Un nou partid, o noua miscare: Ce lipseste. Unde e blocajul

Se vorbeste mult si la noi despre un nou partid, despre o noua miscare politica. Se pare ca azi in lume e un moment favorabil aparitiei unor noi miscari politice sau sociale. Dupa zeci de ani de retorica iresponsabila si propaganda de stanga, s-a ajuns in sfarsit ca peste tot in lumea civilizata sa se puna public si vizibil pe tapet marea problema a “statului social” si a abuzurilor institutionalizate la care este supus platitorul de impozite si banul sau. Incep sa se extinda reactiile impotriva clasei politice occidentale.

Devenita o clasa de specialisti in manipularea banilor extrasi de la platitorii de impozite pentru a cumpara voturi de la asistatii sociali (tot mai numerosi si obraznici) ea se afla acum in defensiva. Nu mai e vorba doar de Tea Party in America. Pana si in Grecia incepe sa se faca simtita trezirea la viata si revolta constiintei platitorului de impozite. Spune asta chiar Spiegel.

Cum stau lucrurile la noi? Momentan destul de slab. Avem doar un inceput de discutie publica. Foarte slaba. In rest, nimic. Miscarea de protest la adresa elitei politice, atat cata este, este nefocalizata. Ii lispeste componenta interesului material personal si a constiintei economice aferente. Constiinta platitorilor de impozite, a paturilor sociale productive si active, nu s-a trezit inca la viata. In absenta ei, nici nu se poate pune problema unei noi forte politice de tip Tea Party sau unei revolutii interne si reinoirii in vreunul dintre partidele politice existente. Si nu exista alte idei-forta la ora actuala. Singura idee alternativa, cea nationala, pare obosita si lipsita de suficienta tractiune. Intre cei doi piloni ai unei miscari social-politice de succes, identitatea si interesul material, acum este ora celui din urma.

Dat fiind faptul ca in cazul nostru, romanesc, nu avem o manifestare de forta a constiintei intereselor economice ale platitorului de impozite si a aliatilor sai, nu avem prea mare lucru de discutat. Putem discuta doar inceputul firav de dezbatere publica. Discutandu-l poate-poate vom reusi sa vedem in ce mentalitati, atitudini si artificii retorice sunt blocate lucrurile…Poate…

Cineva trebuie sa plateasca

Si la noi, in Romania, odata cu criza economica, lucrurile au fost spuse raspicat: Este imposibil -atat logic cat si economic- ca toata lumea sa aiba dreptul la ceva (fie ca e hrana, fie ca e asistenta medicala) “gratuit”. Cineva trebuie sa plateasca. Un stat a carui economie e organizata in jurul acestui principiu de “gratuitate” nu e fezabil. Punct. Pe termen lung nu are cum functiona. Punct. Nimeni nu poate spune altfel decat metaforic ca are un drept natural la trei mese pe zi, incaltari, imbracaminte si asistenta medicala gratuite.

Iar ca daca cineva spune ca are un drept constitutional la cele de mai sus, asta nu inseamna nimic, e zero, atat timp cat nu exista resursele economice necesare. Daca nu sunt suficienti pantofi produsi, de unde sa dai?! Poti scrie in constitutie ca fiecare cetatean are dreptul la orice pe gratis. Acel “orice” trebuie insa sa fie produs sau prestat de cineva. De cine? Cat va costa? Cine va plati pentru productia lui, daca in constitutie sau in lista de “drepturi naturale ale omului” scrie ca beneficiarul nu plateste?!

Pe scurt, s-a pus in sfarsit si la noi degetul pe rana: Cand toti suntem indreptatiti la o serie de bunuri si servicii gratuite, cine plateste pentru ele? Cand totul este asigurat “gratuit” pentru toti, cine plateste totusi pentru toate cele oferite de stat? Ne intereseaza raspunsul la intrebarea asta, sau nu?

Nu prea ne intereseaza

Din primele reactii publice am constatat ca nu prea ne intereseaza. Din contra. O replica tipica este urmatoarea:

“Lasati-ma domnilor in pace cu teoriile astea inumane. Nu stiu si nu ma intereseaza. Pe mine ma intereseaza sa fiu protejat. Ce se intampla in cazul in care raman fara serviciu? Cum ma intretin la pensionare? Ce se intampla daca devin invalid? Ce se intampla daca nu gasesc un loc de munca? Sa rezolve Statul. Sistemul trebuie sa resolve totul. De aia e sistem.”

Iata o reactie comuna si pana la un punct, de inteles. O reactie auzita pe mii si mii de voci revoltate de “politica de austeritate”, de critica “statului social”. Un sentiment national iritat si difuz ce s-a ridicat spre ceruri, purtat de sute si sute de emisiuni si articulat energic de numeroase voci mass media. Adica de formatorii de opinie ai neamului.

E o reactie ce merita insa la randul sau o reactie. Si reactia asta nu a mai venit. De ce? De ce nu ne-am dovedit capabili sa presam pe agenda publica discutarea unei probleme cruciale pentru viitorul econoimic si politic al tarii? O intrebare importanta. Nu e insa momentul sa speculam privind raspunsul la ea. Sa facem insa altceva.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro