Boarding Pass: Avionul privat închiriat de Iohannis pentru deplasarea în Marea Britanie a făcut o escală de aproximativ 20 de minute la Sibiu
Avionul privat pe care Administraţia Prezidenţială l-a închiriat pentru deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis la Londra, unde a participat la ceremonia de încoronare a regelui Charles III, a făcut sâmbătă o escală de aproximativ 20 de minute în Sibiu, conform paginii Boarding Pass, care în ultima vreme a avut mai multe relatări despre aeronavele private utilizate de preşedinte în vizitele în străinătate şi despre traseul acestora.
„La întoarcerea în ţară din vizita oficială din Marea Britanie, avionul privat pe care Administraţia Prezidenţială l-a închiriat pentru această deplasare a efectuat o escală de ~20 de minute în Sibiu. Ulterior, avionul privat şi-a continuat zborul din Sibiu spre aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa) din Bucureşti”, conform paginii de Facebook a Boarding Pass.
Sursa citată subliniază că după publicarea articolului cu lista zborurilor preşedintelui din 2022 şi din primele luni din 2023, din care reiesea faptul că escalele la Sibiu erau mai degrabă regulă decât excepţie, preşedintele ţării a avut mai multe vizite oficiale în străinătate, dar pentru niciuna dintre aceste deplasări nu au mai fost efectuate opriri pe aeroportul sibian, citează News.ro.
Anterior, acelaşi site nota că preşedintele a zburat fără escală joi seară din Bucureşti la Londra şi a aterizat pe aeroportul Stansted, cu un avion privat din flota unei companii aeriene româneşti.
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen au fost prezenţi vineri şi sâmbătă, la ceremoniile organizate cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Londra.
La începutul lunii martie, site-ul Boarding Pass a publicat imagini cu aeronava privată cu care preşedintele Klaus Iohannis a mers în vizita în Japonia şi Singapore, precizând că avionul a călătorit pe ruta Bucureşti – Sibiu – Tokyo Haneda.
La acel moment, Administraţia Prezidenţială a oferit explicaţii cu privire la deplasarea șefului statului în Japonia cu o aeronavă privată şi a precizat, la solicitarea News.ro, cum s-a ajuns la o astfel de decizie. „Lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern”, afirma instituţia, precizând că zborurile se realizează în baza unui contract de prestări servicii, dar că detaliile zborului, costul acestuia şi ruta sunt clasificate, potrivit legislaţiei în vigoare.
Cu aceeaşi aeronavă, preşedintele Iohannis a mers şi în vizita în America de Sud, în aprilie.
Citește și:
- De câte ori a făcut Iohannis escală la Sibiu când a plecat în vizite în străinătate
- Ce avion a închiriat Iohannis pentru vizita în Emiratele Arabe Unite. Imagini din interiorul aeronavei
- Explicațiile oficiale pentru zborurile lui Klaus Iohannis cu avioane private / Costurile și rutele, clasificate / De ce nu sunt folosite avioane TAROM
- De ce sunt costurile deplasărilor oficiale informații clasificate. Datele au fost secretizate pe baza unor hotărâri de guvern secrete / Doi foști premieri explică de ce nu are România un Air Force One
- VIDEO Reacția lui Iohannis când a fost întrebat dacă stie de ce costurile deplasărilor sale în străinătate sunt secrete
- Boarding Pass: Președintele României zboară în Brazilia, Argentina și Chile tot cu un avion închiriat de la compania aeriană luxemburgheză Global Jet