Un detaliu de sistem si o mica revolutie

Ministrul Daniel Funeriu a comis, pe tacute, unul dintre cele mai puternice gesturi reformiste dupa succesul organizarii Bacalaureatului si promovarea noii legi a educatiei. Ordinul prin care stopeaza retinerea automata a cotizatiilor din salariul profesorilor produce o mica revolutie de sistem: scoate sindicatele din minciuna si le obliga la schimbari radicale daca vor sa supravietuiasca. Regula veche era de o absurditate fara margini: adica tu, minister, strangi bani pentru sindicat, potentialul tau adversar. Distrugand-o, ministrul Funeriu si-a atras noi antipatii, inclusiv in propriul partid, dar castiga noi puncte, avand meritul de a aseza pe o baza sanatoasa relatia dintre stat-sindicate-angajator.

Ca sa intelegem mai bine regula veche: era ca si cum administratorul unei fabrici dispunea din proprie initiativa ca toti angajatii sai sa cotizeze automat la sindicat si tot el se ocupa de strangerea banilor. In acest caz, sunt doua posibilitati: fie avem de-a face cu un administrator masochist si cam dus cu pluta, care accepta sa actioneze impotriva propriilor sale interese; fie administratorul este in cardasie cu liderul sindical, cumparandu-si linistea printr-un mic serviciu aparent nevinovat. In nici una din cele doua situatii nu vorbim insa despre o reprezentare reala si corecta a angajatilor, ci despre un truc politico-administrativ menit sa distorsioneze grav relatia angajator-sindicate-angajat.

Acest mod de a alimenta conturile sindicale naste inca un exemplu de joc democratic trucat, mimat, inca o institutie functionala doar in aparenta, ca multe altele nascute dupa ’89.

De ce-ar strange functionarii platiti de stat bani pentru sindicate? In lumea normala lucrurile se intampla peste tot altfel. Sindicatele se ocupa cu strangerea cotizatilor daca mai si gaseste clienti dispusi sa plateasca o suma lunara. Primesc adeziuni si bani daca liderii lor au credibilitate si actioneaza eficient. Pot apela, desigur, contra cost, la serviciile altora. Banca, de pilda, poate aduna cotizatii si plati diverse facturi (CAS de ex) contra unui mic comision. Asa arata sindicatele intr-un peisaj democratic normal.

Cand sindicatele au fost lasate fara sursa sigura de venit – cotizatia luata in forta de la angajat – goliciunea lor s-a vazut in toata splendoarea. Din 250 de mii de cotizanti, cat numarau sindicatele din invatamant in octombrie, au ramas doar 20 de mii dupa aplicarea ordinului, intrat in vigoare in noiembrie 2011. Liderii sindicali au intrat in panica, ameninta cu procese, plang dupa banii disparuti in neant, la fel politicienii-sindicalisti din PDL care s-au napustit asupra ministrului Funeriu. Daca vor sa supravietuiasa, sindicatele n-au decat sa se reinventeze, sa se reorganizeze pe baze noi, sa-si aleaga alti lideri, sa-si recastige credibilitatea pierduta renuntand la baronii sindicali corupti sau naimiti politic. N-au decat sa inceapa sa-si faca datoria fata de angajatii care-i platesc se le reprezinte interesele, sa le apere drepturile pe bune, nu regizand scenete politice cu opozitia sau mimand protestul in buna intelegere cu puterea.

Sigur ca se vor gasi destui care sa urle ca ordinul ministrului Funeriu e inca un pumn in gura sindicatelor, un act de dictatura, o noua tentativa de intimidare a miscarilor anti-guvernamentale. Dar dictatura sindicala din ultimii 20 de ani – cu nomenclatura ei cu tot de „sindicalisti de lux” – cum le-a placut? Cum de n-au carait impotriva ei? Cum de n-au avut curajul s-o denunte si sa i se impotriveasca?

Retinerea automata a cotizatiilor pentru sindicat de catre minister ne-a pus ani de zile in fata unor minciuni gogonate. O prima minciuna spunea ca aproape toti profesorii (sau alti angajati la stat) sunt reprezentanti de un sindicat sau altul, la care au aderat cu entuziam. Indiferent cat de hoti, slabi sau manevrati politic erau liderii lor, profesorii si alte categorii profesionale ramaneau, gratie acestui detaliu birocratic stupid, care a favorizat coruptia in sistem, prizonierii unor sindicate putrede. O alta minciuna spunea apoi ca liderii sindicali, indopati cu zeci de milioane de euro prin grija statului, ar putea actiona si altfel decat manevrati politic. In fine, a treia minciuna era ca banii adunati cu mana ministerului sunt cheltuiti in beneficiul membrului de sindicat.

Cat credeti ca agoniseau baronii sindicali din invatamant de pe urma cotizatiilor automate? Cam zece milioane de euro pe an. Ce s-a intamplat cu acesti bani? Cum au beneficiat profesorii de ei? Nu stim cum se intampla in educatie, dar am aflat ce se intampla in sanatate dupa condamnarea in prima instanta a liderului Sanitas, Marius Petcu, la sapte ani cu executare pentru coruptie. Din dosarul Petcu aflam cum si pentru ce incasa spaga baronul sindical inrudit cu politicieni de varf din PSD: „Banii au fost primiti in mod repetat, cate 87.400 lei lunar, o rata reprezentand aproximativ 20% din valoarea fiecarei situatii de lucrari decontate in cadrul contractului care avea ca obiect construirea ‘Centrului de educatie, perfectionare si recreere – Snagov’. Pretul negociat al contractului era de 9.234.570 lei, fara TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fara TVA”.

In interiorul acestui sistem trucat toata lumea e fericita: partidele, baronii sindicali, mai putin muncitorii jumulti cu mana statului. Acest mecanism stupid si corupt a functionat aproape doua decenii dupa Revolutie. Nimeni, pana la ministrul Funeriu, n-a avut curajul sa elimine aceste regula care a perpetuat o minciuna cu iz comunist in sindicatele din Romania, iluzia reprezentarii „maselor de oameni ai muncii”. Din verificarile HotNews.ro, regula retinerii automate a cotizatiei sindicale functioneaza inca la transporturi, economie, doar internele si finantele au luat exemplul educatiei si au renuntat la ea. Toate ministerele care mai retin in mod automat cotizatii au obligatia de a urma exemplul ministrului educatiei si de a iesi din cardasia sindicala cat mai repede, de a elimina din sistem aceasta forma de comunism rezidual. Relatia stat-sindicate va avea o sansa in plus de insanatosire prin simpla corectare a unui detaliu aparent neinsemnat.

„Oamenii muncii” plateau si inainte de ’89 „cotizatia la sindicat”, li se retinea automat din salariu. Desigur, sindicatul era o gluma, nu iesea nimeni in strada si nu stia cineva numele vreunui lider. Copil fiind, aflam de forma asta stranie de organizare doar de Craciun, cand ai mei primeau „punga de la sindicat”. Gaseam in ea niste napolitane, ceva biscuiti si bomboane de pom casante. Uneori si o portocala. Asa arata minciuna sindicala inainte de ’89, era o forma fara fond, o pacaleala sinistra de Craciun, cate-o bombonica varata din an in pasti in gura plebei.