VIDEO Nandris, destinul unei familii de tarani romani – 20 de ani in Siberia si efectul de diaspora

Fostul lingvist si diplomat roman Grigore Nandris provenea dintr-o famile de tarani din Bucovina, din satul Mahala, de cealalta parte a Prutului. Purtau costume nationale in fiecare zi si, daca picioarele le erau goale, asta „nu era un semn de saracie. In familia tatalui meu, saracia era vazuta ca un pacat, pentru ca se intreceau cu munca. La fel ca si aruncatul painii pe jos, pentru ca o obtinusera prin sudoarea fruntii”, spune arheologul John (Ion) Nandris, fiul lui Grigore Nandris, a carui specialitate este, printre altele, preistoria europeana si problemele de identitate culturala (etnoarheologia). John povesteste despre destinul acestei familii, care poate fi perceput nu numai din perspectiva personala, dar si ca un studiu de caz al potentialului taranului roman.

Unele aspecte ale acestei povesti personale au fost mediatizate si de serialul Memorialul Durerii si in cartea „20 de ani in Siberia. Amintiri din viaţă” de Aniţa Nandriş-Cudlea. Exilul si despartirea lui Grigore Nandris de familia sa raman fapte actuale, crede John, care pot fi vazute ca o parabola personala, reflectand ceea ce John numeste „o crima imensa impotriva umanitatii, ale carei consecinte supravietuiesc acum si o vor face si in viitor.

Mama lui John, o irlandeza din Ulster (Irlanda de Nord), a calatorit singura prin toata Europa. S-a oprit in cele din urma in Romania, a invatat limba si, inainte de a-l intalni pe Grigore Nandris, a ramas timp de noua ani, umbland prin munti si oprindu-se la stane: „Cum se poate, o domnisoara singura?” spuneau ciobanii.

„Cred ca folclorul si caracterul irlandez, inclusiv cel din Ulster, si cel romanesc au destul de multe in comun, desi se afla la capete diferite ale Europei”, spune John Nandris. Tatal sau era parlamentar, avea compasiune pentru conditia taranului roman, dupa cum povesteste arheologul. John s-a nascut in 1938 in Irlanda de Nord. Tatal sau a venit in misiune la Londra in 1941, pentru a vorbi cu diplomatul Tilea, care indeplinea atributiile de ambasador pe atunci.

„A fost perioada cand Molotov si Ribbentrop au semnat acel pact infam. Hitler si Stalin s-au inteles sa nu se deranjeze reciproc pentru a chinui alti europeni in voie. Satul tatalui meu a fost invadat de mai multe ori, iar aceasta poveste este redata in „20 de ani in Siberia. Amintiri din viaţă” de Aniţa Nandriş-Cudlea, matusa mea. Ea a fost o taranca, cu trei clase primare, dar foloseste un limbaj si sentimente aproape homerice, fara ura si resentimente, despre deportarea ei in Siberia si lucrurile groaznice prin care a trecut. Ar trebui citita, pentru ca este o povestire homerica inca de la prima fraza memorabila, unde scrie: „Prin cate poate trece o fiinta ominiasca fara sa-si dea seama…”

Tatal lui John a ramas, vrand-nevrand, in Marea Britanie, insa nu cu statut de refugiat, ci de exilat. Cand rusii au invadat Cernautiul, i-au luat casa. Cartile din biblioteca sa le-au aruncat intr-un cinematograf. I-au distrus munca academica de-o viata si l-au despartit de familie pentru totdeauna. Pianul i l-au aruncat afara, pe iarba. „Rusii nu aveau nevoie de pian, nici de foarfece, nici de cabina de toaleta. Adunau ceasuri de la cetateni cu pistolul – Davai ceas? – si le purtau cate cinci sau 10 pe brat. Nestiind cum sa le armeze, cand se opreau, le aruncau”, povesteste John.

