Teodor Baconschi: Restrictiile impuse de Spania muncitorilor romani au logica electorala / Sebastian Lazaroiu: Autoritatile spaniole vor semna joi un ordin pentru clarificarea situatiei
Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat, marti, la audierile din Comisia de munca a Camerei Deputatilor, ca Ministerul Muncii din Spania urmeaza sa semneze, joi, un ordin care va clarifica instructiunile pentru functionarii spanioli privind aplicarea restrictiilor accesului pe piata muncii pentru muncitorii romani, potrivit Agerpres. La randul sau, ministrul de Externe Teodor Baconshi spune ca restrictiile impuse de Spania lucratorilor romani au „logica electorala”.
„Joi se va semna o hartie oficiala de catre Ministerul Muncii si Emigratiei din Spania care va clarifica toate instructiunile si ea va merge la toate oficiile fortei de munca din teritoriu si practic functionarii vor avea un ghid clar cui i se aplica masurile adoptate pe 22 iulie”, a afirmat ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu.
El a aratat ca acest ghid nu va impiedica autoritatile romane sa mentina deschis call-centerul pentru ca acesta „functioneaza ca o presiune pentru autoritatile de la Madrid sa monitorizeze” impreuna cu partea romana abuzurile care pot aparea.
Ministrul Muncii a adaugat ca din cele peste 700 de solicitari transmise de muncitorii romani, la 20 dintre acestia s-au inregistrat probleme cu functionarii spanioli care nu stiau sa interpreteze instructiunile cu privire la aplicarea restrictiilor pe piata muncii. In plus, Lazaroiu a afirmat ca angajatorii spanioli vor avea in continuare nevoie de romani cu care sa lucreze, deoarece raman o serie de locuri de munca rezervate emigrantilor in domenii precum agricultura, constructiile si menajul.
El a mai aratat ca restrictiile impuse de autoritatile spaniole „nu afecteaza atat de mult precum s-a spus”: „Daca angajatorii vor dori sa lucreze cu forta de munca mai ieftina tot la romani vor apela”.
El a precizat ca autoritatile de la Madrid nu vor incerca sa tergiverseze acordarea permiselor de munca pentru romani. Pe de alta parte, Lazaroiu a apreciat pozitiile luate de asociatiile de romani cu privire la decizia Spaniei, dar a aratat ca acestea au creat si un pic de panica.
- Baconschi: Restrictiile din Spania au logica electorala
La randul sau, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a sustinut, marti, in Comisia de munca a Camerei Deputatilor, ca restrictiile impuse de Spania lucratorilor romani au „logica electorala”, desi este neclar de care parte „se vor contabiliza efectele”: „Spaniolii vor avea alegeri. Nu ne dam seama daca masurile adoptate vor fi contabilizate intr-o parte sau alta, dar cert e ca exista o logica electorala in aceste masuri”.
Ministrul le-a amintit deputatilor ca Spania a fost printre primele state care au ridicat moratoriul si ca cei peste un milion de romani din aceasta tara sunt bine integrati. Pe de alta parte, Baconschi a atras atentia ca nu poate fi ignorata situatia economica foarte dificila a Spaniei: „In ceea ce priveste restrictiile de pe piata spaniola a muncii, ele au un caracter temporar. Am fost asigurati ca nu vor avea nicio conotatie discriminatorie si ca nu-i afecteaza pe cei aflati deja in Spania”, a precizat Baconschi, adaugand insa ca „pot aparea derapaje sau abuzuri punctuale in aplicarea acestei masuri”.
El a mai spus ca „la atasatul de munca de la Madrid s-au primit peste 700 de solicitari de consultanta juridica pe legislatia de munca si tot atatia au primit, mai cu seama pe e-mail, consultanta solicitata”.
Teodor Baconschi a amintit ca decizia Madridului putea fi contestata la CE, dar ca autoritatile romane au decis sa nu mai faca acest lucru, preferand sa rezolve situatia bilateral.