Un nou partid ar trebui sa se bazeze pe cei ce pot sa puna ceva in comun

Citesc zilele acestea o carte cam de stânga după gustul meu, dar buna dintr-un punct de vedere: cum să urmăreşti schimbarea socială şi politică la scară mare. A fost publicată la începutul anilor 70 şi a făcut ceva carieră printre activiştii sociali (oengişti, tree-huggers, community organisers şi alţi verzi şi roşii). Cică şi Obama s-a declarat inspirat în viaţa sa de această carte. Cartea se numeşte „Rules for radicals” şi după impresia pe care mi-o face este o versiune modernă, plină de pragmatism, mai light a „Tehnicii loviturii de stat” a lui Curzio Malaparte.

În contextul în care tot discutăm pe aici, pe forumuri si pe Facebook despre un nou partid şi despre schimbare mi se par utile învăţăturile Saul D. Alinsky şi aş vrea să vi le împărtăşesc pe câteva dintre ele.

Vorbeam cu Cristian Ghinea despre cine sunt cei care ar trebui să provoace schimbarea la noi, cine să fie baza noului partid. Dacă ne-am hotărî noi să încercăm forţarea schimbării, pe cine am vrea alături? Pe cine să ne bazăm? Eu am spus repede că pe oamenii activi, neasistaţi social, educaţi, buni profesionişti cu cariere dovedite şi integri, cărora le vom cere să se voluntarizeze şi să doneze din timpul lor viitoarei construcţii. Cristian, cerebral de obicei, îmi spune că nu o să meargă. Şi aşa mi-am adus aminte de „Regulile pentru Radicali” a lui Alinsky.

Alinsky împarte grupurile din cadrul societăţilor în trei categorii:

1. The Haves (cei care au sau cei care deţin, posedă). Aceştia sunt cei care îşi doresc să păstreze status quo-ul. Ei au mijloace să provoace schimbarea, au resurse, sunt educaţi. Problema este că nu au nici un interes în schimbare. Mai mult, se tem de schimbare pentru că în cazul schimbării şi dacă lucrurile nu merg bine, ei sunt aceia care au cel mai mult de pierdut. Pentru că au ce pierde.
2. The Haves Not (cei care nu au, nu deţin, nu au puterea). Ei sunt cei mai mulţi. Îşi doresc puterea, îşi doresc schimbarea, vor să o facă dar nu pot. Ei sunt masele, de multe ori needucate, nu deţin mijloacele de a promova schimbarea şi sunt interesaţi să-şi asigure viitorul imediat, ziua de mâine cum zicem noi.
3. The Haves-a-little (cei care au puţin). Aceştia sunt asimilaţi clasei mijloc. Nu deţin puterea politică, nu au acces imediat la decizii, nu fac politici şi nu controlează redistribuţia socială. Îşi doresc schimbarea, vor puterea, sunt educaţi, deţin şi ceva mijloace care pot deveni importante dacă le pun în comun dar le e frică să facă primul pas. Problema cu ei este că le este frică să nu piardă ce au acumulat.

Eu însumi sunt un Haves-a-litle. Îmi doresc schimbarea încât să avem un stat bazat pe competenţă, integritate, meritocraţie. Îmi doresc puterea pentru a putea promova astfel de politici. Dar îmi este frică să nu pierd ce am acumulat până acum. Politica este un “full time job”. Dacă mă voi apuca de politică probabil că îmi voi neglija şi afacerea şi nici ONG-ul nu o va duce prea bine. Si vreau ca în viitor să-mi permit să îmi trimit fiica la o universitate de prestigiu din Occident. Este vanitatea mea. Acestea sunt calculele mele intime. Şi sunt la fel, sunt tipice pentru cei care au puţin: au construit o carieră, au muncit şi nu vor să o piardă. Că lucrează în IT, că au o funcţie de middle management într-o multinaţională sau în administraţia publică, că au profesii liberale, tuturor le e frică, aşa cum îmi este şi mie, să facă un nou pas. Chiar dacă şi-l doresc.

Atenţie, Alinsky nu propune o mişcare anti-sistem şi eu sunt de acord cu el. Schimbarea trebuie să intervină în interiorul sistemului existent. Pune accentul pe organizare, acţiuni ferme dar deliberate, mult management. Toate acestea pe un fond de frustrare masiv, frustrare care se acumulează până când cei care au ceva de pierdut şi îşi doresc schimbarea (the Haves-a-little) simt că au ajuns la capătul răbdării şi nu mai au nimic de pierdut şi aleg să se implice.

Alinsky spune că aici este cheia schimbării: să-i faci pe the Haves-a-little să facă primul pas. „Dostoevski said that taking a new step is what people fear most”.

Încep să cred în chestia asta cu „community organizers”, voluntariat profesional (te pricepi la IT, fa-ne un site gratis; eşti contabil, ţine-ne bugetul) în care noi cei care avem resurse să încercăm să provocăm schimbarea.

Dar înainte de a-i convinge pe alţii să facă acest prim şi nou pas trebuie să mă conving pe mine. Şi cred că cei mai mulţi dintre voi care vă doriţi schimbarea şi vreţi să o provocaţi aveţi aceiaşi dilemă ca şi mine. Merită?

Suntem Haves-a-little. Şi ne pândeşte un pericol. Îl spune tot Alinsky: „If people feel they don’t have the power to change a situation, they stop thinking about it.”

P.S. Multumiri lui Chris Worman pentru sugestia lecturii menţionate în articol. Chris Worman este un adevarat community organizer. Locuieste in Odorheiu Secuiesc si vorbeste romaneste si ungureste cu accent american .

P. P. S. Scuze pentru multele englezisme din cadrul articolului. Ora târzie mă face să neglijez traducerea şi adaptarea.

Comenteaza pe Contributors.ro