„Tata nu s-a intors in Romania decat atunci cand cenusa sa a fost dusa in Radauti”, continua John. La Scoala de Studii Slavonice a Universitatii din Londra, unde a predat filologia slavona comparativa, i-a fost creata o catedra de onoare. Isi facuse doctoratul la Universitatea Jagielloniana din Cracovia, studiind un manuscris din manastirea Putna. In 1922, se gasea la Universitatea din Viena si, mai tarziu, la Sorbona. „Spun toate acestea pentru a arata potentialul care salasluieste in taranul roman”, adauga John Nandris, notand ca tatal sau avea emisiuni la Radio Europa Libera si scria despre umilintele comunismului. Cenusa lui Grigore Nandris a fost dusa in Radauti pentru ca Cernautiul fusese deja luat de Ucraina.

Cand Romania s-a alaturat Europei de Vest, tatal lui John era in Sorbona, in plin contact cu culturile vechi din Europa. Munca de lingvist a tatalui sau, pastrata la casa din Cernauti, fusese distrusa de oameni „care nu aveau nevoie de carti”. Insa famila sa, tarani nevinovati din satul Mahala, a fost deportata, in vagoane pentru transportat vite, catre cercul arctic, la gura raului Ob, langa lagarul de la Vorkuta, „doar una dintre bijuteriile diademei lagarelor de munca a Uniunii Sovietice, singura in care au murit mai multi oameni decat in Auschwitz”, detaliaza nepotul Anitei. Calatoria a durat mai multe saptamani. Anita si familia ei nu au fost dusi in lagar, ci abandonati in mijlocul tundrei. Au primit 700 de grame de paine si li s-a spus sa-si faca un adapost, ca se apropie iarna. Era un tinut cu bastinasi neprimitori si mafioti rusi.

Anita si cei trei baieti ai sai au reusit sa se intoarca dupa 20 de ani. Insa fratii ei au fost dusi sa pescuiasca in apele inghetate ale Nordului, unde erau tinuti mai mult de sase luni pe an si unde faceau o „munca primitiva. Taranul roman nu duce un trai atit de primitiv. A fi taran inseamna sa ai o ocupatie milenara foarte bine adaptata si dezvoltata. Asta este un aspect de retinut cand te gandesti la identitatea romanilor”.

Cimitirul din Mahala il gasesi pe un deal, unde crucile sunt din lemn. „Si acest aspect este parte din identitatea romaneasca: cruciile si cimitirul sunt reintegrate in peisaj. Cimitirul evreiesc din Iasi, spre exemplu, are placi masive de piatra deasupra mormintelor, care sunt greu de indepartat. Asa stiu ei, din istorie, sa-si conserve identitatea. Romanii traiesc moartea intr-un mod mai organic, mai mioritic”.

Familia lui Ion Nandris a muncit din greu si a devenit instarita. „Erau ceea ce opresorii sovietici denumeau kulak – adica cineva care se pricepea bine la un lucru si reusise, astfel, sa realizeze ceva in viata sa. M-am intors in Mahala in 1965. Casele mici si gradinile care caracterizau satul romanesc, livada, gardurile, grija si truda pentru horticultura si agricultura de gradina fusesera toate distruse. Tot ce-ti mai ramase erau case izolate, intr-un loc parasit. Casa si gradina reprezinta identitatea romanului, nu apartamentul de la bloc. Sau oraselul cu gospodarii mici, una langa cealalta, nu adunate in ciorchine. Modelul satului si al asezarii in peisaj poarta un aspect important al identitatii romanesti. Asa erau asezamintele dacilor la Gradistea Muncelului in Epoca de Fier”, spune John Nandris.

Familia de tarani din care se tragea tatal sau a dat cel putin un judecator, doi medici, un profesor universitar. „Nu este vorba numai de familia Nandris, ci de ce poate sa faca o familie obisnuita de tarani romani. Amintesc ca geniul muzical George Enescu, invatatorul lui Yehudi Menuhin, isi avea originile in micul sat din Bucovina, linga Dorohoi, denumit acum dupa compozitor”, spune John.

La poalele dealului unde tatal sau isi avea gospodaria curgea un izvor sulfuros. Vecinii isi spalau aici hainele. 400 de oameni au fost masacrati in timpul invaziei rusesti in lunca Prutului din fata satului, „nu trimitand trupe, ci cautand sa fuga peste Prut in ceea ce pe atunci se numea inca Romania libera”, spune John. Alte sute de sateni, impreuna cu familia lui, au fost deportati in Siberia.

Efectul de diaspora

Exilul si despartirea lui Grigore Nandris de familia sa raman fapte actuale, crede John. Pot fi vazute ca o parabola personala, reflectand ceea ce John numeste „o crima imensa impotriva umanitatii, ale carei consecinte supravietuiesc acum si o vor face si in viitor. Ideologia care a predicat despre fratie a facut ca membrii unei familii despartite sa devina si mai distanti unul fata de celalalt, alienati in suferinta”, adauga Nandris, accentuand diviziunea statelor si popoarelor europene sub comunism.

„Alienarea ‘Moldovei’ de Romania de catre Uniunea Sovietica nu a avut drept consecinta doar sclavia si deportarea populatiei romane, dar a si cautat sa le de-nationalizeze si rusifice. Cultura bogata de la sate si viile Moldovei au fost distruse. Nenorocirea fermelor colectivizate poate fi cu greu imaginata de cei care nu le-au vazut. Limba romana a fost scrisa cu alfabet chirilic pentru a insela, asa cum o face pana in prezent, calatorii naivi din vestul Europei, cei care au crezut in comunismul doar pentru alte popoare. N-a fost treaba usoara sa unifici nici macar poporul german”, spune John Nandris.

„Efectul de diaspora si separare in incercarea de a crea Omul Sovietic este, de aceea, inca prezent. El exista pana si azi, ca un specimen patetic, cu un standard sarac de trai si o viata scurta”, opiniata arheologul.

„Procesul de vindecare este unul indelungat”

„Satul roman trebuie sa se recladesca si modernizeze incet si singur, ca pe vremuri, iar nu obliterat de blocuri. Acum Mahala este sub dominatie ucraineana. Eu am fost botezat intr-o biserica mica de lemn, din secolul al XV-lea, Biserica Sf. Nicolae din Cernauti. Aceasta a fost arsa de nationalisti ucraineni ceva mai recent, pentru a construi Catedrala Ucraineana”, spune Nandris, cu o farama de triste in glas.

Apoi isi aminteste: „Cernauti era odata un oras cosmopolit, caracteristic Europei din sec. XIX si inceputul secolului XX. Orase ca Thessaloniki, Cernauti, Sarajevo erau pline de nationalitati diferite, amestecate si traind impreuna. Nationalismul nu a fost accentuat, pana cand, mai tarziu in secolul XX, un fel de dementa a intrat in mintile si sangele politicienilor – din Kosovo, Bosnia sau Serbia, in Sarajevo. Cred ca a facut parte din otrava comunismului. Conflictul si dereglarea sunt asa-numitele „dividende de pace” ale Marxismului. Caderea comunismului, cauzata de contradictii interne, a urmat secolului irosit al interferentei marxiste, care nu avea cum sa devina credibil daca Europa nu ar fi fost slabita de doua razboaie mari iar intelectualii ei, incredibil de naivi, nu au inteles despre ce era vorba. Procesul de vindecare este unul indelungat”.

Cine este John Nandris

• John Nandris este de origine irlandezo-romana, pe care o descrie plastic cu expresia folosita si la cobai – „vigoare hibrida” (heteroza).
• A lucrat ca arheolog vreme de cinci decenii in muzee si excavatii din toate tarile europene si dincolo de ele: din Finlanda pana pe Sinai si in Palestina, din Portugalia, pana in Creta si muntii Caucaz. Si-a specializat cercetarea in preistoria si etnoarheologia Europei de sud-est. 
• Are un interes deosebit si pentru Japonia. Presedintele european al Muzeului Sabiei Japoneze (NBTHK – Nippon Bijutsu Token Hozon Kyokai) din Tokyo. 
• Membru al Asociatiei de Anticari din Londra.
• Membru de onoare al Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj. 
• De la Cambridge, a plecat sa predea la Institutul de Arheologie din Londra si la University College London.
• A studiat la Scoala Britanica (de Arheologie) din Antena.
• John Nandris a subliniat importanta muncii pe teren, si nu doar la birou.
• Are 72 de ani si o fiica in varsta de patru ani.