Sari direct la conținut

Dorel lovește din nou. Treisprezece trenuri pe ruta Constanța-București, întârziate după ce angajații unei primării au tăiat cablurile de semnalizare feroviară

HotNews.ro
Trenuri, Foto: Stefania Gal
Trenuri, Foto: Stefania Gal

Circulația pe ruta Constanța – București a fost bulversată marți, treisprezece trenuri înregistrând întârzieri de până la 65 de minute, după ce mai multe cabluri de semnalizare feroviară au fost rupte sau secționate de către angajații Primăriei Valu lui Traian care făceau lucrări în apropierea căii ferate.

22:30 „Începând cu ora 22.00, circulația trenurilor pe relația Constanța – București Nord se desfășoară în condiții normale de trafic, odată cu finalizarea intervențiilor de înlocuire a cablurilor rupte/secționate și remedierea deranjamentului înregistrat la sistemul de semnalizare pe intervalul CF Valu lui Traian – Basarabi, a spus purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan

Conform unui comunicat al CFR SA, cablurile de semnalizare feroviară au fost rupte sau secționate în jurul orei 11.30, între stațiile Valu lui Traian-Basarabi, de către angajații Primăriei Valu lui Traian care făceau lucrări în proximitatea căii ferate.

Din cauza acestui deranjament, circulația a 13 trenuri de pe ruta Constanța – București s-a desfășurat în condiții speciale, cu îndrumarea trenurilor pe intervalul de stații respectiv de către personalul feroviar prezent pe teren, fiind înregistrate întârzieri de 5, până la 65 de minute, față de graficul normal de circulație.

Echipele feroviare de interventie ale SRCF Constanța lucrează și la această oră pentru înlocuirea/repararea cablurilor rupte/secționate în zona Valul lui Traian – Basarabi, astfel încât circulația trenurilor să se reia în condiții normale de trafic, mai spune CFR SA, care le cere scuze călătorilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro