Sari direct la conținut

UDMR decide in weekend daca ramane in continuare alaturi de Guvernul Boc sau bate palma cu Opozitia

HotNews.ro

Liderii UDMR din intreaga tara se intalnesc sambata pentru a stabili daca raman sau nu la guvernare alaturi de PDL. Decizia Curtii Constitutionale a creat nemultumiri in partidul lui Marko Bela si a dat unda verde dizidentilor din UDMR care sunt impotriva guvernarii. Liderii UDMR critica prestatia partenerilor de Coalitie si lipsa mobilizarii acestora pentru adoptarea legilor prioritare. Conform unor surse parlamentare, se asteapta ca udemeristii sa le ceara partenerilor de Coalitie un termen limita pentru adoptarea celor trei legi cerute de FMI. In ceea ce priveste presiunile facute din teritoriu asupra conducerii UDMR, acestea s-ar putea tempera dupa ce Emil Boc le-ar fi promis ca localitatile maghiare vor avea prioritate la alcatuirea bugetului de stat.

Pe de alta parte, esecul inregistrat de Coalitie prin decizia Curtii Constitutionale si nemultumirile din interiorul UDMR i-au mobilizat pe reprezentantii Opozitiei sa-i curteze intens pe unguri. Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro ca social-democratii le-au propus ungurilor trecerea amendamentelor dorite printre care si cel care prevede predarea geografiei si istoriei in limba maghiara, in schimbul parasirii Coalitiei. Viorel Hrebenciuc si Miron Mitrea i-ar fi facut oferta lui Laszlo Borbely.

Conducerea UDMR in frunte cu Marko Bela si Kelemen Hunor se declara reticenti la astfel de negocieri cu liderii Opozitiei. Marko Bela a declarat pentru HotNews.ro ca „daca partidele din opozitie considera ca drepturile minoritatilor sunt importante, atunci ele ar trebui sa sustina acest lucru indiferent daca UDMR este de partea lor sau este de partea guvernamentala”.

Nu de aceeasi parere sunt nemultumitii din UDMR, aripa tentata de o colaborare cu PSD pentru trecerea amendamentelor promise electoratului maghiar. Sursele citate sustin ca posibilitatea adoptarii Legii Educatiei in varianta dorita de udemeristi ar aduce capital electoral iar iesirea de la guvernare le-ar conserva procentele obtinute. Se asteapta ca la sedinta UDMR de sambata liderii radicali sa pledeze pentru intrarea in Opozitie, speculand lipsa de mobilizare a democrat-liberalilor la adoptarea legilor cerute de bordul FMI.

De asemenea, un argument impotriva PDL va fi si reactia democrat-liberalului Mihail Hardau la decizia Curtii Constitutionale. Hardau a aplaudat decizia judecatorilor alaturi de reprezentantii Opozitiei, fapt care i-a nemultumit pe udemeristi.

Totusi, presedintele UDMR, Marko Bela, sustinut de Kelemen Hunor, va merge in fata reprezentantilor locali cu promisiunea facuta de Emil Boc ca zonele conduse de maghiari vor avea prioritate la realizarea bugetului de stat pe 2011.

Posibilitatea obtinerii unor fonduri pe primariile maghiare ar putea cantarii mult in fata reprezentantilor UDMR din teritoriu, sustin sursele citate.

Antal Arpad, liderul UDMR Sfantu Gheorghe, Mediafax:„Cred ca ar trebui, in zilele urmatoare, sa dam un termen limita pentru parteneri sa-si demonstreze corectitudinea pe un proiect social si pe unul care este important pentru comunitatea maghiara, iar daca acest lucru nu se intampla , sa intram in opozitie, chiar cu riscul de alegeri anticipate (…)

Noi ne-am tinut de tot ce am promis, chiar mai mult decat atat. Am facut compromisuri peste compromisuri pentru a tine aceasta guvernare si cred ca nu se poate ca doar unii sa se tina de cuvant si ceilalti niciodata. Asta nu se poate”.

Andras Szabo Fekete, liderul grupului UDMR, Senat, Agepres: „La noi, la UDMR, nu se pune problema. La noi exista disciplina parlamentara. Putem vorbi, intr-adevar, de o indisciplina parlamentara la modul mai general, ca absenta. Ca nerespectare a intelegerilor la care ajungem, cateodata lasa de dorit celelalte grupuri parlamentare din arcul de guvernamant.(…)

Tinand cont ca avem o majoritate subtire, am discutat la nivelul coalitiei ca toata lumea trebuie sa fie prezenta la sedintele de plen si sa voteze legile convenite. Cei care sustin Guvernul trebuie intr-o mai mare masura sa respecte intelegerile la care ajungem.”

Olosz Gergely, Liderul deputatilor UDMR, Agerpres:„Pentru noi legea educatiei este prioritara. Tocmai pentru aceasta s-a si decis la nivelul Coalitiei ca Guvernul isi asuma raspunderea. Orice piedica ce ingreuneaza desfasurarea acestei activitati ca sa fie adoptata aceasta lege ne pune pe ganduri.”

Gyorgy Frunda, senator, Evenimentul Zilei:„Vom hotari luni. Eu, personal, cred ca trebuie iesit de la guvernare pentru ca a fost o decizie politica impotriva programului comun al Coalitiei. Dar eu mai cred ca acest domn judecator, inainte de toate a adus deservicii mari PDL-ului. Lovitura mare este data guvernului si apoi UDMR-ului”.

Laszlo Borbely, ministrul Mediului, Mediafax: „Suntem mahniti si ne ingrijoreaza ce se intampla in jur, nu punem sub semnul intrebarii decizia Curtii, dar mi se pare ciudat – si mi se pare informatia veridica – faptul ca un judecator al Curtii, in doua saptamani, sa voteze in doua feluri. Toate deciziile luate in ultima perioada se iau cinci la patru intr-o Curte Constitutionala. Ne ingrijoreaza si ne punem intrebarea de fond daca functioneaza sau nu aceasta coalitie. Daca functioneaza, atunci trebuie sa avem puterea sa avem o lege a educatiei intr-o luna”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro