Sari direct la conținut

VIDEO Cronica de film: "Aventurile lui Sammy 3D"- Lectia de ecologie pentru grupa mica

HotNews.ro
"Aventurile lui Sammy 3D", Foto:
"Aventurile lui Sammy 3D", Foto:

Realizat de acelasi regizor, Ben Stassen, care a semnat si „Fly Me to the Moon”, „Aventurile lui Sammy”/”Sammy’s Adventures: The Secret Passage” e un film de animatie numai bun pentru intervalul de varsta 3-10 ani. Viata marina e spectaculoasa „in lumina” 3D-ului, dar subiectul e tot atat de amplu cat o carte cu pagini cartonate, numai buna pentru invatat alfabetul. Alfabetul ecologiei, sa ne intelegem.

Sammy e un pui de broasca testoasa care eclozeaza in Statele Unite – de unde si numele lui:)) In decursul a 88 de minute (cam cu un sfert de ora mai mult decat pot sta copiii pana incep sa se foiasca), suntem martorii maturizarii acestuia, proces desfasurat pe durata a 50 de ani.

Inca de mic, Sammy cunoaste doi pui de broasca testoasa de care se ataseaza – Shelly (primul si marele lui amor) si Roy (un prieten de culoare, deducem dupa aspect si voce) -, dar pe care ii pierde in ciuda vointei sale. Pe grasuta Vera o cunoaste mai tarziu, ea va reapare cand are el mai multa nevoie de ajutor.

Plecat in calatoria pe apa cu nestiinta lucrurilor pe care trebuie sa le faca in viata (testoasele plutesc 10 ani pana se maturizeaza, avand o rata mica de supravietuire), Sammy are ocazia sa cunoasca oceanul cu ce are mai frumos dar si mai periculos – culorile sale extraordinare, fauna si flora, libertatea plutitului pe coama valului si caldura prieteniei, dar si pericolele provocate de rechini si, mai ales, cele provocate de om.

Odata cu Sammy, micii spectatori vor invata ca oamenii (mari) sunt de doua feluri – nu felul intai si felul doi, cum scrie graficianul Mihai Stanescu pe sorturile de bucatarie pe care le vinde -, ci buni si rai. Oamenii buni salveaza testoase rebegite si ratacite la Polul Sud, le oblojesc si le dau drumul, in vreme ce oamenii rai varsa petrol in ocean, prind pesti cu tona si vaneaza balene cu harponul.

Nu imi dau seama daca imaginea petrolului care se coboara in apa intunecand totul nu e o imagine la fel de angoasanta ca uciderea mamei lui Bambi. Poate mi se pare.

Scenaristii propun un fir narativ extrem de simplu, desi ar fi putut profita de cei 50 de ani cat se tin de coada lui Sammy pentru a contura pe fundal un parcurs al evolutiei societatii omenesti. Altfel, reperele sunt fragmentare si decontextualizate. Cand Sammy e adoptat de familia de hipioti care ii vopsesc semnul pacii pe carapacea care aduce, altfel, cu o casca soldateasca, nu ne prindem ca e vorba de perioada flower-power si nu de niste hipioti nostalgici.

Iar primul lucru la care ne gandim cand dolce far nientele lui Sammy si Roy e tulburat de petrolul scurs in apa, inainte de a vedea vasul esuat, e catastrofa ecologica din Golful Mexic. Poate cerem prea mult, dar in cei 50 de ani, lui Sammy nu i se intampla prea multe desi se misca suficient de mult prin lume. Si, desi circula mult, face ce face si tot peste aceleasi „persoane” da.

Tot in sertarasul cu lucruri mai putin reusite trecem si unele voci de actori care interpreteaza prea sarjat, prea din desenele animate, precum si traducerea in romana care scapa, printre altele, si un „Sfinte Bleu” ca varianta autohtona a frantuzescului „sacrebleu” (altfel filmul, desi belgian, fiind vorbit in engleza).

Partea buna e ca tot ce se desfasoara sub apa e reusit. Flora si fauna marina, valurile, personajele – toate sunt frumoase si corespund exact ideii pe care cei mici si-o fac despre raiul acvatic. Testoasele ies simpatice de sub mana designerilor, copiilor sigur le vor placea. Unele chiar par sa aiba o idee de par pe frunte, in vreme ce lipsa sprancenelor le da un aer de continua mirare.

Folosirea 3D-ului era de dorit in acest caz, pentru ca sunt multe momente care aveau nevoie de perspectiva. De altfel, pe cat de lipsita de lumina si de amplitudine e lumea uscatului sau a aerului, pe atat de intensa si de vie pare lumea din adancuri. Indiferent de ce am scrie noi, cei mari, copiii se vor simti bine la „Aventurile lui Sammy”.

„Aventurile lui Sammy 3D”/”Sammy’s Adventures: The Secret Passage” – regia Ben Stassen, voci: Tim Curry, Isabelle Fuhrman, Melanie Griffith, Jenny McCarthy, Anthony Anderson. Premiera romaneasca – 29 octombrie 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro