Sari direct la conținut

Incepe batalia pentru sefia Senatului. Senatorii UDMR vor scaunul lui Geoana, USL l-ar sustine pe Gyorgy Frunda

HotNews.ro

Senatorii UDMR, sustinuti de Opozitie fac presiuni pentru a obtine sefia Senatului. Potrivit surselor Hotnews.ro, PSD si PNL au ofertat grupul UDMR din Senat pentru sustinerea unui candidat din randul Uniunii. Senatorul Gyorgy Frunda a declarat, miercuri, ca nu au existat negocieri in cadrul Coalitiei dar ca ar fi logic ca sefia Senatului sa revina UDMR. De partea cealalta, democrat liberalii nu au directiuni clare de la partid, premierul Emil Boc fiind plecat din tara. Teoretic, la nivelul Coalitiei trebuie sa existe un consens in ceea ce priveste nominalizarea unui candidat pentru scaunul de la Senat.

“În cadrul UDMR am avut o discuţie azi dimineaţă, nu am fost înştiinţaţi să se facă măcar negocieri la acest nivel, iar membrii grupului nostru la unison au fost de părere că trebuie să avem propriul nostru candidat. Dacă suntem într-o Coaliţie, iar partidul cel mare dă primul-ministru şi preşedintele Camerei Deputaţilor, atunci ar fi logic ca (…) funcţia de vicepremier şi cea de preşedinte la Senatului să aparţină UDMR”, a declarat Frunda.

Si liderul grupului UDMR din Senat, Fekete Andras Levente sustine ca „este in carti” o propunere din partea Uniunii pentru sefia Senatului.

Sursele citate sustin ca pretentiile UDMR la sefia Senatului i-a iritat pe unperistii lui Gabriel Oprea, care la randul lor vor face o nominalizare. „Daca UDMR va face propuneri il avem si noi pe Cristi Diaconescu. Oricum avem parlamentari mai multi decat UDMR, dar aceasta chestiune trebuie clarificata in Coalitie”, a declarat un senator UNPR pentru Hotnews.ro.

De partea cealalta, pedelistii nici nu vor sa auda ca UDMR sa preia functia numarul doi in stat. Senatorii PDL il vor pe Vasile Blaga pentru functia de presedinte al Senatului dar potrivit surselor citate sunt slabe sanse ca cei din conducerea PDL sa accepte nominalizarea.

Traian Igas: „Nu am avut discuţii cu senatorii UDMR despre candidatul la şefia Senatului, nu a fost o discuţie nici în Coaliţie, din ce ştiu eu, ca un reprezentant al UDMR să preia funcţia. Personal, vă pot spune că eu nu susţin o asemenea variantă. (…) Până se va lua o decizie în Coaliţie şedinţele Senatului pot fi conduse fără niciun fel de probleme de vicepreşedintele Petru Filip”.

„Trebuie sa existe un consens in Coalitie si sa avem un candidat comun” a declarat senatorul PDL, Orest Onofrei. Biroul Permanent al Senatului a decis ca interimatul sa fie asigurat de senatorul PDL, Petru Filip pana saptamana viitoare cand se va organzia o noua sedinta in care grupurile parlamentare vor face propunerile pentru sefia Senatului.

PDL, UDMR si UNPR vor discuta in interiorul Coalitiei daca vor merge cu o singura nominalizare sau fiecare va avea propria propunere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro