Cu cine l-a înlocuit Rusia pe Mihail Mizințev, „Măcelarul Mariupolului” / Cine este Alexei Kuzmenkov, noul șef al logisticii militare
Armata rusă a anunțat duminică numirea unui nou șef al logisticii militare, generalul Alexei Kuzmenkov, care îl înlocuiește pe un alt ofițer de rang înalt, generalul Mihail Mizințev, într-un moment în care Kievul susține că și-a încheiat pregătirile pentru contraofensivă, relatează AFP.
„Generalul Alexei Kuzmenkov a fost numit viceministru rus al Apărării, responsabil cu aprovizionarea materială și tehnică a forțelor armate ruse”, se arată într-un comunicat al armatei.
Cine este Alexei Kuzmenkov
Până acum, Kuzmenkov a fost director adjunct al Gărzii Naționale Ruse (Rosgvardia), post pe care îl ocupa din 2019, potrivit comunicatului de presă.
Alexei Kuzmenkov îl înlocuiește astfel pe Mihail Mizințev, care a fost numit în această funcție abia în septembrie anul trecut.
Fostul șef al Centrului de Control al Apărării Naționale, Mizințev, supranumit de presa occidentală „Măcelarul Mariupolului”, este vizat de sancțiunile occidentale pentru rolul său în asediul Mariupolului, oraș-port din sud-estul Ucrainei, devastat de bombardamente.
Cu toate acestea, nici armata rusă și nici presa nu a făcut niciun anunț oficial privind demiterea acestuia.
Logistica rusă a eșuat adesea de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, lansată în februarie 2022.
A fost pusă la încercare în special prin decizia președintelui Vladimir Putin de a mobiliza câteva sute de mii de oameni în septembrie anul trecut, în încercarea de a stopa eșecurile suferite de armata rusă în fața forțelor ucrainene și a armamentului oferit de occidentali.
Armata ucraineană a reacționat ironic vineri după-amiaza la informațiile potrivit cărora general-colonelul rus Mihail Mizințev, supranumit „Măcelarul Mariupolului” a fost înlăturat din funcție la Ministerul rus al Apărării.
„General-colonelul Mizințev a fost concediat ca ministru adjunct al apărării pentru logistică. El nu este doar un hoț maestru, ci un ucigaș priceput a zeci de mii de locuitori ai Mariupolului. Viitorul său ca inculpat la tribunal și criminal de război condamnat îi va sta perfect”, a notat într-o postare pe Twitter Ministerul Apărării de la Kiev.
Comentariile făcute de comandamentul de la Moscova vin după ce mai devreme în cursul zilei de vineri agenția Reuters a scris, citând surse informate din Rusia, că Mizințev a fost demis din funcția de ministru adjunct al Apărării, responsabil de logistică și aprovizionare, poziție în care fusese numit în luna septembrie.
„Măcelarul Mariupolului”, demis din cauza „bucătarului lui Putin”?
Înlăturarea sa din funcție a fost anunțată marți de către Alexandr Sladkov, unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari din Rusia, și de către RBC, cel mai mare canal financiar din Rusia. Nici Sladkov, nici cei de la RBC, nu au oferit însă o explicație pentru demiterea generalului.
O posibilitate ar fi ca el să fi fost demis din cauza problemelor semnalate de Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, privind aprovizionarea cu muniție a unităților sale.
Prigojin i-a acuzat de situație în termeni duri, sugerând inclusiv că s-ar face vinovați de înaltă trădare, pe ministrul Apărării Serghei Șoigu, și pe Valerii Gherasimov, șeful Statului Major Rus, însă Mizințev era cel responsabil pe scară ierarhică de organizarea aprovizionării pentru forțele armate ruse.
Urmărește ultimele evoluții din a 431-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.