Sari direct la conținut

VIDEO ​Doi urși care își făceau veacul lângă Grădina Zoo din Târgu Mureș au fost prinși

HotNews.ro
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com

Doi din cei trei membri ai unei familii de urși care vizitau des în ultima perioadă zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș, frecventate intens de localnici şi turişti, au fost capturați, a anunțat edilul Soos Zoltan, scrie Agerpres.

„Am reuşit capturarea a doi dintre cei trei membri ai familiei de urşi care frecventau zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice în timpul nopţii. Ursoaica mamă şi un pui au fost capturaţi cu ajutorul echipei de vânătoare Cocoşul şi al echipei de intervenţie şi au fost relocaţi într-un loc sigur pentru toată lumea. În zilele următoare sperăm că şi cel de-al treilea urs va fi capturat. Vă rugăm să continuaţi să fiţi atenţi şi să nu folosiţi pista de alergare de pe Platou, mai ales după lăsarea întunericului. Totodată, dacă observaţi alte exemplare în aceste zone, vă rugăm să sunaţi la 112″, a precizat primarul Soos Zoltan, pe Facebook.

În ultima perioadă, trei urşi – o ursoaică şi doi pui în vârstă de circa doi ani – au fost semnalaţi în zona Platoului Corneşti, în zona de promenadă şi de alergare, fiind surprinşi de camerele de supraveghere de câteva ori şi în incinta Grădinii Zoologice, în apropierea padocurilor cu animale, fără a provoca pagube.

În luna martie, Primăria Târgu Mureş a atenţionat populaţia asupra apariţiei celui de-al patrulea urs în zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice, recomandând evitarea seara şi noaptea a pistei de alergare.

În luna februarie, Grădina Zoologică din Târgu Mureş a fost închisă temporar vizitării, după ce camerele de supraveghere au surprins cei trei urşi care au pătruns în incintă forţând gardul şi apropiindu-se de amplasamentele cu animale.

Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat că urşii s-au apropiat la circa 50 de metri de locul în care sunt cazate vacile din rasa Sura de Stepă.

(sursă foto Dreamstime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro