Erdogan, maestrul campaniilor electorale, se confruntă cu cea mai dură competiţie de până acum /Cum va reacţiona la o eventuală înfrângere

Timp de mai bine de două decenii, preşedintele Tayyip Erdogan a fost stăpânul absolut al tuturor alegerilor din Turcia. În condiţiile în care votul prezidenţial de duminică îl plasează într-o cursă strânsă cu rivalul opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, este greu de crezut că politicianul combativ care a condus Turcia cu tendinţe autoritare îşi va recunoaşte cu graţie înfrângerea şi se retrage în linişte din funcţie, comentează Reuters.

Incertitudinea, anxietatea, nerăbdarea şi tensiunea cu privire la ceea ce ar putea aduce rezultatele scrutinului pentru a doua ţară ca mărime din Europa, cu 85 de milioane de locuitori, se simt pe străzi, unde mulţi turci, inclusiv o nouă generaţie de alegători, tânjesc după schimbare.

Aceştia au fost afectaţi de o inflaţie paralizantă, de o liră care se prăbuşeşte şi de o scădere bruscă a nivelului de trai, agravată de cutremurul devastator din februarie, care a ucis peste 50.000 de persoane şi a lăsat milioane de oameni fără adăpost.

Sondajele de opinie sugerau că Kilicdaroglu are un avantaj, dar că Erdogan ar putea totuşi să învingă, având în vedere baza sa puternică de susţinere în devotatul centru al clasei muncitoare din Anatolia. Dar lucrurile s-ar putea precipita şi aici, în defavoarea lui Ergodan.

CE SE ASCUNDE ÎN SPATELE RETRAGERII UNUI CANDIDAT CU DOAR TREI ZILE ÎNAINTE DE ALEGERI

Cu doar trei zile înainte de alegeri, Muharrem İnce, candidat din opoziţie, a anunţat joi că se retrage din cursa prezidenţială, într-o mişcare surprinzătoare. Retragerea lui İnce ar urma, teoretic, să fie în beneficiul principalului candidat al opoziţiei, Kemal Kılıçdaroğlu, care în prezent se află aproape la egalitate cu Recep Tayyip Erdoğan în sondaje. Ar putea chiar să-i permită lui Kılıçdaroğlu să obţină o victorie categorică în primul tur, scrie POLITICO.

„Mă retrag din cursă. Fac acest lucru pentru patria mea”, a declarat İnce la o conferinţă de presă.

Joi dimineaţa, Procuratura din Ankara a anunţat că a deschis o anchetă după ce o înregistrare sexuală în care se presupune că apare İnce a fost postată pe reţelele sociale.

İnce a negat autenticitatea înregistrării încă de miercuri seara, spunând că videoclipul este „fals” şi că face parte dintr-o „conspiraţie”.

İnce, care într-un sondaj POLITICO se situa în jurul a 2% din intenţiile de vot, a atras alegători de la principalul candidat al opoziţiei, Kemal Kılıçdaroğlu, care este susţinut de o coaliţie de şase partide ce reuneşte formaţiuni de stânga şi de dreapta, unite împotriva lui Erdoğan.

Retragerea sa din cursă i-ar putea permite lui Kılıçdaroğlu, care în prezent este cotat cu 49%, să câştige cursa încă din primul tur. Dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine peste 50 la sută în primul tur, alegerile vor merge la un tur de scrutin pe 28 mai.

La ultimele alegeri prezidenţiale din 2018, Erdoğan l-a învins categoric, din primul tur, pe İnce, care atunci candida din partea principalului partid de opoziţie de centru-stânga, Partidul Republican al Poporului (CHP). Atunci, Erdogan a obţinut 52,6% din voturi.

İnce intrase în cursa din acest an în ultimul moment, sub sigla noului său partid, Partidul Patriei, pe care l-a creat în 2021 după ce s-a certat cu şeful CHP, actualul principal contracandidat al lui Erdogan, Kemal Kılıçdaroğlu.

CUM VA REACŢIONA ERDOGAN LA O EVENTUALĂ ÎNFRÂNGERE?

Cei care au urmărit ascensiunea lui Erdogan în ultimele trei decenii susţin că acesta va lupta prin toate mijloacele pentru a păstra puterea şi că ar putea folosi resursele statului în beneficiul său pentru a obţine o victorie sau pentru a contesta orice înfrângere la limită, notează Reuters.

„El va contesta rezultatele dacă acestea nu sunt în favoarea sa şi dacă marja este îngustă, dar nu poate face mare lucru dacă opoziţia obţine o victorie zdrobitoare. El se află în cel mai slab punct al carierei sale politice”, a declarat pentru Reuters editorialistul Kadri Gursel.

Rugat să comenteze o eventuală contestare a rezultatului de către Erdogan, un oficial al Preşedinţiei a declarat pentru Reuters că, în cazul unor nereguli, se face apel la Comisia Electorală, lucru pe care, potrivit acestuia, l-ar putea face şi principalul partid de opoziţie CHP. „Dar dacă alegerile sunt pierdute, a spune că ‘nu va părăsi funcţia’ este complet lipsit de sens şi fără fundament”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al lui Ergodan.

AMBIŢIA LUI ERDOGAN

Cel mai influent lider de la Mustafa Kemal Ataturk, care a fondat Turcia modernă în urmă cu un secol, Erdogan a acumulat putere în jurul unei preşedinţii executive, a pus botniţă disidenţei, a întemniţat criticii şi opozanţii şi a făcut presiuni asupra presei, sistemului judiciar şi economiei, concediind trei guvernatori ai băncii centrale în decurs de doi ani.

El a dat la o parte generali puternici şi a „curăţat” armata, cu procese ale ofiţerilor urmate de o reprimare a disidenţei, demersuri declanşate de o tentativă de lovitură de stat împotriva sa în 2016.

El şi Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), cu rădăcini islamiste, au îndepărtat Turcia de la proiectul statului laic al lui Ataturk orientând-o către o agendă cu rădăcini islamiste. Adversarii săi îl descriu ca pe un sultan cu ambiţia de a rivaliza cu Ataturk ca figură istorică.

„A acumulat putere, iar un astfel de sistem nu putea decât să creeze o criză, a creat o criză de management, o criză economică şi o criză de stat”, punctează editorialistul Gursel.

Cu trei zile înainte de vot, un Erdogan combativ era încă prezent pe ecranele televizoarelor şi în campania electorală, trecând în revistă succesele din trecut, prezentând mega-proiecte în domeniul apărării, al gazelor şi al industriei.

„Ceea ce îl motivează este puterea, sentimentul că are o misiune. Vrea să rivalizeze cu Ataturk”, confirmă şi Sinan Ulgen, director al grupului de reflecţie EDAM din Istanbul.

„CUM A VENIT, AŞA VA PLECA”

Majoritatea economiştilor atribuie inflaţia galopantă, care a atins 85% anul trecut, şi o criză financiară prelungită politicilor incorecte şi managementului defectuos al lui Erdogan. Ei spun că politica sa economică, cu rate scăzute ale dobânzii, nu se va inversa nici dacă va câştiga.

Prăbuşirea economiei şi ceea ce unii critici au considerat a fi un răspuns nepăsător la cutremur au afectat însă liniştea electorală a lui Erdogan, mai ales după ce mulţi au fost revoltaţi că unii constructori din zonele cele mai afectate de seism au fost „amnistiaţi” deşi nu respectaseră normele de construcţie, ceea ce a sporit vulnerabilitatea clădirilor la cutremure.

„Erdogan a ajuns la putere pe fondul unei crize economice şi al unui cutremur dezastruos şi va pleca la fel”, a declarat Gursel, referindu-se la inflaţia galopantă din anii 1990, după un cutremur masiv din 1999 în apropiere de Istanbul.

Analiştii subliniază că, din punct de vedere istoric, inflaţia şi crizele economice au dus la căderea fiecărui guvern turc care a fost considerat responsabil pentru gestionarea defectuoasă a afacerilor statului.

„Economia este cea care i-a pierdut popularitatea”, a spus Ulgen. „A devenit o economie care nu funcţionează după principii libere şi corecte, ci după interese personale”, arată analistul.

Din cauza devalorizării monedei, mulţi turci se chinuie să-şi plătească mâncarea, şcolile şi chiria, salariile lunare minime ale muncitorilor ajungând la echivalentul a 436 de dolari.

ATUURILE LUI ERDOGAN

Când Erdogan a venit la putere în 2003, Turcia se afla pe calea unei reveniri economice şi părea o poveste de succes incredibilă şi invidiată de vecinii săi.

Omul însuşi, fiu al unui căpitan de vas, este un politician instinctiv şi carismatic care electrizează campania electorală datorită unei legături naturale cu masele admirative din întreaga Anatolie.

Susţinătorii şi chiar şi criticii îl creditează pe Erdogan şi echipa sa pentru primele realizări: îmbunătăţirea vieţii celor săraci prin furnizarea de electricitate şi apă, creşterea venitului pe cap de locuitor, împărţirea resurselor, asistenţă medicală, construirea de noi şcoli, clinici, drumuri, poduri şi aeroporturi.

Susţinătorii şi chiar şi criticii liberali spun că Erdogan şi-a lăsat amprenta şi prin creşterea profilului Turciei ca putere regională şi prin ridicarea interdicţiei de a purta vălul, ceea ce a permis femeilor conservatoare să lucreze în sectorul public şi să urmeze liber cursurile universitare.

Dar, pentru critici, el a creat totodată o nouă clasă de oligarhi corupţi, „Tigrii din Anatolia” – antreprenori şi magnaţi din domeniul construcţiilor cu interese personale, care au înlocuit conglomeratele tradiţionale din tabăra secularistă.

ALUNECAREA SPRE AUTOCRAŢIE

În urma triumfurilor electorale succesive, toleranţa lui Erdogan faţă de orice sfidare a puterii sale s-a erodat, iar alunecarea spre un regim autocratic a devenit tot mai flagrantă. El a golit de conţinut organele esenţiale ale statului. Aliaţi apropiaţi de odinioară s-au alăturat opoziţiei.

Votul de duminică s-ar putea dovedi un punct de cotitură.

O înfrângere a lui Erdogan ar putea duce Turcia înapoi la trecutul său mai laic şi mai democratic, pe care Kilicdaroglu a promis să îl reînvie prin eliberarea instituţiilor de sub controlul statului.

O victorie a lui Erdogan, spun criticii, ar putea anunţa o şi mai mare reprimare a duşmanilor politici şi a instituţiilor independente rămase.

Asli Aydintasbas, de la Brookings Institution, atrage atenţia că votul nu se referă doar la democraţie, ci şi la posibilitatea ca Turcia să revină la o guvernare bazată pe reguli pentru toţi cetăţenii. „Există sentimentul că totul depinde de capriciile unei singure persoane – că toate deciziile sunt luate de preşedintele Erdogan, de la lucruri mărunte până la chestiuni de stat. Iar oamenii, chiar şi cei care îl iubesc, au ajuns să vadă acest lucru ca pe un pericol pentru guvernare”, a spus ea. „Indiferent dacă va câştiga greu sau nu, simt că era Erdogan s-a încheiat. Societatea turcă este pregătită să meargă mai departe”, punctează experta.