Pentru a doua oară de la începutul anului, Rusia a testat o rachetă nucleară capabilă să ajungă în Statele Unite
Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală în sudul ţării, a anunțat vineri Ministerul Apărării de la Moscova, informează Reuters.
Racheta cu rază lungă de acţiune a fost lansată din zona de testare Kapustin Yar din regiunea Astrahan, pe malul Mării Caspice.
„Echipajul de luptă al Forțelor de Rachete Strategice a efectuat cu succes o lansare a unei rachete balistice intercontinentale a unui sistem mobil de rachete cu baza la sol. Scopul lansării este de a testa echipamentul de luptă avansat al rachetelor balistice intercontinentale”, se arată în comunicat, citat de The Moscow Times.
Racheta de antrenament a lovit o țintă, conform planificării, într-o zonă din ţara aliată Kazahstan, a spus ministerul, dar departamentul militar nu a precizat modelul rachetei.
La 1 martie, a avut loc o lansare de antrenament de luptă a unei rachete balistice intercontinentale din complexul mobil Yars, poate distruge ținte aflate la o distanță de până la 11.000 de kilometri.
Potrivit Ministerului Apărării, scopul exercițiului, primul din 2024, a fost „confirmarea caracteristicilor tactice, tehnice și de zbor” ale rachetei Yars.
La sfârșitul anului trecut, comandantul Forțelor de rachete strategice Serghei Karakaev a declarat că armata rusă intenționează să efectueze șapte lansări de rachete balistice intercontinentale în 2024.
Institutul de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI) estimează că Rusia avea 171 de lansatoare Yars în serviciu la începutul anului 2023.
Aceste sisteme, cu o rază de acțiune de peste 11.000 de kilometri, reprezentau mai mult de jumătate din totalul lansatoarelor strategice terestre (321) și aproximativ un sfert din totalul focoaselor nucleare (684), amintește The Moscow Times.
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, Kremlinul folosește frecvent amenințarea nucleară pentru a insuflat teamă Occidentului și pentru a slăbi sprijinul aliaților pentru Ucraina.
Președintele Vladimir Putin a subliniat în discursul său din februarie în fața Adunării Federale că Rusia deține arme care pot lovi țările occidentale