Armata rusă și ucraineană se confruntă cu aceeași problemă critică
Posibilitatea nevoii de a angaja noi forțe în luptele pentru orașul Bahmut din regiunea Donețk a devenit o problemă critică atât pentru armata rusă, cât și ucraineană, afirmă ministerul britanic al Apărării în ultima sa evaluare asupra războiului declanșat de Vladimir Putin.
Evaluarea întocmită pe baza rapoartelor serviciilor de informații de la Londra notează că luptele grele au continuat de-a lungul liniei frontului din Donbas și că „există o posibilitate reală ca Rusia să își fi redus numărul de trupe și acțiunile ofensive din jurul orașului Donețk, cel mai probabil pentru a le transfera către sectorul Bahmut”.
Amintim că orașul Donețk, capitala regiunii cu același nume, este controlat de forțele separatiste pro-ruse încă din 2014, când după anexarea ilegală a Crimeii de către Moscova a început și conflictul din regiunea Donbas aflată în estul Ucrainei. În prezent în jurul orașului se dau lupte sporadice, forțele ruse încercând să își lărgească perimetrul de control de aici/
În ceea ce privește luptele pentru orașul Bahmut, evaluarea britanică notează că forțele regulate ale armatei ruse și mercenarii grupării Wagner continuă să înainteze extrem de lent.
Linia frontului este demarcată în continuare în mare parte de principala cale ferată care trece prin Bahmut, forțele ucrainene reușind deocamdată să respingă tentativele de învăluire pe care rușii le încearcă din sud-vest.
Probleme cu rezervele pentru armata rusă?
„Pentru ambele părți, secvențierea exactă a unei angajări majore a unităților lor în jurul Bahmut a devenit o problemă critică, Ucraina dorind să își elibereze o forță ofensivă în timp ce Rusia aspiră la regenerarea unei rezerve operaționale”, subliniază evaluarea ministerului Apărării de la Londra.
Speculații despre faptul că armata rusă ar fi rămas fără rezerve au apărut încă de la începutul toamnei anului trecut, însă ulterior ministerul condus de Serghei Șoigu a aruncat în luptă recruții încorporați ca parte a mobilizării „parțiale” decretate de Vladimir Putin pe 21 septembrie.
Aceste noi trupe au suferit însă pierderi colosale în timpul lunilor de iarnă, când armata rusă a încercat fără succes să captureze orașul Bahmut, lansând totodată alte ofensive de amploare mai redusă înspre localități din jurul său.
În aceste condiții au apărut zvonuri tot mai persistente potrivit cărora Putin s-ar pregăti să declanșeze un nou val al mobilizării, chiar dacă acesta nu va fi anunțat oficial, ci implementat la nivel local de autoritățile militare ruse și guvernatorii diferitelor regiuni.
Vinerea trecută Putin a promulgat o lege care facilitează încorporarea rușilor în forțele armate, după ce un proiect legislativ în acest sens a fost adoptat în regim de urgență de către parlamentul rus.
Urmărește ultimele evoluții din a 419-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.