Primarul din Corbeanca, lăsat în libertate de judecători, după ce a fost reținut de DNA, fiind acuzat că ar fi primit mită milioane de euro pentru retrocedări de terenuri / Datorii fabuloase către persoane fizice trecute în declarația de avere
Primarul localității Corbeanca din județul Ilfov, Anton Valeriu, a fost reținut de DNA pentru luare de mită și spălarea banilor, fiind acuzat de procurori că ar fi luat mită de la mai multe persoane aproape două milioane de euro și ar fi primit, de asemenea, 16 hectare de teren și pădure, pe care le-a vândut cu peste două milioane de euro. El ar fi cerut acești bani pentru a le soluționa persoanelor respective cererile de retrocedare a unor terenuri. Edilul din Corbeanca – în funcție din 2008 – a menționat în ultima sa declarație de avere datorii de aproape 1,4 milioane de euro pe care le are la trei persoane fizice și la o bancă.
UPDATE
Un judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a respins propunerea DNA şi a decis ca primarul să fie cercetat în stare de libertate, fără vreo măsură restrictivă. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul nepotului primarului, reţinut şi el de către DNA.
„După 48 de ore de chin şi nesomn primarul de la Corbeanca pleacă liber acasă. S-a respins orice măsură preventivă a parchetului DNA”, a anunțat la rândul său avocatul Adrian Cuculis. Acesta a adăugat că este vorba despre „alt dosar inventat de DNA”.
_____
DNA a anunțat vineri dimineață, printr-un comunicat de presă, că primarul Anton Valeriu a fost reținut pentru infracțiunile de luare de mită (două fapte din care una în formă continuată), spălare a banilor și instigare la spălare a banilor, în formă continuată. O a doua persoană a fost reținută în acest dosar pentru infracțiunea de spălare a banilor, în formă continuată.
Acuzațiile pe care DNA i le aduce primarului din Corbeanca
- „În perioada 2011-2017, Anton Valeriu, în calitățile de primar al comunei Corbeanca și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, având spre soluționare cererea unei persoane de restituire a unui teren de 45 de hectare situat în Corbeanca, ar fi pretins și primit de la aceasta, prin intermediari (unul dintre aceștia fiind celălalt suspect reținut), suma de 1.418.581 de euro, bani care i-ar fi fost dați după obținerea despăgubirilor bănești ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.
- Pentru a fi ascunsă adevărata proveniență a banilor primiți mită, la instigarea lui Anton Valeriu ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate prin care ar fi fost ascuns adevăratul beneficiar al sumei de bani.
- Într-un context asemănător, în perioada septembrie 2011 – iulie 2019 Anton Valeriu ar fi pretins de la persoane îndreptățite să li se restituite diverse suprafețe de teren jumătate din drepturile revendicate pentru a face demersurile necesare astfel încât cererile depuse de acestea să fie aprobate.
- După soluționarea cererilor, într-o manieră asemănătoare, Anton Valeriu ar fi intrat în posesia a șapte hectare de pădure (vândută ulterior contra sumei totale de 1.554.695 de euro), a nouă hectare de teren arabil (vândut în 2019 pentru suma de 450.000 euro) și a sumei de 475.318 euro”.
În acest dosar, procurorii au făcut joi percheziții la mai multe adrese, inclusiv la sediul Primăriei Chiajna și la locuința primarului, DNA precizând că este vorba despre infracțiuni de corupție comise în perioada 2011-2017.
Împrumuturi fabuloase de la persoane fizice
În ultima declarație de avere, depusă în iunie 2022, primarul din Corbeanca a scris că are datorii de aproape 1,4 milioane de euro către o bancă și către trei persoane fizice. Toate împrumuturile au fost făcute în perioada 2008-2009.
Astfel, el a trecut în declarația de avere un credit la bancă de 287.000 de euro (contractat în 2008, scadent în 2029), dar și împrumuturi de la persoane fizice: 555.000 de euro de la Neagu Valentin, 336.000 de euro de la Buciumeanu Florin Marian, 185.000 de euro de la Tătuța Dumitru. Toate împrumuturile au fost făcute în perioada 2008-2009.
La capitolul „venituri”, primarul a menționat doar salariul de la primărie – 87.500 de lei pe an și salariul soției, agent de vânzări la Corbeanca.
Conform ultimei declarații de avere, Anton Valeriu are mai multe terenuri intravilane în suprafață de peste 6.000 de metri pătrați în Corbeanca și în Buftea și o casă de 284 de metri pătrați la Corbeanca. De asemenea, el este asociat, cu 50%, la SC DVS Frigos SRL.
Anton Valeriu (PMP) este primar al comunei Corbeanca din anul 2008. Acesta a devenit membru PMP după fuziunea partidului cu UNPR-ul. Potrivit liderului PMP Eugen Tomac, Anton Valeriu nu a fost activ în partid în ultimii ani deși în 2020 a candidat din partea PMP pentru un nou mandat de primar al comunei Corbeanca.
Președintele PMP, Eugen Tomac a declarat pentru HotNews.ro că i-a fost suspendată calitatea de membru de partid, conform statutului. „Mâine Consiliul Național Executiv va discuta situația primarului din Corbeanca dar, potrivit statutului partidului acesta este suspendat automat în momentul unei arestări”, a precizat Tomac.