Sari direct la conținut

SUA evaluează posibila avariere a unui sistem Patriot pe care Rusia susţine că l-a lovit în timpul atacului masiv cu rachete asupra Kievului

HotNews.ro
sistem Patriot, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
sistem Patriot, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Un sistem Patriot fabricat în SUA a fost „probabil avariat, dar nu distrus”, în urma atacului în serie cu rachete ruseşti care a avut loc în noaptea de luni spre marţi în apropierea Kievului, a declarat un oficial american pentru CNN.

Statele Unite încă evaluează amploarea pagubelor, a precizat oficialul american, potrivit News.ro. Evaluarea va determina dacă sistemul trebuie retras în întregime sau pur şi simplu reparat la faţa locului de către ucraineni.

Ministerul rus al Apărării a declarat marţi, într-o postare pe Telegram, că „o lovitură de înaltă precizie cu rachete hipersonice Kinjal în oraşul Kiev a lovit un sistem de rachete antiaeriene Patriot, fabricat de SUA”. Anunțul a venit după ce rușii au desfășurat în noaptea de luni spre marți un atac aerian „de intensitate excepțională” asupra Kievului.

Oficialii ucraineni au declarat însă că au reuşit să intercepteze cu succes toate cele şase rachete hipersonice lansate de ruşi, iar armata ucraineană a refuzat să comenteze afirmaţia ruşilor potrivit căreia un sistem Patriot ar fi fost lovit. „Nu putem comenta acest lucru. Ne ferim să comentăm sursele ruseşti”, a spus purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Serhi Ihnat.

Câte sisteme Patriot sunt în Ucraina

Ucraina are în prezent două sisteme de apărare antiaeriană Patriot în ţară, unul donat de SUA şi celălalt donat în comun de Germania şi Olanda. Nu este clar care dintre aceste sisteme ar fi fost avariat.

Rusia a mai luat la ţintă sistemele Patriot folosind rachete hipersonice, un atac de acest gen având loc la 4 mai, au declarat săptămâna trecută oficiali americani pentru CNN. Acel atac a eşuat, iar ucrainenii au interceptat cu succes racheta înainte ca aceasta să lovească Patriot, au spus oficialii.

Oficialii americani cred însă că ruşii au reuşit să capteze semnalele emise de Patriot, ceea ce le permite să ţintească sistemul cu ajutorul rachetei hipersonice, cunoscută sub numele de Kinjal (sau Killjoy, în codificarea NATO).

Sistemul de rachete Patriot are un radar puternic, pentru a detecta ţintele care se apropie la distanţă mare, ceea ce îl face o platformă puternică de apărare aeriană, capabilă să intercepteze rachete balistice şi nu numai. Dar emisia radarului necesară pentru a repera ameninţările la distanţă face totododată posibil ca inamicul să detecteze bateria Patriot şi să îşi dea seama unde se află. Şi, spre deosebire de unele sisteme de apărare antiaeriană cu rază de acţiune mai scurtă furnizate Ucrainei, care sunt mobile şi mai greu de ţintit, marea baterie Patriot este un sistem mai greoi şi este staţionar, ceea ce face posibilă în timp localizarea sa de către ruşi.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro