Explozii la un aeroport militar folosit de ruși în Melitopol
Mai multe explozii ar fi avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, într-o zonă a oraşului Melitopol din regiunea Zaporojie, ocupat de Moscova de peste un an, unde se află un aeroport militar utilizat de forţele ruse, a declarat Ivan Fedorov, primarul legitim al oraşului din sud-estul Ucrainei, relatează EFE și Agerpres.
„Numărăm pierderile ruseşti”, a declarat primarul Ivan Fedorov, care continuă să-şi exercite funcţia de pe teritoriul ucrainean aflat sub controlul guvernului de la Kiev.
Autorităţile de ocupaţie impuse de Moscova care guvernează oraşul au confirmat exploziile, detaliind că au fost „şase rachete HIMARS” lansate de „regimul nazist (ucrainean)” şi care au fost ”doborâte de sistemele de apărare antiaeriană ruseşti”, potrivit notei pe care au postat-o pe contul lor de Telegram.
„Toate rachetele au fost doborâte”, se afirmă în textul administraţiei proruse, care susţine că nu s-au înregistrat victime sau daune materiale.
Primarul ucrainean al oraşului Melitopol a negat veridicitatea versiunii administraţiei de ocupaţie şi a declarat că ştie despre o ambulanţă trimisă la aerodrom după explozii.
Fedorov comunicase încă de miercuri producerea mai multor explozii la Melitopol, oraş situat pe teritoriul regiunii Zaporojie, pe care Rusia a ocupat-o parţial şi a declarat-o parte a teritoriului său în septembrie anul trecut.
Atac cu mașină-capcană
Autorităţile ruse au informat săptămâna această despre un atac cu maşină-capcană împotriva lui Maxim Zubarev, şeful administraţiei de ocupaţie din satul Akimovka (regiunea Zaporojie). Autorităţile ucrainene au confirmat, de asemenea, atacul în care Zubarev a fost rănit în apropiere de Melitopol.
În ultimele luni, oraşul, cu o populaţie de aproximativ 150.000 de locuitori înainte de începerea invaziei ruse, a cunoscut mai multe atacuri asupra unor oficiali care colaborau cu Moscova.
În acelaşi timp, Statul Major ucrainean a comunicat în buletinul său informativ zilnic că trupele ucrainene au respins în ultimele 24 de ore circa 20 de tentative de asalt pentru cucerirea „completă” a Bahmut, oraş pe care trupele ruse încearcă de nouă luni să-l captureze, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, potrivit EFE.
În comunicatul său, comandamentul militar ucrainean indică de asemenea că armata rusă „şi-a intensificat lucrările de fortificare a poziţiilor sale defensive” în teritoriile pe care le controlează în Zaporojie şi Herson, în sudul Ucrainei, probabil în aşteptarea unei posibile contraofensive ucrainene.
Un purtător de cuvânt al Gărzii de frontieră ucrainene a declarat miercuri că Rusia are în vedere transferul a jumătate din cei 4.000 de soldaţi pe care îi are în Belarus în estul Ucrainei, cu scopul „consolidării efectivelor de pe front”. Un purtător de cuvânt al Gărzii de frontieră, Andrii Demecenko, a precizat că cei 2.000 ar putea fi transferaţi în Ucraina după finalizarea instrucţiei de formare în Belarus.
–
Urmărește ultimele evoluții din a 407-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.