Sari direct la conținut

Scriitorul naționalist rus Zahar Prilepin spune că nu se va lăsa intimidat, după ce a supravieţuit unui atac. „Dumnezeu există. Vom învinge”

HotNews.ro
Zahar Prilepin la înmormântarea Dariei Dughina, Foto: Ramil Sitdikov / Sputnik / Profimedia Images
Zahar Prilepin la înmormântarea Dariei Dughina, Foto: Ramil Sitdikov / Sputnik / Profimedia Images

Zahar Prilepin, scriitorul rus susţinător al invaziei din Ucraina rănit sâmbătă în Rusia în explozia maşinii sale, în care a murit asistentul său, a afirmat duminica într-un mesaj că „nu se va lăsa intimidat”, relatează AFP.

„Le mulţumesc tuturor celor care s-au rugat, pentru că ar fi fost imposibil să supravieţuieşti unei astfel de explozii”, a spus Prilepin într-o postare pe Telegram, potrivit Agerpres. El a adăugat: „Le spun demonilor, nu veţi intimida pe nimeni. Dumnezeu există. Vom învinge”.

Prilepin a adus apoi un omagiu şoferului său Aleksandr Şubin, care a murit în explozie. „Dragul meu prieten, protectorul meu timp opt ani, a murit”, a scris el.

Zahar Prilepin a mai povestit că îşi lăsase fiica acasă „cu cinci minute înainte de explozie”.

El spune că a supravieţuit pentru că a doua mină nu a fost detonată şi pentru că se afla la volan. O mină a explodat sub roata de pe partea pasagerului. Iar în locul pasagerului stătea şoferul său.

Bărbatul responsabil de explozie ar fi fugit după ce prima din cele două mine care erau acolo a explodat. „Dacă ar fi detonat-o pe a doua toată lumea ar fi fost moartă”, a afirmat Prilepin.

Potrivit autorităţilor ruse, suspectul chestionat în acest caz este Alexander Permiakov.

„Mi-am pierdut cunoştinţa timp de vreo trei minute. Apoi m-am trezit şi m-am târât către geamul spart. Localnicii au venit repede şi m-au ajutat să ies”, a povestit Zahar Prilepin, potrivit News.ro.

El a spus că ambele picioare i-au fost fracturate şi că o fractură era deschisă. Scriitorul a menţionat că guvernatorul din Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a trimis un elicopter care să îl transporte în oraş, ceea ce l-a scutit de o călătorie care ar fi durat trei ore.

Al treilea propagandist rus pro-război vizat

Susținător înfocat al ofensivei militare împotriva Ucrainei, la care a afirmat că participă, scriitor de succes tradus în Occident şi apoi campion al unei linii ultra-naţionaliste, Zahar Prilepin (47 de ani) a fost grav rănit în explozia care i-a distrus practic maşina Audi Q7 sâmbătă lângă Nijni Novgorod, al treilea oraş ca mărime al Rusiei. Șoferul său a decedat în urma exploziei.

Rusia i-a acuzat sâmbătă pe aliaţii occidentali ai Ucrainei şi, în primul rând, Statele Unite, că poartă responsabilitatea pentru „atacurile teroriste” comise pe teritoriul său de către Kiev, după atacul cu bombă care l-a rănit grav pe Zahar Prilepin şi i-a ucis şoferul.

Doi importanți propagandiști ruși pro-război au fost uciși în atacuri cu bombă de când Moscova a început invazia.

Daria Dughina, fiica unui important ideolog naționalist, a murit într-un atentat cu mașină capcană în apropiere de Moscova în august, în timp ce bloggerul militar Vladlen Tatarski a fost ucis într-un atac cu bombă într-o cafenea din Sankt Petersburg luna trecută.

Cine este Zahar Prilepin și legătura cu Ucraina

Personalitate a scenei literare ruse, tradus în numeroase ţări, Zahar Prilepin s-a implicat din 2014 în favoarea separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, în rândurile cărora a luptat, scrie AFP.

Mai mult, potrivit agenției EFE, în 2016 Prilepin s-a mutat cu familia în Donbas, regiune din estul Ucrainei, unde a ajuns chiar subcomandant al unui batalion de operaţiuni speciale creat la iniţiativa sa şi care lupta împotriva armatei ucrainene.

El a devenit consilier al liderului autoproclamatei republici populare Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, asasinat în 2018, care i-a acordat gradul de maior.

Prilepin, care a luptat în anii 1990 şi în Cecenia şi Daghestan, a fost liderul partidului ultranaţionalist Pentru Adevăr pe care l-a creat în 2020 şi care a fuzionat în 2021 cu formaţiunea Rusia Justă.

Scriitorul a fost şi membru al Partidului Naţional Bolşevic, scos în afara legii. Ulterior, a susţinut opoziţia extraparlamentară care a cerut demisia preşedintelui rus Vladimir Putin. Cu toate acestea, după anexarea ilegală de către Rusia lui Putin a peninsulei ucrainene Crimeea, în martie 2014, Prilepin a anunţat public că nu-l va mai critica pe liderul de la Kremlin.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro