Emil Boc, premierul candidat pentru scaunul de sef de partid
In plina campanie interna pentru sefia PDL, Emil Boc a folosit avantajul functiei de premier, mergand in organizatiile de partid din tara si, concomitent, inaugurand proiecte guvernamentale din fonduri europene. Timp de doua saptamani, candidatul la sefia PDL a taiat panglici la drumuri judetene si nationale, a inaugurat sali de sport, a promis bani pentru bazine si poduri si a vizitat azile de batrani si scoli. Campania de primavara a lui Boc a fost sustinuta puternic de ministrii Anca Boagiu, Traian Igas, Valeriu Tabara, iar ministrul Dezvoltarii Regionale – Elena Udrea – i-a pus la dispozitie toate evenimentele de inaugurare a proiectelor de fonduri europene.
Campania interna pentru sefia PDL a demarat pe 11 aprilie, cand toti cei trei candidati pentru functia de presedinte al PDL si-au depus oficial candidaturile. Desi beneficiaza de sustinerea a 33 de organizatii, Emil Boc are un adversar puternic in persoana secretarului general Vasile Blaga.
Potrivit surselor Hotnews.ro, Boc a fost cotat cu sanse mici in lupta pentru sefia PDL, insa avantajul functiei de premier a reusit sa tina sefii de organizatii ai PDL sub control. „Boc a profitat de faptul ca detine controlul finaciar si poate directiona sau taia dupa caz robinetul fondurilor in teritoriu”, au declarat sursele democrat-liberale.
Inainte de a-si anunta intentia de a candida, Vasile Blaga era cotat cu cele mai mari sanse pentru a deveni viitorul presedinte al PDL. La o zi dupa ce Emil Boc a anuntat in interiorul partidului ca va candida pentru un nou mandat in fruntea partidului, democrat liberalii si-au schimbat si optiunile de sustinere.
O serie de lideri de organizatii care au semnat pentru candidatura lui Vasile Blaga si-au schimbat optiunea. Dupa ce Boc si-a anuntat intentia de a intra in cursa, a aparut stirea ca Guvernul a alocat pentru primariile din teritoriu fonduri de aproximativ 90 milioane euro pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive in mediul rural.
Sefi de organizatii precum Ioan Oltean, Mihai Stanisoara – Mehedinti si Mircea Andrei – Arges, Darius Valcov – Olt, Mircea Man – Maramures, Ion Ariton – Sibiu, Ioan Holdis – Satu Mare, Gabriel Berca – Bacau, sustinatori publici ai lui Blaga, au trecut in tabara premierului.
In plina campanie interna, Emil Boc a folosit avantajul functiei de premier si a cumulat activitatea de sef al Guvernului cu cea de sef de partid, mergand in organizatiile PDL din tara si inaugurand proiecte guvernamente realizate cu fonduri europene.
Dambovita – contract finantare-Programul Operational Regional – 42 milioane lei (10,3 milioane euro)
Pe 15 aprilie, Emil Boc si-a prezentat proiectul pentru PDL la Targoviste, insotit de ministrii Elena Udrea, Anca Boagiu si presedintele Camerei Deputatilor Roberta Anastase. „E vorba de o echipa, e vorba de familia PDL-ului! Candidez pentru presedintia PDL-ului pentru ca am crezut si cred intotdeauna in echipa PDL”, a declarat Boc dupa intalnirea cu liderii PDL din judetul Dambovita, potrivit Agerpres.
In aceeasi zi, ministrul Dezvoltarii Regionale, Elena Udrea a semnat contractul de finantare pentru proiectul „Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural precum si crearea/modernizarea infrastructurii conexe in zona Ansamblului Brancovenesc Potlogi”, finantat in cadrul Programului Operational Regional.
Proiectul, depus de Consiliul Judetean Dambovita, se va derula pe parcursul a 39 de luni si are o valoare totala de 42.809.489,34 lei, din care 31.755.304,65 lei reprezinta valoarea finantarii nerambursabile alocate. Vezi comunicatul oficial al ministerului http://www.mdrt.ro/comunicare/presa/comunicate/proiect-de-restaurare-a-patrimoniului-cultural-din-zona-ansamblului-brancovenesc-potlogi
Alexandria-inaugurare sala de sport, proiect finantat de Compania Nationala de Investitii
Pe 19 aprilie, premierul Emil Boc si Elena Udrea au inaugurat o sala de sport in comuna teleormaneana Suhaia. Constructia a fost finantata prin Compania Nationala de Investitii din subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului.
„Vreau sa stiti ca masurile pe care le-am luat impreuna cu colegii mei nu au fost luate impotriva oamenilor si ca nu ne-a facut placere, dar am fost nevoiti sa luam unele decizii ca sa salvam tara de la colapsul economic care ne pastea. Si iata ca, dupa acesti doi ani relativi grei, acum suntem in situatia sa fim aproape la iesirea din recesiune si sa mergem pe partea asta de crestere economica„, le-a spus Boc satenilor din Suhaia, potrivit agentiei Agerpres.
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea i-a anuntat pe satenii din comuna telormaneana ca intentionaza ca balta care tine de localitate sa fie dezvoltata turistic.”Asa cum am vazut acum aveti o balta foarte frumoasa aici, sunteti intr-o zona cu mare potential turistic si poate reusim sa facem ceva sa atragem turistii si la dumneavoastra, pentru ca turistii inseamna bani mai multi la buget si locuri de munca. Si e pacat ca, daca aveti asa o balta frumoasa aici, sa n-o exploatam pentru cei care vor sa vina la pescuit, cei care vor sa vina in apropierea Dunarii”.
Boc a vizitat societatea Agrotel 001 Alexandria, unde se afla in derulare un proiect de investitii in valoare de 2,3 milioane de euro, cea mai mare parte provenind din fonduri europene.
In cursul aceleasi zile, Boc si-a prezentat intr-o intalnire cu membrii Comitetului Director al organizatiei PDL Teleorman motiunea cu care va candida pentru un nou mandat la sefia formatiunii.
Emil Boc a fost insotit de ministrii Elena Udrea, Traian Igas, Valeriu Tabara, Anca Boagiu, Gheorghe Ialomitianu, vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur si presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.
Constanta, proiect finantat prin POR – Axa 1 – valoare=4 milioane euro + promisiune reparatie pod Constanta = 5 milioane euro
Pe 20 aprilie, Emil Boc s-a intalnit cu organizatia PDL Constanta si, pe langa mesajul de unitate pe care l-a transmis democrat liberalilor, a vorbit si despre proiectele care vizeaza judetul Constanta. „Am mai discutat cu cei prezenti multe subiecte legate de judetul Constanta si aici ar fi multe de spus, astazi am deschis sirul proiectelor din cele 90 milioane de euro, alocate Constantei”, a declarat Boc, la finalul intalnirii.
In aceeasi zi, premierul Emil Boc a participat la Constanta la ceremonia de semnare de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a unui proiect finantat prin POR – Axa 1. Potrivit Agerpres, Boc i-a promis primarului Radu Mazare ca-l ajuta cu 5 milioane de euro pentru repararea unui pod din oras.
„Incepand cu toamna acestui an veti scapa de cosmarul traficului greu din municipiu. Se va da in folosinta, in circulatie, partea de centura ocolitoare, iar cele 1.700 de camioane care trec zilnic prin municipiu (…) una din prioritatile investitionale zero ale Romaniei, finalizarea pana la toamna, in vederea deschiderii pentru circulatie a acestei parti a centurii ocolitoare care sa scoata traficul greu din municipiul Constanta.
Astazi spargem gheata cu primele patru milioane, care reprezinta o deschidere de drum si cred ca va fi un stimulent suplimentar pentru administratia locala, pentru cea judeteana, pentru celelalte componente ale administratiei sa intocmeasca proiectele, sa le finalizeze, astfel incat banii europeni sa fie adusi aici, acasa, si sa fie cheltuiti”, a declarat Boc la Constanta.
Cluj-Napoca, vizita la un camin de batrani cu daruri de Paste
Pe 22 aprilie, premierul Emil Boc a vizitat Centrul de ingrijire si Asistenta din Cluj-Napoca, unde le-a daruit batranilor cadouri. Seful Executivului a lansat si un apel la solidaritate si le-a transmis romanilor, cu ocazia Sarbatorilor Pascale, ca tara a depasit deja partea mai dificila a crizei.
”In primul rand as spune ca anul acesta va fi mai bine decat anul trecut si anul viitor va fi mai bine decat anul acesta. Acesta e cel mai important mesaj, ca lucrurile merg intr-o directie buna, incet dar sigur, iar cu eforturile pe care le-am facut in 2010 am reusit sa punem tara pe directia corecta si incet-incet vom culege si roadele la aceste masuri mai dificile, care se vor resimti, mai ales spre sfarsitul anului si anul viitor, si in prosperitatea romanilor. Pentru ca dupa vreme rea vine si vreme buna. Si acum suntem in partea aceasta de vreme buna”, a declarat prim-ministrul.
Ploiesti: bazinul Vega si Sala Sporturilor vor fi modernizate pana in 2011
Pe 26 aprilie, Emil Boc s-a aflat in Prahova unde s-a intalnit cu democrat liberalii. Boc i-a informat pe pedelistii din Prahova ca Executivul are in vedere scaderea contributiilor de asigurari sociale, considerandu-se ca este nevoie de diminuarea poverii fiscale in domeniul muncii pentru a ajuta la crearea mai multor locuri de munca.
Potrivit agentiei Agerpres, presedintele PDL, Emil Boc a promis ca Guvernul va sprijini cu fonduri primaria Ploiesti pentru modernizarea Salii Sporturilor si a bazinului de inot Vega. (bazinul Vega va fi finalizat in 2011). Mai sunt „amenintate” cu bani de la guvern sala de sport de la scoala 28, locuintele ANL, locuintele pentru tineri si pentru cei evacuati din case nationalizate, reabilitarea termica a celor 820 de apartamente prinse deja in planurile Primariei Ploiesti (finantarea locala va veni din creditare garantata de guvern); tronsonul de autostrada Bucuresti-Ploiesti.
Premierul a mai declarat ca statul va oferi garantii de stat primariilor care au nevoie de prefinantare sau cofinantare pentru a avea acces la bani europeni. Emil Boc promite ca o ordonanta de urgenta pe aceasta tema va fi gata in doua saptamani. Boc s-a intalnit cu primarul Andrei Volosevici, prefectul Adrian Dobre, presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, dar si cu pensionarii din Ploiesti. Mai multe detalii vezi aici vezi aici.
Ramnicu Valcea, doua proiecte REGIO 61 milioane lei (14 milioane euro).
Primul proiect pe infrastructura rutiera – reabilitarea drumului judetean Ionesti-Olanu-limita judet Olt, si al doilea pe infrastructura turistica – dezvoltarea Complexului turistic ‘Mirajul Oltului’ din statiunea Calimanesti
Pe 27 aprilie, candidatul la presedintia PDL si totodata premierul Emil Boc s-a intalnit cu liderii PDL din Valcea unde si-a prezentat motiunea pentru un nou mandat ca sef al partidului. In aceeasi zi ministrul Dezvoltarii Regionala Elena Udrea a semnat doua contracte de finantare in cadrul Programului Operational Regional. Proiectul Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a statiunii Calimanesti – Caciulata va creste atractivitatea ariei cu potential balnear natural Calimanesti – Caciulata. Valoarea toala a proiectului ce se va derula pe parcursul a 31 de luni este de 34.981.301,21 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 11.075.538,50 lei.
Proiectul Reabilitare si modernizare DJ 648 Ionesti – Olanu – limita Judet Olt, km 0+000 – 8+900 si constructie doua poduri din beton armat se urmareste imbunatatirea starii tehnice a infrastructurii rutiere de pe drumul judetean DJ 648. Durata de implementare a proiectului este de 37 de luni, iar valoarea sa totala este de 26.401.746,36 lei, din care 20.919.123,78 lei este valoarea finantarii nerambursabile acordate.
Prezent la inaungurarea celor doua proiecte, Boc a declarat ca accesarea de investitii pe baza parteneriatului public privat este importanta pentru autoritatile locale, in vederea dezvoltarii economice a regiunii.
Elena Udrea a precizat ca in zilele urmatoare, la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va avea loc licitatia pentru asfaltarea a 200 de kilometri de drumuri judetene in judetul Valcea, in cadrul programului ”10.000 km drumuri judetene si locale”.
Targu Jiu: contract de finantare intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si Consiliul Judetean Gorj privind infiintarea a noua noi posturi de salvamont in judet
Pe 27 Emil Boc si-a prezentat motiunea in cadrul Colegiului Director al PDL Gorj. La finalul prezentarii, Boc a tinut sa ii multumeasca presedintelui PDL Gorj, senatorul Ion Ruset, pentru climatul foarte bun pe care i l-a asigurat in prezentarea motiunii, cu toate ca acesta este unul dintre sustinatorii contracandidatului sau, Vasile Blaga.
La o zi diferenta, pe 28 aprilie, Emil Boc a participat la Targu-Jiu, la semnarea contractului de finantare intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si Consiliul Judetean Gorj privind infiintarea a noua noi posturi de salvamont in judet. Boc a facut un apel la autoritatile publice locale pentru a implementa proiectele europene conform graficului si contractului de finantare, amintind ca „orice intarziere pericliteaza sansa Romaniei de a utiliza banii europeni din acest ciclu financiar”.
Drobeta Turnu Severin, inaugurarea unei portiuni a pasajului rutier Ciochiuta-lucrare in valoare 4 milioane euro , trei contracte de finantare a unor infrastructuri scolare si sociale1.108.645,58 lei, 3.690.225,28 lei si 3.430.130,83 lei, centura rutiera in valoare de 37 milioane euro
Pe 28 aprilie seful Executivului a participat la inaugurarea pasajului rutier Ciochiuta, situat intre kilometrii 297+070 si 297+384 ai DN 6, subliniind ca investitia este foarte importanta pentru judetul Mehedinti, ea realizand siguranta circulatiei rutiere pe DE 70/ DN 6.
‘Modernizarea infrastructurii sectorului de drum Drobeta Turnu Severin – Craiova da posibilitatea comunitatii locale aflate pe acest tronson sa-si dezvolte si mai bine economia, avand posibilitatea sa atraga cat mai multi investitori’, a spus Emil Boc.
La inaugurare au participat reprezentanti ai autoritatilor locale, parlamentari si lideri ai structurilor judetene ale PDL. La eveniment au mai fost prezenti senatorul PDL Mihai Stanisoara si deputatul Doina Chircu.
Guvernul a alocat in primavara anului 2010 circa 4 milioane euro pentru reintroducerea in circuitul rutier national a acestui obiectiv, din care 75% reprezentand cota de finantare nerambursabila acordata de Comisia Europeana prin facilitatea. Trei contracte de finantare a unor infrastructuri scolare si sociale din municipiul Drobeta Turnu Severin si comuna Burila Mare au fost semnate in aceeasi zi in prezenta premierului Emil Boc, in cadrul unei ceremonii care a avut loc la Prefectura Mehedinti.
Proiectul ‘Reamenajare pavilion cazare – administrativ in centru de integrare prin terapie ocupationala Burila Mare’ isi propune imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu dizabilitati din cadrul Centrului de integrare prin terapie ocupationala Burila Mare. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul a 10 luni, este de 1.460.816,84 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile este de 1.108.645,58 lei.
Prin cel de-al doilea proiect – ‘Reabilitare Colegiul Tehnic ‘Lorin Salagean’ – se vor reabilita corpurile A si B din incinta colegiului din Drobeta Turnu Severin, pentru a imbunatati confortul in salile de clasa si celelalte functii ale constructiilor prin reparatii capitale. Proiectul se va derula pe parcursul a 20 luni, valoarea totala a acestuia fiind de 4.768.040,62 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile – 3.690.225,28 lei.
Al treilea proiect – „Reabilitare si extindere scoala ‘Dimitrie Grecescu” – va contribui la reabilitarea cladirilor scolii din Drobeta Turnu Severin, la extinderea cladirii 2 cu un corp nou si la dotarea salilor de clasa cu mobilier, materiale didactice si calculatoare. Valoarea totala a proiectului, care se va derula pe parcursul a 16 luni, este de 4.414.918,11 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile – 3.430.130,83 lei. Mai multe detalii vezi aici.
Tot pe 28 aprilie, premierul Emil Boc a fost prezent pe santierul tronsonului finalizat al soselei de centura a municipiului Drobeta Turnu Severin, investitie de circa 37 de milioane de euro, suma nerambursabila obtinuta din surse de finantare europene.
Bacau, inaugurarea unui centru social de tip „scoala dupa scoala”.
Pe 30 aprilie, premierul Emil Boc a participat la inaugurarea unui centru social de tip ‘scoala dupa scoala’ destinat elevilor din comuna bacauana Tamasi si apoi a plantat cativa pomi, potrivit agentiei Agerpres. Centrul pentru elevi a fost realizat de primaria din localitatea Tamasi cu cofinantare asigurata din fonduri europene.
„Am constatat cu bucurie ca exista si in judetul Bacau autoritati performante care stiu sa aduca fonduri europene in tara, sa implementeze investitii necesare din aceste fonduri’, a spus Emil Boc.
Premierul a participat la plantarea catorva paltini pe un deal din preajma localitatii Tamasi. Ulterior, Emil Boc s-a intalnit cu membrii conducerii judetene a partidului, precum si cu delegatii ce vor reprezenta organizatia judeteana democrat-liberala la Conventia Nationala a PDL din 14-15 mai de la Bucuresti. Presedintele democrat-liberalilor a fost insotit la Bacau de mai multi lideri ai partidului: Anca Boagiu, Traian Igas, Valeriu Tabara, Daniel Funeriu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Stefan.
Ce spune Guvernul
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat pentru Hotnews.ro ca „actul de guvernare si de conducere a Guvernului nu se poate intrerupe doar pentru ca este campanie interna in partid”.
„Oricine ar ocupa functia de prim-ministru ar beneficia de paza si protectie 24 de ore din 24, potrivit Legii 191 din 1998 si hotararilor CSAT. Premierul Romaniei este insotit de ofiteri SPP ori de cate ori se deplaseaza in Bucuresti sau in teritoriu. Cu alte cuvinte, functia pe care o are Emil Boc ii ofera acelasi drept pe care l-au avut fostii prim-ministri si pe care il vor avea viitorii prim-ministri. Prevederile legale sunt similare celor din statele UE si Nato.
La fel de important de precizat este ca actul de guvernare si de conducere a Guvernului nu se poate intrerupe doar pentru ca este campanie interna in partid. Premierul Emil Boc isi exercita functia de prim-ministru la fel ca si pana acum”, a explicat purtatorul de cuvant al Guvernului.