Sari direct la conținut

SUA: Un roman ce a incercat sa santajeze o milionara americana pentru care lucrase ca majordom a fost arestat

HotNews.ro

Un roman ce lucrase ca majordom in familia milionarei americane Anne Bass (68 de ani) a fost arestat de politisti, fiind acuzat ca, in 2007, a tinut-o ostatica pe fosta sa stapana si pe prietenul acesteia, pe care i-a injectat cu un lichid despre care sustinea ca este un virus mortal, transmite DailyNews. Emanuel Nicolescu (32 de ani) a fost pus sub acuzare joi, de un tribunal federal din Bridgeport (Connecticut).

Nicolescu, care este acuzat de conspiratie pentru a comite santaj, a pledat „nevinovat”.

Potrivit procurorilor, la 15 aprilie 2007, Nicolescu si doi complici, toti purtand masti pe fata, au intrat cu forta in casa din Kent (Connecticut) a lui Anne Bass, fosta sotie a miliardarului Sid Bass. Cei trei i-au legat la ochi pe milionara si pe prietenul ei, artistul Julian Lethbridge, i-au batut si i-au injectat cu un lichid albastru despre care sustineau ca este un virus mortal.

Nicolescu si cei doi complici au incercat sa o determine pe Bass sa le dea 8,5 milioane de dolari in schimbul unui antidot. Femeia insa a refuzat sa plateasca, iar cei trei atacatori au plecat fara sa primeasca banii ceruti.

Potrivit anchetatorilor, atacul asupra lui Bass si a prietenului sau a durat 12 ore.

Ceilalti doi complici ai lui Nicolescu nu au fost inca prinsi.

Avocatul lui Bass a cerut judecatorului federal William Garfinkel sa-l tina pe Nicolescu in arest, afirmand ca este „singurul mijloc de a se asigura” siguranta victimelor. Magistratul a respins cererea romanului de a fi eliberat in schimbul unei cautiuni de 850.000 de dolari.

Nicolescu a fost angajat ca majordom al milionarei americane, insa a fost concediat cu cateva luni inainte de incidentul din aprilie 2007.

Bass a primit 150 de milioane de dolari dupa divortul de omul de afaceri miliardar Sid Bass, clasat in 2007 pe locul 287 in topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro