​Daniel Daianu: De unde iese milionul?

Alianta USL a anuntat printre tintele strategice ale viziunii sale de guvernare crearea unui milion de noi locuri de munca in patru ani. Si coalitia de guvernare urmareste crearea de noi locuri de munca mentionandu-se o cifra apropiata, dar procesul acopera o durata de timp mai lunga. Este bine ca partidele politice isi dau seama ca fara un grad inalt de ocupare a fortei de munca coeziunea sociala se poate eroda dramatic, cu efecte rele pentru insasi democratie. Tema locurilor de munca este fruntasa in pregatirile pentru campania prezidentiala din SUA, in camapnii electorale din Europa. Dar dezideratele trebuie sa tina cont de resurse si constrangeri.

Este de presupus ca acest milion adoptat ca obiectiv priveste locuri de munca pe net, intrucat pe piata muncii apar si dispar job-uri. Este de vazut daca cifra priveste si locuri de munca transferate din economia informala (cum sunt, de pilda, noi contracte de munca anuntate de Guvern, ce sunt un rezultat al penalizarii severe a muncii la negru). Drept este ca a aduce locuri de munca din economia subterana la suprafata este bine din varii motive. Unul ar fi ca astfel se suplimenteaza venituri bugetare prin fiscalizarea unor activitati. O distinctie cheie de facut este intre locuri de munca si persoane ce intra pe piata muncii.

• Raportul atat de vehiculat in dezbaterea publica intre populatia activa si cea pensionata nu reflecta realitatea economica

Distinctia este importanta intrucat o persoana poate avea avea mai multe slujbe, mai ales daca sunt part-time.

Trebuie spus in acest context ca raportul atat de vehiculat in dezbaterea publica intre populatia activa si cea pensionata nu reflecta realitatea economica. O parte mare dintre pensionari sunt inca pe piata muncii, chiar daca in zona gri, sau la negru. Altfel spus, este plauzibil sa credem ca raportul real este in fapt invers. Cei care lucreaza efectiv depasesc substantial 5 milioane de persoane (fata de 4,1 milioane in scripte in primele luni ale lui 2011). La cele 5 milioane s-ar adauga peste 1 milion de persoane care lucreaza cu acte in regula in afara tarii. Participarea pe piata muncii considerabil mai redusa in Romania (sub 57%) fata de alte tari exprima si ponderea mare a populatiei din mediul rural.

Cifra de cel putin 5 milioane persoane active in spatiul economic autohton permite o concluzie: a creste cu un 1milion numarul de locuri de munca, intelese ca numar de persoane, ar echivala cu o sporire cu cca 20% a stocului activ de forta de munca. Daca perioada in care s-ar incerca realizarea acestui obiectiv ar fi de 4 ani ar insemna ca ritmul sa fie de aproximativ 4% anual. Voi schita cateva repere pentru a examina acest obiectiv. Potrivit unor estimari criza financiara/economica a diminuat rata de crestere potentiala sustenabila a economiei de la 5,5-6% la intre 3,5-4%. Aceasta inseamna ca o fortare a acestei cresteri, alte conditii fiind neschimbate, ar recrea o fragilitate care ar frange, in cele din urma, mersul economiei. Iar aici restrictia majora este legata de deficite externe. Chiar si in perioada de implozie a economiei romanesti deficitul de cont curent s-a situat in jur de 5% din PIB.

• o ipoteza de-a dreptul eroica, ca sa nu spun fantastica

Sa folosim 4% rata de crestere anuala a PIB-ului ca parametru. Daca intervalul de timp este de 4 ani, cresterea potentiala a PIB-ului, de cca 20%, ar fi similara cu programata sporire a numarului de persoane angrenate pe piata muncii oficiale (si care nu ar veni din economia subterana). Simplificand mult de dragul argumentatiei si folosind o functie monofactoriala (Q(L), unde Q denota PIB-ul si L, forta de munca), toata cresterea productiei agregate s-ar datora cresterii fizice a stocului de populatie activa. Este o ipoteza de-a dreptul eroica, ca sa nu spun fantastica, intrucat ea implica, intre altele: ca salariile reale sa stagneze pentru ca orice supliment de productie/PIB sa fie datorat sporirii numarului salariatilor; sa nu fie, in medie, nici-o crestere in productivitatea muncii, fiindca, daca s-ar intampla asa ceva, nu ar mai putea fi creat un numar adecvat de locuri de munca; si, nu in cele din urma, tehnologiile utilizate sa nu se amelioreze in sensul economisirii de forta de munca. Aceasta supersimplificare mai comunica ceva: ca tot suplimentul de productie/venit s-ar duce la lucratori (salariati)!

Ce vreau sa spun este ca pe intervale medii de timp, de 4-5 ani, dezideratul de crestere cu aproape 20% a stocului de persoane angajate in economia oficiala (fara a pune la socoteala numarul celor care pot intra din zona informala in cea formala) este foarte problematic. Daca se trece de la o functie monofactoriala la una care include aportul capitalului la formarea PIB-ului (si care exprima relatia intre capital si munca ) obiectivul este mai indepartat.

Restrictia valutara are un rol major. Pentru o economie dependenta de finantare externa, fortarea angajarii de forta de munca peste potentialul de crestere sustenabila aduce inevitabilitatea izbirii de zidul dificultatilor de finantare. Este adevarat ca daca angajarile s-ar face preponderent in sectoare unde se produc bunuri si servicii exportabile si care inlocuiesc importul (tradables) si castigurile de productivitate ar fi mari se poate mari ritmul de creare de locuri de muna.

• Ce complica recuperarea unui asemenea numar inalt de slujbe

Economia ar trebui sa fie puternic orientata catre productie si export. Deci nu consumul, ca parghie directa, ar trebui sa fie pistonul de baza. Restrictia externa este foarte dificil de inlaturat. Am vazut, de altfel, forta ei in ultimele luni ale lui 2008 si debutul lui 2009. Peste 700 000 locuri de munca s-au pierdut in perioada imploziei economiei autohtone. Inferenta ar fi ca ce s-a pierdut se poate recupera prin reversibilitatea fenomenului. Dar aceasta reversibilitate este indoielnica in lipsa unor modificari de conditii de ordin exceptional.

Ce complica recuperarea unui asemenea numar inalt de slujbe sunt factori precum:

– Cresterea economica din anii premergatori crizei a fost peste potential, fapt ilustrat de nivelul deficitelor externe ce au fost cauzate, in principal, de indatorare masiva a sectorului neguvernamental (a fost perioada in care datoria externa a sectorului privat a crescut in ritmuri ametitoare favorizata fiind si de aprecierea, inclusiv nominala, a leului);

– contextul economic international este cu totul altul in privinta accesului la credit si costul sau, fluxurile de capital;

– firmele sunt obsedate de costuri si cauta sa utilizeze tehnologii care economisesc resurse, inclusiv de forta de muna;

– marirea slariului inim are doua taisuri. Poate favoriza, pe de o parte, transfer de forta de munca din zona gri si cea subterana, ceea ce poate suplimenta venituri fiscale si civiliza relatia intre anagajator si angajat. Pe de alte parte, poate anula unele locuri de munca, care nu ar mai fi transferate in economia supraterana.

– existenta unor rigiditati importante pe piata muncii.

Ce poate ajuta crearea unui numar cat mai mare de locuri de munca avand in vedere restrictia externa si reperele mentionate mai sus? In primul rand, investitii mari. Ele trebuie sa urce la peste 30% din PIB (au scazut acum la sub 26% din PIB), dar cu alta structura (alocare a resurselor) decat cea din perioada ante-criza. Adica trebuie sa schimbam modelul de crestere economica!Tebuie sa absorbim mult mai multe fonduri europene, care sa finanteze proiecte ce au efecte de antrenare ample. Economia trebuie sa-si amelioreze competitivitatea astfel ca restrictia externa sa fie mai putin constrangatoare. BNR este bine sa nu lase leul sa se aprecieze in termeni reali daca nu avem salturi majore deproductivitate. Pentru un interval de patru ani, daca noul milion se refera strict la slujbe (si nu la persoane) si include transfer din economia subterana obiectivul intra in domeniul realizabilitatii. Dar atunci trebuie sa definim cifra de 1 milion.