Sari direct la conținut

Republica Moldova: Deputatul fugar Ilan Şor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare cu executare în dosarul fraudei bancare

HotNews.ro
Ilan Șor în timpul campaniei electorale din 2019, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Ilan Șor în timpul campaniei electorale din 2019, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Deputatul fugar din Republica Moldova Ilan Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare. Sentinţa, pronunţată joi de Curtea de Apel, este definitivă şi executorie, transmite presa din Republica Moldova, citată de Agerpres.

Instanţa a admis integral şi acţiunea civilă, astfel bunurile lui Şor în valoare de peste 5 miliarde de lei pe care a fost pus sechestru urmează să fie confiscate în favoarea statului, scrie jurnal.md.

„Şor va sta 15 ani la puşcărie pentru furtul miliardului şi averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetăţeni – ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoţii şi fac dreptate”, a scrie preşedinta Maia Sandu pe Facebook.

Conform jurnal.md, Ilan Şor a venit cu o reacţie pe Facebook, la scurt timp după ce anunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău.

„Aceşti trei judecători vor ajunge după gratii destul de curând. Vreau ca aceşti judecători după ce vor vedea acest video să fie la curent că eu şi susţinătorii mei cu siguranţă nu vom uita cum, sub presing, a fost luată o decizie ilegală şi fără precedent, cu încălcarea tuturor procedurilor şi normelor”, a spus Ilan Şor într-o înregistrare video, vorbind în limba rusă.

Acesta a adăugat că nu intenţionează să se predea autorităţilor.

„Această decizie este o răzbunarea pentru mişcarea protestatară pe care, nu-mi este ruşine să recunosc, o dirijez eu şi partidul meu (ŞOR, n.r.). Este o răzbunare pentru faptul că noi luptăm pentru o viaţă bună. N-o să mă oprească nicio hotărâre, o să merg până la capăt”, a mai spus Şor.

Ilan Şor e fugit din țară

Ilan Şor fusese condamnat de o instanţă de fond la 7 ani şi jumătate de închisoare în dosarul jafului din sistemul bancar, dar până acum s-a aflat în libertate până la pronunţarea unei decizii finale în acest caz.

Dosarul lui Şor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, fiind amânate zeci de şedinţe de judecată. În august 2021, Curtea Supremă de Justiţie a emis o încheiere irevocabilă, prin care dosarul lui Ilan Şor a fost strămutat la Curtea de Apel Chişinău, de la Curtea de Apel Cahul. Totodată, a fost menţinută măsura preventivă – arestul în privinţa lui Ilan Şor şi anunţarea în căutare.

Deşi nu a recunoscut oficial, Ilan Şor, deputat din 24 februarie 2019, ar fi părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro