Sari direct la conținut

Spania: O fetita romanca in varsta de 10 ani a nascut un copil sanatos

HotNews.ro

O fetita romanca in varsta de doar 10 ani a adus pe lume un bebelus sanatos, intr-un spital din localitatea Jerez din Spania, anunta Mediafax, citand presa internationala. Detaliile despre identitatea tinerei mame, a tatalui copilului sau despre bebelus nu au fost facute publice. Anuntul a fost facut de ministrul Egalitatii de Sanse, Micaela Navarro, din cadrul Guvernului Regional Andalusia. Oficialul spaniol a explicat ca atat tanara mama, cat si bebelusul vor ramane alaturi de familie, insa serviciile locale de asistenta sociala au demarat o ancheta in acest caz.

Ministerul Sanatatii din Andalusia a emis un ordin pentru a proteja identitatea mamei si a bebelusului, refuzand sa ofere amanunte privind sexul sau greutatea bebelusului. Reprezentantii ministerului s-au limitat sa anunte atat starea de sanatate a mamei, cat si a copilului, este buna.

Presa spaniola a scris, potrivit unor informatii obtinute pe surse, ca bebelusul, care s-ar fi nascut martea trecuta, cantareste 2,9 kilograme, iar atat acesta, cat si tanara mama, ar fi fost deja externati din spital.

Autoritatile nu au dezvaluit, deocamdata, daca acest caz este investigat de Politie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro