Sari direct la conținut

„Bahmutul nu este pe lista traseelor turistice”. Soldații ruși fug pe capete din orașul în care trupele ucrainene își croiesc drum, acuză Prijogin

HotNews.ro
Evgheni Prigojin, dezlănțuit contra șefilor armatei ruse, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Evgheni Prigojin, dezlănțuit contra șefilor armatei ruse, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner din Rusia, a acuzat joi unităţile regulate ale armatei ruse că s-au retras 570 de metri la nord de oraşul Bahmut din estul Ucrainei, lăsând expuse flancurile propriilor luptători, relatează Reuters. Nu este prima dată când face astfel de învinuiri.

Oligarhul rus, care a acuzat în repetate rânduri conducerea militară a Rusiei că nu face suficient pentru a-i susţine oamenii, a cerut Ministerului Apărării să nu lase descoperite flancurile la Bahmut, după ceea ce el susţine că a fost o retragere a trupelor regulate.

„Din nefericire, unităţi ale Ministerului rus al Apărării s-au retras la 570 de metri la nord de Bahmut, expunându-ne flancurile”, a declarat Prigojin într-un mesaj vocal, scrie news.ro.

„Fac apel la conducerea de vârf a Ministerului Apărării – în mod public – pentru că scrisorile mele nu sunt citite”, a adăugat Prigojin, făcând aluzie la solicitări precedente ale sale făcute în scris.

„Vă rog să nu renunţaţi la flancuri”, a cerut el, adresându-se ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, şi lui Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General şi comandantul operaţiunilor din Ucraina.

Forţele Wagner au fost vârful de lance al asaltului asupra Bahmut, unde se dă una dintre cele mai sângeroase şi mai lungi bătălii din acest război, iar în ultimele luni armata regulată a acordat un anumit sprijin mercenarilor lui Prigojin.

Wagner susţine că a cucerit cea mai mare parte a oraşului distrus – deşi cu un cost uman enorm. În ultimele zile, însă, Ucraina spune că forţele sale au recucerit teritoriu în jurul Bahmutului.

Moscova vede Bahmut, un oraş cu aproximativ 70.000 de locuitori înainte de război, ca o potenţială piatră de hotar pentru a captura restul regiunii industriale Donbas din estul ţării, care se învecinează cu Rusia.

Reuters precizează că nu a putut verifica afirmaţia lui Prigojin şi nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului rus al Apărării.

Într-o altă postare pe contul de Telegram al serviciului de presă al Concord, o companie legată de șeful grupului de mercenari Wagner, Prigojin a spus că nu a văzut pe nimeni de la Ministerul rus al Apărării la Bahmut pentru că orașul „nu este inclus pe lista traseelor turistice”, răspunzând la întrebarea unei televiziuni rusești dacă se așteaptă ca Șoigu să meargă în estul Ucrainei, după ce a apărut informația că ministrul rus ar fi făcut o vizită în Mariupol.

Urmărește ultimele evoluții din a 449-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro