Spionajul american a identificat alte 4 baloane „meteorologice” ale Chinei și le-a dat numele unor criminali notorii
Serviciile americane de informaţii aveau cunoştinţă despre existenţa altor patru baloane de spionaj chinezești, dezvăluie cotidianul american The Washington Post (WP) în contextul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și China.
Potrivit unui raport clasificat secret al departamentului american al Apărării datat în 15 februarie, agenţia nsărcinată cu colectarea, analizarea şi difuzarea de informaţii geospaţiale (National Geospatial-Intelligence Agency, NGA), ar fi identificat până la şapte baloane.
În afară de cele doborâte deasupra Statelor Unite, un alt balon chinezesc menționat în raport a survolat un portavion american, iar un al doilea s-a prăbuşit în Marea Chinei de Sud.
În raport nu se precizează, însă, o dată a acestor două incidente.
Serviciile americane de spionaj evocă, de asemenea, alte două baloane – denumite Bulger-21 şio Accardo-21 -, fără să precizeze dacă se numărăr printe cele de mai sus.
Un funcţionar american declară că aceste baloane au fost denumite în ordine alfabetică. The Washington Post scrie că numele date sunt ale unor criminali notorii – şi anume Tony Accardo, James Bulger şi Donald Killeen, primul balon doborât deasupra SUA fiind denumit Killen-23.
Ce echipamente transportau baloanele „meteorologice” ale Chinei
În raport este prezentat echipamentul acestor baloane.
„Bulger-21 transporta echipament sofisticat de supraveghere şi a făcut înconjurul lumii în perioada decembrie 2021-mai 2022”, potrivit raportului.
„Accardo-21 transporta aechipament similar şi un senzor cu cadran acoperit cu o folie de aluminiu”, potrivit aceleiaţi surse.
Beijingul a declarat că aceste instrumente erau folosite în scopuri „meteorologice”.
În realitate, în urma unor analize ale specialişti în informaţii clasificate, aceste baloane erau în măsură „să genereze suficientă putere pentru a face să fiuncţioneze orice tehnologie de supraveghere şi recunoaştere, inclusiv un tip de radar care poate vedea noaptea şi prin nori şi materiale subţiri”.
În raport se arată că balonul Killeen-23 conţinea o antenă parabolică cu un diametru de 1,2 metri, mai mulţi senzori neidentificaţi şi o enetulă antenă drept catarg.
Autorii documentului scriu că Guvernul american „nu deţine nicio colecţie de imagini ale fondului sarcinii utile a Killeen-23 pe care să o analizeze în căutarea unui senzor optic”.
Saga baloanelor doborâte de SUA deasupra teritoriului său
În data de 2 februarie, purtători de cuvânt ai guvernului americani și canadian anunțau supravegherea unui balon chinezesc deasupra nordului Statelor Unite.
Aeronava a pătruns în spaţiul aerian al Insulelor Aleutine, în Alaska, la 27 ianuarie, în cel al Canadei la 30 ianuarie, iar apoi din nou în cel al Statelor Unite, la 31 ianuarie. Balonul a fost doborât la 4 februarie.
Alt balon a fost doborâtă în largul coastei de nord a Alaskăi, la 10 februarie, iar un al treilea la 12 februarie, deasupra Lacului Huron, la frontiera cu Canada.
Surse anonime din Pentagon au dezvăluit trei pătrunderi chinezeşti asemănătoare, anterioare, în spaţiul aerian al Statelor Unite. Două dintre ele au avut loc în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, iar a treia în cea a lui Joe Biden.