Sari direct la conținut

Unul dintre patronii clubului Nuba din București, înjunghiat de un client. Atacatorul, căutat de Poliție – surse

HotNews.ro
masina politie, Foto: Agerpres
masina politie, Foto: Agerpres

Unul dintre patronii clubului Nuba din București a fost înjunghiat, joi, de un client, conform unor surse judiciare. Agresorul a fugit, fiind căutat de polițiști, în timp ce victima a fost dusă la spital.

Poliția Capitalei a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în jurul orei 15.00 Secția 1 a fost sesizată prin apel la 112 că într-un local din Sectorul 1 a avut loc un conflict între două persoane.

  • „La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției care au identificat un bărbat ce prezenta leziuni, fiind preluat de un echipaj medical care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
  • În continuare sunt efectuate cercetări pentru identificarea și depistarea bărbatului bănuit de săvârșirea faptei, în vederea luării măsurilor legale”, a transmis Poliția.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că incidentul a avut loc în fața localului Nuba, iar victima este unul dintre patronii clubului. Acesta ar fi fost înjunghiat în zona feselor, „aparent fără motiv”, de către un client care s-a ridicat de la masă, conform surselor citate.

Victima a fost dusă la Spitalul Floreasca, în timp ce agresorul este căutat de polițiști.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro