Sari direct la conținut

Studenți ruși, convocați la centrele de încorporare / Kremlinul neagă că are în vedere un nou val de mobilizare

HotNews.ro
soldati rusi in unforme la un centru de pregatire pentru mobilizare, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
soldati rusi in unforme la un centru de pregatire pentru mobilizare, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Kremlinul a negat din nou vineri orice plan de a lansa o a doua campanie de mobilizare pentru a trimite oameni în Ucraina, ca răspuns la rapoartele privind studenții care au fost convocați de armată, scrie AFP.

”Nu există discuții la Kremlin despre niciun val de mobilizare”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președinției, Dmitri Peskov.

El a răspuns la o întrebare despre rapoartele din presa rusă referitoare la studenții care au primit convocări militare la Moscova și în alte orașe rusești.

”Sincer, este prima dată când aud despre acest lucru”, a spus Peskov. ”Ce citații? Nici măcar nu știu” despre ce este vorba, a insistat el.

În septembrie 2022, Kremlinul anunțase mobilizarea a câteva sute de mii de de bărbați care aveau vârsta cerută de lege pentru a da un nou impuls ofensivei sale în plină desfășurare în Ucraina.

De atunci, zvonurile privind un nou val de convocări au fost numeroase, mai ales că Vladimir Putin a semnat săptămâna trecută o lege adoptată în grabă de parlament care facilitează mobilizarea.

Potrivit noii legi, un rezervist poate fi acum mobilizat și online, prin intermediul unui portal al serviciului public rus, sau dacă ordinul este dat unei terțe părți.

Anterior, convocarea trebuia să fie înmânată în persoană persoanei mobilizate, ceea ce a permis multor bărbați să scape de primul val din septembrie, în special prin fuga în străinătate sau ascunzându-se la rude.

De acum încolo, refuzul de a se prezenta la biroul de înregistrare îi va priva de posibilitatea de a lucra ca antreprenor sau ca profesionist independent, de a primi împrumuturi sau de a avea la dispoziție casa și mașina lor.

Autoritățile, care negau deja orice indiciu de mobilizare înainte de anunțul brusc al primului val de anul trecut, au adoptat noua lege într-un moment în care forțele Kievului spun că pregătesc o contraofensivă majoră în Ucraina.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro