata cu degetul spre China, a declarat joi, pentru AFP, un oficial local, in conditiile in care seful diplomatiei chineze efectueaza o vizita in India.

Brahmaputra izvoraste din lantul himalayan, in apropiere de Lhassa, parcurgand 2.900 km in sud-estul Tibetului, in China, India si Bangladesh si poarta nume diferite in tarile pe care le traverseaza.

Cunoscut sub numele tibetan Yarlung Tsango, fluviul intra in India in statul Himachal Pradesh, unde este denumit Siang. In Bangladesh, fluviul se cheama Jamuna.

„Este socant sa descoperi Siang secatuit si sa vezi zone de nisip vizibile pe o mare parte a patului raului, in apropiere de Pasighat”, a afirmat un parlamentar din Himachal Pradesh, Tako Dabi, facand referire la un oras situat in districtul East Siang.

„Banuim China ca se afla la originea secatuirii bruste a Siang, fie dupa deturnarea cursului fluviului in zona lor fie dupa blocarea cursului in zona superioara”, a adaugat acesta.

Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Yang Jeici, se va intalni joi cu omologul sau indian la New Delhi, inaintea unui summit al tarilor emergente din grupul BRICS.

Cei doi giganti asiatici au dispute frecvente legate de chestiunile fluviale, in conditiile in care New Delhi se teme ca Beijingul deturneaza cursurile lor, pentru a le utiliza pentru centralele hidroelectrice.

Ministrul indian al Afacerilor Externe, S.M. Krishna, nu crede insa in aceste teorii, afirmand ca „fotografiile satelitare arata ca nicio activitate de stocaj nu a fost efectuata de autoritatile chinezesti”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro