Sari direct la conținut

UPDATE MAE: Ambasadorul Romaniei n-a avut probleme de acces la receptia de la Casa Alba

HotNews.ro

Ambasadorul roman la Washington a participat, martea trecuta, la receptia de la Casa Alba fara sa aiba vreo problema de acces, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, pentru Agerpres. Postul de televiziune Dawn a relatat, sambata, ca administratia americana le-a cerut scuze mai multor diplomati, printre care si ambasadorului roman la Washington, Adrian Cosmin Vierita, care nu au fost lasati sa intre la o receptie organizata la Casa Alba din cauza unei erori de calculator.

„Ambasadorul Romaniei la Washington a participat, marti, la receptia anuala oferita de Casa Alba corpului diplomatic strain, fara a intampina nicio problema de acces”, sustine MAE.

Potrivit postului de televiziune Dawn, citat de Mediafax, ambasadorul roman la Washington, Adrian Vierita, s-a numarat printre diplomatii care nu au putut participa la o receptie organizata de Casa Alba, desi fusesera invitati, a declarat ambasadorul pakistanez in SUA, Hussain Haqqani.

Computerul Casei Albe a amestecat numele si datele de nastere a aproximativ 30 de ambasadori, determinand personalul care se ocupa de securitate sa le ceara diplomatilor respectivi sa astepte pana la corectarea datelor, a explicat Haqqani.

„Ambasadorul roman si cu mine am decis ca, devreme ce era un eveniment de scurta durata si probabil s-ar fi incheiat inainte ca datele sa fie triate, mai bine mergem acasa”, a adaugat el.

„A fost o greseala, nu a fost un mesaj ascuns pentru nimeni”, a precizat acesta, adaugand ca „ambasadorii Arabiei Saudite si Rusiei s-au aflat, de asemenea, printre cei carora li s-a cerut sa astepte”.

Haqqani a declarat ca, ulterior, secretarul american de Stat, Hillary Clinton, si consilierul pentru Securitate Nationala James Jones i-a sunat pe el si pe ceilalti diplomati pentru a le prezenta scuze. „Desi noi am simtit ca nu este nevoie de acest lucru”, a completat el.

Potrivit sursei citate, marti, intr-un salon de protocol al Casei Albe, presedintele Barack Obama si sotia sa Michelle au fost gazdele unei receptii anuale, la care corpul diplomatic este in general bine reprezentat. Dar mai multor ambasadori li s-a interzis accesul la eveniment din cauza ca numele si datele de nastere nu erau inregistrate corect in sistemul informatic utilizat de Secret Service, insarcinat cu protectia presedintelui si personalitatillor publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro